Despre războiul duhovnicesc – Sf. Siluan Athonitul – partea 1

Despre războiul duhovnicesc – Sf. Siluan Athonitul – partea 1

Toţi cei ce au urmat Domnului nostru Iisus Hristos duc un război duhovnicesc. Acest război l-au învăţat sfinţii printr-o îndelungată experienţă de la harul Duhului Sfânt.

Duhul Sfânt îi povăţuia, îi lumina şi le dădea puterea de a birui pe vrăjmaşi, dar fără Duhul Sfânt sufletul nu poate nici măcar să înceapă acest război, pentru că nu ştie şi nu înţelege cine şi unde sunt vrăjmaşii lui.

Fericiţi suntem noi, creştinii ortodocşi, pentru că trăim sub mila lui Dumnezeu. Ne este uşor să ducem acest răz­boi: Domnului i-a fost milă de noi şi ne-a dat pe Duhul Sfânt, Care viază în Biserica noastră.

Un singur lucru mă întristează, că nu toţi oamenii cunosc pe Dumnezeu şi cât de mult ne iubeşte.

Această iubire se face simţită în sufle­tul celui ce se roagă, iar Duhul Sfânt dă mărturie sufletului de mântuirea lui.

***

Lupta noastră se duce în fiecare zi şi în fiecare ceas.

Dacă faci reproşuri fratelui sau îl judeci sau îl întristezi, ţi-ai pierdut pacea.

Dacă ai căzut în slava deşartă sau te înalţi deasupra fratelui, ai pierdut harul.

Dacă-ţi vine un gând desfrânat şi nu-l depărtezi de în­dată, sufletul tău pierde iubirea lui Dumnezeu şi îndrăz­neala în rugăciune.

Dacă iubeşti puterea sau banii, nu vei cunoaşte nicio­dată iubirea lui Dumnezeu.

Dacă-ţi împlineşti voia proprie, eşti biruit de vrăjmaşul şi urâtul intră în sufletul tău.

Dacă urăşti pe fratele tău, înseamnă că ai căzut din Dumnezeu şi un duh rău a pus stăpânire pe tine.

Dar dacă faci bine fratelui, atunci vei afla odihna conştiinţei.

Dacă-ţi tai voia proprie, vei izgoni pe vrăjmaşi şi vei dobândi pace în sufletul tău.

Dacă ierţi fratelui tău ocările şi iubeşti pe vrăjmaşa atunci dobândeşti iertarea păcatelor tale şi Domnul îţi va da să cunoşti iubirea Duhului Sfânt.

Iar când te smereşti întru totul, atunci afli odihna desă­vârşită în Dumnezeu.

***

Când sufletul e smerit şi Duhul lui Dumnezeu este în el, atunci omul este fericit cu duhul în iubirea lui Dumnezeu. Când simte mila Domnului, sufletul nu se mai teme de nimic, de nici o nenorocire pe pământ, ci doreşte să fie pururea smerit înaintea lui Dumnezeu şi să iubească  fratele. Dar dacă sufletul cade în slava deşartă, sărbătoa­rea lui ia sfârşit, pentru că harul părăseşte sufletul, şi de acum el nu se mai poate ruga curat, ci gânduri rele vin şi frământă sufletul.

***

Pentru ce suferă omul pe pământ, pentru ce duce ne­cazuri şi îndură rele?

Suferim pentru că nu avem smerenie. În sufletul smerit viază Duhul Sfânt şi El dă sufletului libertatea, pacea, iu­birea şi fericirea.

Suferim pentru că nu-l iubim pe frate. Domnul zice: „Iubiţi-vă unii pe alţii şi veţi fi ucenicii Mei” (Ioan 13, 34-35). Pentru iubirea de frate vine iubirea lui Dumnezeu. Dulce e iubirea lui Dumnezeu; ea este un dar al Duhului Sfânt şi în deplinătatea ei e cunoscută numai prin Duhul Sfânt. Dar este şi o iubire mijlocie, pe care omul o are atunci când se străduieşte să împlinească poruncile lui Hristos şi se teme să nu întristeze pe Dumnezeu; şi aceasta e un lu­cru bun. În fiecare zi însă trebuie să ne silim spre bine şi să învăţăm din toate puterile smerenia lui Hristos.

Domnul a zis ucenicilor Lui: „Pacea Mea dau vouă” (Ioan 14, 27).

Această pace a lui Hristos trebuie să o cerem lui Dum­nezeu, şi Domnul o da celui ce o cere; şi când o primim, trebuie să o păzim cu sfinţenie şi să o înmulţim; dar cine nu se predă în necazuri voii lui Dumnezeu, acela nu poate cunoaşte milostivirea lui Dumnezeu.

Dacă te loveşte o nenorocire, nu te lăsa abătut, ci adu-ţi aminte că Domnul se uită la tine cu milă şi nu primi gân­dul: „Oare se va mai uita Domnul la mine când eu îl întris­tez?”, pentru că Domnul este prin fire milă, ci întoarce-te cu credinţă la Dumnezeu şi spune ca şi fiul cel risipitor din Evanghelie: „Nu sunt vrednic să mă numesc fiul tău” (Luca 15, 21), şi vei vedea atunci cât eşti de drag Tatălui şi în su­fletul tău va fi atunci o negrăită bucurie.

***

Oamenii nu învaţă smerenia şi pentru mândria lor nu pot primi harul Duhului Sfânt şi de aceea lumea întreagă suferă.Dar dacă oamenii ar cunoaşte pe Domnul şi ar şti cât de milostiv, smerit şi blând este, într-un singur ceas s-ar schimba faţa întregii lumi şi în toţi şi în toate ar fi o mare bucurie şi iubire.

Domnul Cel Milostiv ne-a dat pocăinţa şi prin pocăinţă toate se îndreaptă. Prin pocăinţă câştigăm iertarea păcate­lor; pentru pocăinţă vine harul Duhului Sfânt, şi astfel cu­noaştem pe Domnul. Dacă cineva a pierdut pacea şi suferă, să se pocăiască şi Domnul îi va da pacea Sa.

Dacă un popor sau un stat suferă, trebuie ca toţi să se pocăiască şi atunci toate se vor îndrepta de la Dumnezeu»!

***

Toată lupta noastră este ca să ne smerim pe noi înşine. Vrăjmaşii noştri (demonii) au căzut din mândrie şi ne atrag şi pe noi în căderea lor. Dar noi, fraţilor, să ne smerim pe noi înşine şi atunci vom vedea slava Domnului încă de aici de pe pământ (Matei 16, 28; Marcu 9, 1), pentru că celor smeriţi Domnul li Se face cunoscut prin Duhul Sfânt.

Sufletul care a gustat dulceaţa iubirii lui Dumnezeu este în întregime născut din nou şi e făcut cu totul allul; iubeşte pe Domnul şi e atras cu toata puterea spre El ziua şi noaptea şi până la o vreme rămâne odihnindu-se în Dum­nezeu, după care începe să se întristeze pentru norod.

Domnul Cel Milostiv dă sufletului uneori odihnă în Dum­nezeu, uneori o inimă ce suferă pentru întreaga lume, ca toţi oamenii să se pocăiască şi să ajungă în rai. Sufletul care a cunoscut dulceaţa Duhului Sfânt doreşte pentru toţi aceasta, căci dulceaţa Domnului nu îngăduie ca sufletul să fie iubitor de sine (egoist), ci îi dă iubirea care ţâşneşte din inimă.

Să iubim deci pe Domnul, Care ne-a iubit El cel dintâi şi a pătimit pentru noi (I Ioan 4, 10).

Sfârşitul primei părţi

Sfântul Siluan Athonitul

Sursa: “Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei”, Editura Deisis, Sibiu, 2001

(Visited 86 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ + +