Icoana Maicii Domnului “Potirul nesecat”

Icoana Maicii Domnului “Potirul Nesecat” a fost descoperită în Rusia în anul 1878. Un soldat în rezervă din Tula obișnuia să-și dea toată pensia pe alcool, distrugându-și sănătatea. Deși se îmbolnăvise și ajunsese să nu mai poată merge, el continua să bea.
        Într-o noapte un sfânt i-a apărut în vis sfătuindu-l să meargă la Mănăstirea Maicii Domnului din Serpuhov și spunându-i…. “Să ți se facă o molitfă în fața icoanei “Potirul Nesecat.” Pentru ca nu avea nici un ban și nici nu putea să meargă, omul nu a luat în seamă visul. Dar sfântul i-a aparut și a doua și a treia oara, îndemnându-l mai aspru să meargă la mănăstirea de care i-a spus.
        Atunci, târându-se în patru labe, omul a ajuns până în satul învecinat și s-a oprit la casa unei femei bătrâne care i-a doftoricit picioarele, astfel barbatul a început să se simtă mai bine. În ziua următoare el a pornit din nou la drum, la început cu două cârje, apoi cu una, până ce a ajuns la mănăstire.
        Acolo el le-a povestit călugărilor visul său, dar nici unul din ei nu părea să știe de existența vreunei astfel de icoane. În cele din urmă, unul dintre ei și-a amintit de o icoana în care era pictat un potir iar pe spatele ei scria “Potirul Nesecat.” După ce i s-a facut molitfa țăranul s-a întors acasă complet sănătos și vindecat de alcoolism.
        Noutățile despre aceasta minune s-au răspândit cu repeziciune și mulți suferinzi de patima beției împreună cu familiile lor veneau să se roage în fața icoanei. Mulți dintre ei se reîntorceau să aducă mulțumiri Maicii Domnului pentru vindecare și pentru că a răspuns rugăciunilor lor. Astfel în fiecare duminică la Mănăstirea Serpuhov-Vyotsk se citește molitfa și acatistul Potirul Nesecat în fața icoanei pentru cei suferinzi de patima beției până în zilele noastre.

(Visited 19 times, 1 visits today)
+ + +