Anti-dacă – Kostas Varnalis

Anti-dacă

de Kostas Varnalis

De poţi să faci pe prostu’l când altul te repede
Făcând-o pe deşteptul’, şi c-un cuvânt nu-l cerţi,
De nu te-ncrezi în nimeni şi nimeni nu te crede,
De-ţi poţi ierta păcatul, dar altora nu-l ierţi,

De nu amâni o clipă un rău să împlineşti
Şi dacă minţi mai tare când alţii nu spun drept,
De-ţi place în iubire cu ură să izbeşti
Şi totuşi îţi pui mască de sfânt sau înţelept,

De te târăşti cu viermii şi-n visuri nu-ţi iei zborul
Şi numai interesul îl sui la rang de ţel,
De părăseşti învinsul şi treci cu-nvingătorul
Şi-i vinzi fără sfială pe amândoi la fel,

De rabzi să-ţi afli scrisul şi spusa tălmăcite
Drept adevăr să-nşele mulţimea oarbă şi,
Când vorbele şi fapta în vânt ţi-s risipite,
Tu, dându-le la dracu’, poţi altele scorni,

De poţi să faci întruna dintr-un câştig o mie
Şi patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn,
De nu-ţi plăteşti bănuţul luat cu datorie,
Dar tu să fii plătitul găseşti că-i drept şi demn,

De poţi să-ţi storci şi gândul, şi inima, şi nervii,
Îmbătrânite-n rele, să facă rele noi,
Şi, sub nehotărâre plecându-te ca servii,
Când toţi strig㠄’nainte!”, doar tu să strigi „’napoi!”,

Dacă, stând în mulţime te-mpăunezi semeţ,
Dar lângă cel puternic îngenunchezi slugarnic,
Şi pe duşmani sau prieteni, tratându-i cu dispreţ,
Te faci că ţii la dânşii, dar îi înşeli amarnic,

Dacă nu pierzi momentul să faci oriunde un rău
Şi-n umbra lui te-nlinişti ca-n umbra unui pom,
Al tău va fi Pământul cu tot prisosul său.
Vei fi între domni Întîiul, dar NICIODATĂ OM!

(Visited 119 times, 1 visits today)

Leave a Reply

+ + +