Cum să ne purtăm în necazuri?

Cum să ne purtăm în necazuri?

Mitropolitul Grigorie al Sankt Petersburgului

1. Când eşti lovit de necazuri – dezonoare,  persecuţie,  sărăcie,  tulburare în familie -,  fie că provin de la oameni, fie din conjuncturi de viaţă, fie de la stihiile naturii, nu te lăsa copleşit niciodată de mâhnire, de frică, nu cârti şi nu deznădăjdui, pentru că, aşa cum spune Sfântul Vasile cel Mare, Stăpânul Cel Prea Înţelept şi Atotbun ne trimite fiecăruia necazuri spre folosul nostru şi mai ales ca noi să fim părtaşi la sfinţenia Lui. Şi Sfântul Apostol Pavel spune: „Spre folosul nostru, ca să ne împărtăşim de sfinţenia Lui” (Evr. 12:10).

2. Dimpotrivă, când vreun necaz vine asupra ta şi te simţi vinovat cu ceva, atunci îndreaptă-ţi gândul spre Hristos răstignit pe cruce şi strigă către El din toată inima: „Doamne, Atotmilostive, dublează-mi, triplează-mi, înmulţeşte-mi suferinţa de zeci de ori, dar nu mă lăsa să pier în păcat. Ce contează toate necazurile mele vremelnice în comparaţie cu chinul veşnic?” Sau: „Doamne, Dumnezeule, Tu ai suferit infinit mai mult pentru mine decât aş putea eu să sufăr, iar Tu, Cel fără prihană, ai suferit cu totul nevinovat şi fără împotrivire, pe când eu merit mulţime de necazuri. Se cade oare să mai cârtesc pentru necazul meu de acum? Ai milă de mine. Învaţă-mă. Dă-mi râvnă să mă îndrept şi mă întăreşte în ea. Miluieşte-mă şi mă mântuieşte”.

Dacă însă te simţi nevinovat când necazurile se abat asupra ta, mulţumeşte-I Domnului din toată inima pentru că El – şi asta trebuie să o crezi din toată inima! – doreşte ca prin aceste necazuri să te păzească de o pedeapsă mai mare şi să-ţi mântuiască sufletul, căci „bucuria face sufletul uşuratic, trufaş şi nestatornic”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. În viaţa aceasta, în vreme de bunăstare, cădem repede pradă slavei deşarte, mândriei, luxului, iubirii de plăceri trupeşti şi altor patimi, aşa încât este foarte greu să învăţăm cum să ajungem cu adevărat la o stare de luare-aminte la noi înşine atâta timp cât durează bunăstarea.

Şi Apostolul spune că „prin multe suferinţe trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu” (Fapt. 14:22). Închipuindu-ţi toate acestea, spune Domnului: Ziditoru-le şi Mântuitorule, Tu însuţi ai venit pe pământ nu pentru bucurie, ci pentru suferinţă şi ne-ai spus: aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: nu este slugă mai mare ca stăpânul său (In 15:20). Voi îndura toate la câte voia Ta mă va supune. Căci Dreapta Ta este atotbună şi ce altceva pot aştepta de la ea decât tot binele pentru sufletul meu? Facă-se voia Ta în toate. Fii bun şi mă întăreşte, ca să nu Te uit nici pe Tine, nici sufletul meu şi să-Ţi fiu recunoscător şi supus în toate poruncile, aşa cum odinioară a făcut robul Tău Iov (Iov 1, 13:22).

Făcând aşa, să nu ţii seamă de unde vine necazul, de la oameni răi, de la stihiile naturii, de la animale sălbatice sau domestice, sau altele, pentru că necazul nu vine de la acestea, ci de la Dumnezeu. Nimic nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu sau fără îngăduinţa Lui. „Dumnezeu este împărat a tot pământul”, zice psalmistul (Ps. 46:7). „Păr din capul vostru nu va pieri” fără voia Tatălui, însuşi Dumnezeu spune (Lc. 21:10). Sfinţii din toate timpurile au înţeles acest lucru.

Când duşmanul nostru de veacuri a luat de la mult suferindul Iov bunurile şi pe copiii lui, Iov nu a spus „diavolul mi le-a luat”, ci a spus: „Domnul a dat, Domnul a luat” (Iov 1:21). Ia seama la asta şi fă întocmai. Răbdarea este calitatea cea mai mântuitoare: „Iată, noi fericim pe cei ce au răbdat”, spune Apostolul Iacov (Iac. 5:11).

 

Mitropolitul Grigorie al Sankt Petersburgului

 

Sursa: “O zi de viaţă sfântă: sfaturi practice pentru organizarea vieţii creştinului”, Editura Sophia, Bucureşti, 2007

(Visited 251 times, 1 visits today)

Leave a Reply

+ + +