Să vieţuieşti bucurându-te întru Domnul! – partea 1

Să vieţuieşti bucurându-te întru Domnul! 

Partea 1

„Cum să-L iubeşti pe Hristos?”, l-a întrebat pe părinte­le una dintre fiicele sale duhovniceşti. Părintele a răspuns: „îl iubim puţin pe Hristos pentru că ne gândim puţin la El, şi ne gândim puţin la El deoarece cunoaştem puţine despre El, şi ştim puţine pentru că citim puţine despre El.

Şi din ce cauză citim puţin? Din cauza lenei, prostiei… Adică uneori noi chiar citim mult, însă cum? Lectura noastră este asemă­nătoare apei care curge printr-un canal”.

La aceeaşi întrebare: „Cum să-L iubeşti pe Hristos?”, pă­rintele i-a răspuns cu o altă ocazie: „Străduieşte-te! Citeşte Evanghelia şi ia aminte, retrăieşte cele citite. Trebuie să te concentrezi, să fii foarte atentă, iar tu nu faci aceasta.

Atunci când omul citeşte precum se cuvine Evanghelia, cuvântul Dom­nului îl spală în totalitate şi pătrunde înlăuntru, în suflet”.

Părintele spunea: „Umblaţi după Dumnezeu prin Pales­tina, contemplaţi minunile Lui, bucuraţi-vă de vindecări, amintiţi-vă Naşterea Sa, Botezul, urcaţi-vă împreună cu El în muntele Tabor, priviţi împreună cu Apostolii la slava Transfigurării Sale”.

Spre sfârşitul vieţii părintele le zicea fiicelor duhovni­ceşti: „Vei spune doar: Doamne Iisuse Hristoase… şi El e deja prezent, vă priveşte cu ochii Lui blânzi…”.

O femeia i-a spus părintelui: „De ce atunci când ai o su­ferinţă şi vii la mamă, frate sau prieten, ei te mângâie, iar atunci când vii la Dumnezeu, atunci se întâmplă să nu pri­meşti real această mângâiere?” Părintele a răspuns: „Pentru că pe rude le iubim, iar pe Dumnezeu nu”.

Părintele, bineînţeles, considera a fi necesar ca pelerinii să rămână pe parcursul întregii slujbe bisericeşti, însă dacă aceasta era cu neputinţă din cauza datoriilor civile, îi învăţa să nu se tulbure, ci să se străduiască să stea fie şi numai şi o parte din slujbă cu evlavie şi să primească harul lui Dumne­zeu. Părintele spunea: „Dacă cineva din cauza unei ascultări n-a fost la biserică, pe unul ca acesta îngerii îl miruiesc ca şi când ar fi fost prezent”.

O femeie a întrebat: „De ce rugăciunea mea e atât de îm­prăştiată în biserică?” Părintele a răspuns: „Cum eşti în chi­lie (acasă), aşa şi la biserică”.

Părintele îi scria unei femei: „A te gândi în biserică la lu­cruri străine înseamnă a-i bucura pe draci şi a-i supăra pe îngeri şi sfinţi. Înseamnă a-L supăra pe Dumnezeu, a o fa­ce să plângă pe Maica Domnului. Trebuie să ne silim spre rugăciune. Mergând la biserică, să faci trei închinăciuni în­soţite de rugămintea de a sta cu atenţie în timpul slujbei şi, intrând în biserică, să spui: „Îngere Păzitor, roagă-te pentru mine şi împreună cu mine”.

La predică părintele le zicea oamenilor din lume: „Trebuie început cu cea mai mică pravilă a Cuviosului Serafim: să citeşti de trei ori „Tatăl nostru”, de trei ori „Născătoare de Dumnezeu” şi „Simbolul credinţei”, şi să repeţi rânduiala de trei ori în fiecare zi: dimineaţa, ziua şi seara. Însă fă aceasta mereu, fără pauze, şi sufletul se va obişnui cu rugăciunea şi va cere rugăciune”.

Părintele spunea despre orânduirea omului: „Minţim ade­seori înaintea lui Dumnezeu în timpul rugăciunii. De exem­plu, spunem: „Primeşte-mă, ca pe desfrânata, ca pe tâlha­rul…”, însă nu ne considerăm în acelaşi timp nici desfrâna­tă, nici tâlhar”.

Părintele spunea: „Trebuie să citim în aşa fel canoanele, încât sfinţii cărora le citim să iasă personal să privească cine oare îi cheamă în ajutor cu atâta osârdie”.

Oamenilor înclinaţi în rugăciune spre formalism, spre citirea mecanică a unor pravile lungi, părintele le spunea: „Pravila nu este scop. Domnul Dumnezeu n-are nevoie de ea. Îi este indiferent dacă ai citit o catismă sau un acatist. Domnul Dumnezeu le ştie pe toate pe dinafară. Pravila e necesară pentru voi, să educe în voi rugăciunea adevărată, să vă înveţe evlavia, sa vă determine şi pe voi să-L iubiţi pe Hristos, să vă înrudiţi cu cerul”.

Părintele îi învăţa pe fiii săi duhovniceşti să se obişnuias­că să citească pravila în prezenţa tuturor, în camere comu­ne, adică chiar şi în timpul discuţiei şi gălăgiei vieţii obişnuite. „Cel care nu va învăţa să se roage în prezenţa oame­nilor, acela nici în chilie nu se va ruga”, spunea el.

Părintele îi sfătuia îndeosebi pe cei aflaţi într-o oarecare stare sufletească să citească zilnic acatiste. Uneia dintre fii­cele duhovniceşti părintele îi scria: „întristarea sufletească este un lucru drăcesc. Cel care doreşte să revină la echilibru trebuie să citească zilnic neapărat două acatiste, al Mântui­torului şi al Maicii Domnului, până când duhul lui se va li­nişti cu desăvârşire. Liniştirea vine cu atât mai repede, cu cât această lucrare se săvârşeşte cu mai mare plăcere: aceas­ta o confirmă experienţa părinţilor şi stareţilor”.

Cineva i-a spus odată părintelui: „Uneori oamenii citesc Psaltirea sau altceva şi nu înţeleg multe lucruri”. Părintele a răspuns: „Oamenii nu înţeleg, dracii însă înţeleg. Dar, se înţelege, oamenii educaţi trebuie să se străduiască să-şi cla­rifice locurile dificile”.

Unele fiice duhovniceşti l-au întrebat pe părintele: cum să vieţuiască fără să se certe? El a răspuns: „Dacă au înce­put certurile şi neplăcerile, înseamnă că a slăbit rugăciunea unuia pentru altul”.

Referitor la nevoile oamenilor care încep viaţa de rugă­ciune, părintele lărgea însăşi noţiunea de rugăciune. Gândi­rea la Dumnezeu, amintirea Lui, orice preocupare omeneas­că, orice lucrare săvârşită ca şi când ar fi poruncită de că­tre Dumnezeu, spre slava Lui, părintele o punea pe aceeaşi treaptă cu rugăciunea. „Orice faptă a noastră pe care o fa­cem pentru Dumnezeu, cu gândul că ea ne este încredinţată de către însuşi Dumnezeu şi că prin această faptă îi slujim Lui, este deja rugăciune”….

Aceste gânduri şi sfaturi ale unui preot ortodox au fost publicate la timpul lor în ziarul ortodox „Credinţa” din Ru­sia de Nord, fiind semnate de „Protoiereul Vladimir Bogdanov”. Nu ne este cunoscut dacă părintele Vladimir este autorul lor sau este doar fiul duhovnicesc al unui stareţ în­ţelept care a trăit la începutul secolului XX. S-ar putea ca acest material publicat să fie unul dintre multele manuscrise „fără nume” care se transmiteau cu grijă din mână în mână în mediul ortodox.

Sursa: “Cum să te mântuieşti în lumea contemporană”, Editura Platytera, Bucureşti, 2007

(Visited 14 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ + +