O, iartă-mi, Te rog, Doamne – Traian Dorz

O, iartă-mi, Te rog, Doamne

de Traian Dorz

O, iartă-mi, Te rog, Doamne, atâtea rugăciuni
Prin care-Ţi cer doar pâine şi pază şi minuni,
Căci am făcut adesea din Tine robul meu,
Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu, de ce spun eu.

În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta,
Îţi cer, şi-Ţi cer întruna să faci Tu voia mea;
Îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiţi ce vreai,
Ci să-mi slujeşti în toate, să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai…

Gândindu-mă că, dacă Îţi cânt şi Te slăvesc,
Am drept să-Ţi cer întruna să faci tot ce doresc…
O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga
Şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta!…

Nu tot cerându-Ţi Ţie să fii Tu robul meu,
Ci Tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu.
Să înţeleg că felul cel bun de-a mă ruga
E să doresc ca-n toate să fie voia Ta. ”

 

(Visited 347 times, 1 visits today)
+ + +