Biblia Zilnic.ro

"Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.

Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.

Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.

Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi? Iar lisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică. Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi." (Evanghelia după Matei 10, 32-35, 37, 38; 19, 27-30)

***

Starea de Sfinţenie este treapta superioară a existenţei. Devine palpabilă prin actul mărturisirii. Sfinţii sunt mărturisitorii lui Dumnezeu într-o lume plictisită, murdară şi îmbâcsită de păcate, dar deschisă cerului prin Biserică, prin lucrarea sfmţitoare a acesteia.

Într-o încleştare cu lutul poţi fi martor, poţi ajunge mărturisitor, dar, foarte greu poţi atinge cununa de martir. Într-o îmbrăţişare a cerului eşti sfinţit prin sfintele taine ale Bisericii, poţi deveni sfinţitor prin Harul preoţiei, dar, foarte greu poţi atinge aureola de sfânt. Între martir şi sfânt este o mare diferenţă şi-n primul rând nu toţi martirii sunt sfinţi.

Raportat la zilele din calendar putem spune că sunt mulţi sfinţi; raportul la şirul de generaţii care au îngrăşat acest pământ cu oseminte şi au hrănit acest cer cu suflete, putem spune că numărul sfinţilor este prea mic. Şi apoi, nu toţi sfinţii sunt cunoscuţi. Şi pe cei necunoscuţi (îngeri, prooroci, apostoli, ierarhi, mucenici, doctori fără de arginţi, părinţi) îi prăznuim azi.

Duminica aceasta pentru ei este rânduită în calendare. Căile sfinţilor diferă, de la unul la altul, dar nici una nu înseamnă echivoc, îndoială, ezitare; modul de a-L mărturisi pe Dumnezeu este iarăşi diferit, dar niciodată: casa, fraţii, surorile, tatăl, mama, femeia, copiii, ţarina, nu au devenit obstacole în modul lor de a-L mărturisi pe Hristos Cel înviat.

Îmi vine, curată, în gând, pilda drumului parcurs spre locul întâlnirii cu Dumnezeu de Sfinţii Nicolae şi Cassian Romanul. Sfântul Nicolae cel Milostiv se opreşte şi ajută un amărât de ţăran căruia i se răsturnase căruţa, poate şi-n zi de sărbătoare - zic eu. Îşi murdăreşte Nicolae veşmintele, asudă, dar căruţa este scoasă la drum şi ţăranul binecuvântează cerul. Sfântul Cassian aleargă grijuliu să-şi păstreze curăţenia şi să nu-ntârzie.

Amândoi sunt primiţi de Dumnezeu. Sfântul Cassian oficial, cu politeţe, Sfântul Nicolae cald, cu prietenie. Numele Sfântului Cassian este purtat de foarte puţini oameni, al Sfântului Nicolae de foarte mulţi. Acesta ajunsese înainte.

Revenind la Duminica Tuturor Sfinţilor, vreau să rostesc o vorbă devenită proverbială: Până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii! Vorba aceasta scandalizează, devenind uneori goală de sens, aşa, ceva aruncat în vânt. Şi, totuşi ... paremiologia cuprinde reversul oricărui înţeles. Creştinul mărturisitor nu numai se hrăneşte cu Sfinţenie, dar se şi lasă mâncat de Sfinţenie. O altă posibilitate, între a te mânca sfinţii (prin mărturisirea lui Hristos) şi a te mânca viermii (prin mustrătoarea păcătoşenie) - nu există.

Prezenţa lui Dumnezeu în existenţa fiecărei făpturi este dovada sfinţeniei. Fără prezenţa lui Dumnezeu nu se poate vorbi de existenţă. Sfinţenia din sânul cald al Sfintei Treimi se revarsă în altarul Bisericii, în slujbe, în rugăciuni, în cântări, în turlă, în clopote, în proscomidie, în icoane, în cărţi, în lumânări, în dureri şi-n bucurii, în gânduri şi-n simţiri, dar, mai ales, în aripile credinţei. Sfântul Ioan Gură de Aur defineşte astfel acest adevăr: Credinţa face Sfinţenia.

Să rămânem întru el. Biserica cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească ne aşteaptă. Încă.

Preot Sever Negrescu

Sursa: “Fărămituri de cuvinte: lecturi evanghelice pentru duminici”, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007