Cartea întâi a Regilor

Cartea intai a Regilor

CAPITOLUL 1
Naşterea lui Samuel.

1R1.l. Era în vremea aceea un om la Ramataim-Ţofim, în Muntele Efraim, cu numele Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Ţuf Efraimitul.
1R1.2. Omul acela avea două femei: numele uneia era Ana şi numele celeilalte era Penina. Penina avea copii, iar Ana nu avea copii.
1R1.3. Omul acela se ducea în fiecare an din cetatea sa, la Şilo, să se închine şi să aducă jertfă Domnului Savaot; acolo însă erau preoţi ai Domnului cei doi fii ai lui Eli: Ofni şi Finees.
1R1.4. În ziua când Elcana aducea jertfă dădea parte Peninei, femeii sale şi tuturor fiilor şi fiicelor ei;
1R1.5. Iar Anei îi dădea parte îndoită, deşi aceasta nu avea copii, pentru că el iubea pe Ana mai mult decât pe Penina, căci Domnul închisese pântecele ei.
1R1.6. Potrivnica ei însă o amăra grozav, aţâţând-o ca să cârtească din pricină că nu i-a dat Domnul prunci.
1R1.7. Aşa se întâmpla în fiecare an, când mergea ea la casa Domnului: aceea o amăra, iar aceasta plângea şi se tânguia şi nu mânca.
1R1.8. Dar iată o dată Elcana, bărbatul său, i-a zis: “Ana!” Şi ea a răspuns: “Iată-mă!” A zis Elcana: “Ce plângi şi de ce nu mănânci şi pentru ce e întristată inima ta? Nu sunt eu oare pentru tine mai bun decât zece copii?”
1R1.9. Atunci Ana, după ce au mâncat şi au băut ei în Şilo, s-a sculat şi a stat înaintea Domnului. Iar preotul Eli şedea atunci pe scaun la uşa cortului Domnului.
1R1.10. Ea însă s-a rugat Domnului cu sufletul întristat şi a plâns amarnic,
1R1.11. Şi a dat făgăduinţă, zicând: “Atotputernice Doamne, Dumnezeule Savaot, de vei căuta la întristarea roabei Tale şi-ţi vei aduce aminte de mine şi de nu vei uita pe roaba Ta, ci vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi da ţie, şi nu va bea el nici vin, nici sicheră, nici brici nu se va atinge de capul lui”.
1R1.12. Dar pe când se ruga ea aşa îndelung înaintea Domnului, Eli privea la gura ei;
1R1.13. Şi fiindcă Ana vorbea în inima sa, iar buzele ei numai se mişcau, dar glasul nu i se auzea, Eli socotea că ea e beată.
1R1.14. De aceea i-a şi zis Eli: “Până când ai să stai aici beată? Trezeşte-te şi te du de la faţa Domnului!”
1R1.15. Răspunzând însă Ana a zis: “Nu, domnul meu! Eu sunt o femeie cu inima întristată; nici vin, nici sicheră n-am băut, ci îmi dezvălui sufletul meu înaintea Domnului.
1R1.16. Să nu socoţi pe roaba ta femeie netrebnică, căci din durerea mea cea mare şi din întristarea mea am vorbit până acum”.
1R1.17. Atunci Eli i-a răspuns şi i-a zis: “Mergi în pace şi Dumnezeul lui Israel să-ţi plinească cererea pe care I-ai făcut-o!”
1R1.18. Iar ea i-a zis: “Să afle roaba ta trecere înaintea ochilor tăi!” Apoi s-a dus ea în calea sa şi a mâncat şi faţa nu-i mai era tristă ca mai înainte.
1R1.19. Iar dimineaţa s-au sculat ei şi s-au închinat înaintea Domnului şi, întorcându-se, au venit la casa lor în Rama. După aceea a cunoscut Elcana pe Ana, femeia sa, şi şi-a adus aminte Domnul de ea.
1R1.20. După câtva timp a zămislit Ana şi a născut un fiu şi i-a pus numele Samuel, căci îşi zicea ea: “De la Domnul Dumnezeul Savaot l-am cerut!”
1R1.21. Şi s-a dus Elcana cu toată familia lui la Şilo să aducă jertfă Domnului, după făgăduinţele sale, şi toate zeciuielile de la pământul său.
1R1.22. Ana însă nu s-a dus cu el, spunând bărbatului său: “Când pruncul va fi înţărcat de la sân şi va creşte, atunci am să-l duc şi va fi înfăţişat el înaintea Domnului şi va rămâne acolo pe totdeauna”.
1R1.23. Iar Elcana, bărbatul ei, a zis către ea: “Fă cum ţi se pare că este bine; rămâi până-l vei înţărca; dar să întărească Domnul cuvântul ce a ieşit din gura ta”. Şi a rămas femeia aceasta şi a alăptat pruncul până l-a înţărcat.
1R1.24. Iar după ce l-a înţărcat, s-a dus cu el la Şilo, luând trei viţei, câteva pâini, o efă de făină şi un burduf de vin, şi a venit la casa Domnului în Şilo şi a venit şi copilul împreună cu ei, dar copilul era încă prunc.
1R1.25. Şi l-au adus înaintea feţei Domnului, iar tatăl său a adus jertfa rânduită în asemenea zile şi au junghiat un viţel. Ana a adus pe prunc la Eli,
1R1.26. Zicând: “O, domnul meu!, viu să fie sufletul tău, domnul meu! Eu sunt acea femeie care am stat aici înaintea ta şi m-am rugat Domnului.
1R1.27. Pentru acest copil m-am rugat eu şi Domnul mi-a plinit cererea ce am cerut de la Dânsul.
1R1.28. Şi acum eu îl dau Domnului pentru toate zilele vieţii lui, să slujească Domnului”. Apoi s-au închinat acolo Domnului.

CAPITOLUL 2
Cântarea Anei. Creşterea lui Samuel şi răutatea fiilor lui Eli.

1R2.l. S-a rugat deci Ana şi a zis: “Bucuratu-s-a inima mea întru Domnul, înălţată a fost fruntea mea de Domnul Dumnezeul meu şi gura mea s-a deschis larg asupra vrăjmaşilor mei, căci m-am bucurat de izbăvirea Ta.
1R2.2. Nimeni nu este sfânt ca Domnul, căci nu e altul afară de Tine; şi nimeni nu e puternic ca Dumnezeul nostru.
1R2.3. Nu vă lăudaţi şi cuvinte trufaşe să nu iasă din gura voastră, căci Domnul este Dumnezeul a toată cunoştinţa şi lucrurile la Dânsul sunt cântărite.
1R2.4. Arcul celor puternici s-a frânt, iar cei slabi s-au încins cu putere.
1R2.5. Cei sătui vor munci pentru pâine, iar cei flămânzi nu vor mai avea foame. Cea stearpă va naşte de şapte ori, iar cea cu copii mulţi va fi neputincioasă.
1R2.6. Domnul omoară şi învie; El coboară la locuinţa morţilor şi iarăşi scoate.
1R2.7. Domnul sărăceşte pe om şi tot El îl îmbogăţeşte; El smereşte şi El înalţă. El ridică pe cel sărac din pulbere şi din gunoi pe cel lipsit, punându-i în rând cu cei puternici şi dându-le scaunul măririi, căci ale Domnului sunt temeliile pământului şi El întemeiază lumea pe ele.
1R2.8. Paşii sfinţilor Săi El îi păzeşte, iar nelegiuiţii vor pieri întru întuneric căci omul nu prin putere este tare.
1R2.9. Domnul va zdrobi pe cei ce se împotrivesc Lui; va tuna din cer asupra lor. Sfânt este Domnul; să nu se laude cel înţelept cu înţelepciunea sa şi cel puternic să nu se laude cu puterea sa, nici cel bogat să nu se fălească cu bogăţia sa; ci cel ce voieşte să se laude, cu aceea să se laude că ştie şi cunoaşte pe Domnul şi face judecată şi dreptate în mijlocul pământului.
1R2.10. Domnul din înălţimea cerului va tuna peste vrăjmaşii Săi, El va judeca marginile pământului, drept fiind, El va da tărie regilor noştri şi fruntea Unsului Său o va înălţa”.
1R2.11. Şi au lăsat pe Samuel acolo, înaintea Domnului. Apoi Elcana s-a dus la casa sa în Rama, iar copilul a rămas să slujească Domnului sub povaţa preotului Eli.
1R2.12. Însă fiii lui Eli erau oameni netrebnici. Ei nu ştiau de Domnul,
1R2.13. Nici de datoria preoţească faţă de popor. Când aducea cineva jertfă, feciorul preotului venea în timpul când se fierbea carnea cu o furculiţă în mână,
1R2.14. O vâra în căldare, sau în blid, sau în tavă, sau în oală, şi ce prindea furculiţa, aceea lua feciorul preotului. Aşa făceau ei cu toţi Israeliţii care veneau acolo în Şilo.
1R2.15. Chiar şi înainte de a arde grăsimea venea feciorul preotului şi zicea către cel ce aducea jertfă: “Dă carne de friptură pentru preot, căci el n-are să ia de la tine carne fiartă, ci dă-i-o crudă”.
1R2.16. Şi dacă cineva zicea: “Lasă să se ardă mai întâi grăsimea, cum se cuvine, şi apoi îţi vei lua cât îţi va pofti sufletul”, atunci el răspundea: “Ba nu, dă-mi chiar acum, iar de nu, voi lua cu de-a sila”.
1R2.17. Şi păcatul acestor tineri era foarte mare înaintea Domnului, căci ei depărtau lumea de a mai aduce jertfă Domnului.
1R2.18. Iar copilul Samuel slujea înaintea Domnului, îmbrăcat cu efod de în.
1R2.19. Meilul de deasupra i-l făcea mama sa şi i-l aducea în fiecare an, când venea cu bărbatul ei să aducă jertfa rânduită.
1R2.20. Şi a binecuvântat Eli pe Elcana şi pe femeia lui şi a zis: “Să-ţi dea ţie Domnul copii de la femeia aceasta în locul celui afierosit, pe care tu l-ai dăruit Domnului!” Şi s-au dus ei la casa lor.
1R2.21. După aceea a cercetat Domnul pe Ana şi ea a zămislit şi a mai născut trei băieţi şi două fete, iar copilul Samuel creştea înaintea Domnului.
1R2.22. Eli însă era tare bătrân şi auzea de toată purtarea fiilor săi fată de întreg Israelul şi că se culcau cu femeile celor ce se adunau la uşa cortului adunării.
1R2.23. Şi le-a zis: “Pentru ce faceţi voi asemenea lucruri, căci aud vorbe rele despre voi de la tot poporul Domnului?
1R2.24. Nu, copiii mei, nu este bună vestea ce o aud eu despre voi; nu mai faceţi aşa, căci nu este bună vestea care o aud eu; voi răzvrătiţi poporul Domnului.
1R2.25. Că de va greşi omul faţă de alt om, atunci se vor ruga pentru el lui Dumnezeu; iar de va păcătui cineva faţă de Domnul, atunci cine va mijloci pentru el?” Dar ei nu ascultau spusele tatălui lor, căci Domnul hotărâse să-i dea morţii.
1R2.26. Iar copilul Samuel creştea mereu cu vârsta şi era iubit şi de Dumnezeu şi de oameni.
1R2.27. În vremea aceea a venit la Eli un om al lui Dumnezeu şi i-a zis: “Aşa grăieşte Domnul: Nu M-am arătat Eu oare casei tatălui tău când erau ei încă în Egipt, în casa lui Faraon?
1R2.28. Şi nu l-am ales Eu oare din toate seminţiile lui Israel să-Mi fie preot, ca să aprindă tămâie şi să poarte efod înaintea Mea? Şi nu am dat Eu oare casei tatălui tău din toate jertfele ce se frig pe foc de fiii lui Israel?
1R2.29. Pentru ce dar voi călcaţi în picioare jertfele Mele şi prinoasele Mele de pâine, pe care le-am poruncit Eu pentru locaşul Meu, şi pentru ce tu ţii mai mult la fiii tăi decât la Mine, îngrăşându-i pe ei cu toată pârga poporului Meu Israel?
1R2.30. De aceea aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Eu am zis odinioară: Casa ta şi casa tatălui tău va umbla nestrămutat înaintea feţei Mele în veac; dar acum Domnul zice: Să nu mai fie aşa, căci Eu preamăresc pe cei ce Mă preaslăvesc pe Mine, iar cei ce Mă necinstesc vor fi ruşinaţi.
1R2.31. Iată vin zile când Eu voi tăia braţul tău şi braţul casei tatălui tău, încât să nu mai fie bătrân în casa ta niciodată.
1R2.32. Şi tu vei vedea casa Mea ca un duşman pentru tine, deşi Domnul va milui pe Israel şi nu va mai fi în casa ta bătrân în toate zilele.
1R2.33. Nu voi depărta pe toţi ai tăi de la jertfelnicul Meu, ca să chinuiesc ochii tăi şi să apăs sufletul tău; dar toţi urmaşii casei tale vor muri la mijlocul anilor lor.
1R2.34. Şi iată un semn pentru tine, care se va petrece cu cei doi fii ai tăi, Ofni şi Finees: amândoi vor muri în aceeaşi zi.
1R2.35. Şi-Mi voi pune un preot credincios. Acela se va purta după inima Mea şi după sufletul Meu; şi casa lui o voi întări şi va umbla el înaintea Unsului Meu în toate zilele;
1R2.36. Şi tot cel rămas din casa ta va veni să se închine lui pentru o gheră de argint şi pentru o bucăţică de pâine, şi va zice: “Numără-mă la vreuna din slujbele levitice, ca să pot mânca o bucată de pâine!”

CAPITOLUL 3
Chemarea lui Samuel.

1R3.1. Şi pruncul Samuel slujea Domnului sub povaţa preotului Eli. În zilele acelea cuvântul Domnului era rar şi nici vedeniile nu erau dese.
1R3.2. Şi iată în vremea aceea, când Eli stătea culcat la locul său şi ochii lui începuseră a se închide şi nu mai putea să vadă;
1R3.3. Când sfeşnicul Domnului nu se stinsese încă şi Samuel era culcat în cortul Domnului, unde era chivotul lui Dumnezeu,
1R3.4. A strigat Domnul către Samuel: “Samuele, Samuele!” Iar el a răspuns: ” Iată-mă! ”
1R3.5. Şi a alergat la Eli şi a zis: “Iată-mă! La ce m-ai chemat?” Acela însă a răspuns: “Nu te-am chemat. Du-te şi te culcă!” Şi s-a dus Samuel şi s-a culcat.
1R3.6. Iar Domnul a strigat a doua oară pe Samuel: “Samuele, Samuele!” şi acesta s-a sculat şi a venit iar la Eli şi a zis: “Iată-mă! De ce m-ai chemat?” şi acela i-a zis: “Nu te-am chemat, fiul meu! Du-te înapoi şi te culcă!”
1R3.7. Samuel nu cunoştea atunci glasul Domnului şi cuvântul Domnului nu i se descoperise încă.
1R3.8. Dar Domnul a strigat pe Samuel şi a treia oară. Şi s-a sculat acesta şi a venit la Eli şi a zis: “Iată-mă! La ce m-ai chemat?” Atunci a înţeles Eli că Domnul cheamă pe copil.
1R3.9. Şi a zis Eli către Samuel: “Du-te înapoi şi te culcă şi când Cel ce te cheamă te va mai chema, tu să zici: “Vorbeşte, Doamne, că robul Tău ascultă!” Şi s-a dus Samuel şi s-a culcat la locul său.
1R3.10. Şi a venit Domnul şi a stat şi a strigat ca întâia şi ca a doua oară: “Samuele, Samuele!” Iar Samuel a zis: “Vorbeşte, Doamne, că robul Tău ascultă!”
1R3.11. A zis Domnul către Samuel: “Iată, am să fac în Israel un lucru, încât cine va auzi de el, aceluia îi vor ţiui amândouă urechile.
1R3.12. În ziua aceea voi face cu Eli toate câte am spus despre casa lui; toate le voi începe şi le voi sfârşi.
1R3.13. Eu i-am spus că am să pedepsesc casa lui pe veci pentru vina pe care el a ştiut-o, şi anume că fiii fac nelegiuiri, dar nu i-a înfrânat.
1R3.14. De aceea mă jur casei lui Eli că vina casei lui Eli nu se va şterge, nici prin jertfe, nici prin prinoase de pâine în veci”.
1R3.13. După aceea a adormit Samuel până dimineaţa, s-a sculat de noapte şi a deschis uşile casei Domnului. Dar Samuel s-a temut să spună lui Eli vedenia aceasta.
1R3.16. Eli însă a chemat pe Samuel şi a zis: “Fiul meu Samuel! ” Iar acesta a răspuns: “Iată-mă!”
1R3.17. A zis Eli: “Ce ţi s-a spus? Să nu ascunzi de mine! Dumnezeu să se poarte cu tine cu toată asprimea, dacă tu vei ascunde ceva de mine din toate câte ţi s-au spus!”
1R3.18. Şi i-a spus Samuel tot şi n-a ascuns nimic de el. Atunci Eli a zis: “El este Domnul; facă dar ce va binevoi!”
1R3.19. Şi a crescut Samuel şi Domnul a fost cu el şi n-a rămas neîmplinit nici unul din cuvintele Lui.
1R3.20. Atunci a aflat tot Israelul, de la Dan până la Beer-Şeba, că Samuel s-a învrednicit să fie prooroc al Domnului.
1R3.21. Şi a urmat Domnul a Se arăta în Şilo după ce Se arătase lui Samuel acolo prin cuvântul Său. Şi s-au încredinţat toţi în tot Israelul, de la o margine până la cealaltă margine a ţării, că Samuel este proorocul Domnului. Iar Eli a ajuns foarte bătrân, şi feciorii lui stăruiau pe calea lor înaintea Domnului.

CAPITOLUL 4
Moartea lui Eli şi a fiilor săi.

1R4.1. În vremea aceea s-au sculat Filistenii să se războiască cu Israeliţii şi a fost cuvântul lui Samuel către tot Israelul. Şi au păşit Israeliţii împotriva Filistenilor cu război şi au tăbărât la Eben-Ezer, iar Filistenii au tăbărât la Afec.
1R4.2. Apoi Filistenii s-au aşezat în rânduială de război în faţa Israeliţilor şi, dându-se bătălia, au fost bătuţi Israeliţii de către Filisteni, care au ucis pe câmpul de luptă ca la patru mii de oameni.
1R4.3. După aceea au venit oamenii în, tabără şi au spus bătrânilor lui Israel: “Pentru ce oare ne-a lovit pe noi Domnul înaintea Filistenilor? Să luăm cu noi din Şilo chivotul legii Domnului, ca să meargă în mijlocul nostru şi să ne izbăvească din mâinile vrăjmaşilor noştri!”
1R4.4. Şi a trimis poporul la Şilo, de au adus de acolo chivotul legii Domnului Savaot, Cel ce şade pe heruvimi; iar pe lângă chivotul legii Domnului erau şi cei doi fii ai lui Eli: Ofni şi Finees.
1R4.5. Iar dacă a sosit chivotul legii Domnului în tabără, tot Israelul a ridicat strigăt aşa de mare, încât s-a cutremurat pământul.
1R4.6. Şi auzind Filistenii răsunetul strigătelor, au zis: “Ce înseamnă aceste strigăte puternice în tabăra Evreilor?” Şi au aflat că a sosit în tabără chivotul legii Domnului.
1R4.7. Atunci s-au înspăimântat Filistenii, căci ziceau: “Dumnezeul lor a venit la ei în tabără”. Apoi au zis: “Vai de noi! Căci n-a mai fost asemenea lucru nici ieri, nici alaltăieri!
1R4.8. Vai de noi! Cine ne va scăpa din mâinile acestui Dumnezeu puternic? Acesta este acel Dumnezeu Care a bătut pe Egipteni cu tot felul de pedepse în pustiu.
1R4.9. Întăriţi-vă şi fiţi curajoşi, Filistenilor, ca să nu cădeţi în robie la Evrei, cum sunt ei în robie la noi! Fiţi curajoşi şi vă luptaţi cu ei!”
1R4.10. Şi s-au luptat Filistenii cu Israeliţii şi au fost înfrânţi aceştia, şi a fugit fiecare în cortul său; bătălia aceasta a fost foarte mare, căzând dintre Israeliţi treizeci de mii de pedestraşi.
1R4.11. Şi a fost luat chivotul legii Domnului, iar cei doi fii ai lui Eli, Ofni şi Finees, au murit.
1R4.12. Atunci a alergat un veniaminean de la locul bătăliei şi a venit la Şilo în aceeaşi zi, având hainele de pe el rupte şi pulbere pe cap.
1R4.13. Iar când a venit acela, Eli şedea pe scaun lângă drum la poartă şi privea, căci i se bătea inima pentru chivotul lui Dumnezeu. Şi după ce a sosit omul acela şi a spus în cetate, atunci s-a tânguit straşnic toată cetatea.
1R4.14. Auzind Eli răsunetele tânguirilor, a întrebat: “Pentru ce este acest bocet?” Dar a sosit îndată omul acela şi i-a spus toate lui Eli.
1R4.15. Eli însă era atunci de nouăzeci şi opt de ani; ochii i se întunecaseră şi nu mai putea să vadă.
1R4.16. Şi a zis omul acela către Eli: “Eu vin din tabără. Chiar astăzi am fugit de pe câmpul de luptă”. Iar Eli a zis: “Ce s-a întâmplat, fiul meu?” Vestitorul însă a răspuns şi a zis: “Israeliţii au fugit din faţa Filistenilor şi s-a făcut în popor ucidere mare; amândoi fiii tăi, Ofni şi Finees, au murit şi chivotul lui Dumnezeu a fost luat”.
1R4.17. Când a pomenit el de chivotul Domnului, Eli a căzut de pe scaun pe spate la poartă, şi-a rupt spinarea şi a murit, căci era bătrân şi greoi.
1R4.18. El a fost judecător în Israel patruzeci de ani.
1R4.19. Iar nora lui, femeia lui Finees, era însărcinată şi aproape de naştere. Când a auzit vestea despre luarea chivotului Domnului şi despre moartea socrului său şi a bărbatului său, a căzut în genunchi şi a născut, căci o apucaseră durerile ei.
1R4.20. Şi pe când murea ea, femeile care stăteau împrejur îi ziseră: “Nu te teme, că ai născut băiat”. Ea însă nu a răspuns şi nu a dat semn de luare aminte.
1R4.21. Şi au pus copilului numele: Icabod, zicând: “S-a dus slava din Israel, din pricina pierderii chivotului Domnului şi a morţii socrului şi a bărbatului ei.
1R4.22. Şi a zis ea: “S-a dus slava din Israel, căci s-a luat chivotul Domnului!

CAPITOLUL 5
Pedeapsa Filistenilor pentru chivotul legii.

1R5.1. Atunci au luat Filistenii chivotul Domnului şi l-au dus din Eben-Ezer la Aşdod.
1R5.2. Apoi au ridicat Filistenii chivotul Domnului şi l-au vârât în capiştea lui Dagon şi l-au pus lângă Dagon.
1R5.3. Iar a doua zi s-au sculat Aşdodenii dis-de-dimineaţă şi iată Dagon zăcea cu faţa la pământ înaintea chivotului Domnului. Şi au luat ei pe Dagon şi l-au pus iar la locul lui.
1R5.4. Şi s-au sculat ei dis-de-dimineaţă în ziua următoare, şi iată Dagon zăcea cu fata la pământ înaintea chivotului Domnului; dar capul lui Dagon şi amândouă picioarele şi mâinile lui zăceau tăiate pe prag, fiecare deosebi, şi rămăsese numai trunchiul lui.
1R5.5. De aceea preoţii lui Dagon şi toţi câţi vin în capiştea lui Dagon din Aşdod nu calcă pe pragul lui Dagon până în ziua de astăzi, ci păşesc peste el.
1R5.6. Şi a apăsat mâna Domnului asupra Aşdodenilor şi i-a lovit şi i-a pedepsit cu bube usturătoare pe cei din Aşdod şi din împrejurimile lui, iar înăuntrul ţării s-au înmulţit şoarecii şi s-a lăţit în cetate deznădejde mare.
1R5.7. Văzând aceasta, Aşdodenii au zis: “Să nu mai rămână chivotul Dumnezeului lui Israel la noi, că e grea mâna Lui şi pentru noi şi pentru Dagon, dumnezeul nostru!”
1R5.8. Apoi au trimis şi au adunat la ei pe toţi mai-marii Filistenilor şi le-au zis: “Ce să facem cu chivotul Dumnezeului lui Israel?” Iar Gateenii au zis: “Să treacă dar chivotul Dumnezeului lui Israel la noi în Gat”. Şi au trimis la Gat chivotul Dumnezeului lui Israel.
1R5.9. Iar după ce l-au trimis, a fost mâna Domnului asupra cetăţii aceleia cu străşnicie mare şi a bătut Domnul pe locuitorii cetăţii de la mic până la mare şi s-au ivit pe ei buboaie.
1R5.10. De aceea au trimis chivotul Domnului la Ecron. Iar când a sosit chivotul Domnului în Ecron au strigat Ecronenii şi au zis: “Chivotul Dumnezeului lui Israel a venit la noi ca să omoare şi pe poporul nostru”.
1R5.11. Atunci au trimis şi au adunat toate căpeteniile Filistenilor şi au zis: “Trimiteţi de aici chivotul Dumnezeului lui Israel; lăsaţi-l să se întoarcă la locul său, ca să nu ne ucidă pe noi şi pe poporul nostru”. Căci groază de moarte era în tot oraşul şi mâna Domnului apăsa foarte tare asupra lor, de cum venise acolo chivotul Dumnezeului lui Israel.
1R5.12. Şi aceia care nu muriseră fuseseră loviţi cu buboaie, aşa încât plânsetele cetăţii se înălţau până la cer.

CAPITOLUL 6
Întoarcerea chivotului legii.

1R6.1. Şi a stat chivotul Domnului în ţara Filistenilor şapte luni şi s-a umplut ţara aceea de şoareci.
1R6.2. Atunci au adunat Filistenii pe preoţi, pe ghicitori şi pe descântători şi au zis: “Ce să facem oare cu chivotul Domnului? Învăţaţi-ne cum să-l trimitem la locul lui?”
1R6.3. Iar aceia au zis: “Dacă voiţi să trimiteţi chivotul legii Domnului Dumnezeului lui Israel, să nu-l trimiteţi fără nimic, ci aduceţi-I jertfă pentru păcat, şi atunci vă veţi vindeca şi veţi afla pentru ce nu s-a îndepărtat de la voi mâna Lui”.
1R6.4. Apoi au mai zis: “Ce fel de jertfă pentru păcat trebuie să-I aducem?” Iar aceia au zis: “După numărul căpeteniilor Filistenilor, cinci buboaie de aur şi cinci şoareci de aur, căci pedeapsa este una şi asupra voastră şi asupra căpeteniilor voastre.
1R6.5. Aşadar, faceţi nişte chipuri cioplite de buboaie de ale voastre şi nişte chipuri de şoareci de ai voştri care pustiesc pământul şi daţi slavă Dumnezeului lui Israel; poate că Îşi va ridica mâna de deasupra voastră, de deasupra dumnezeilor voştri şi de deasupra pământului vostru.
1R6.6. De ce să vă învârtoşaţi inimile voastre, cum şi-au învârtoşat inimile Egiptenii şi Faraon? Iată când Domnul Şi-a arătat puterea Sa asupra lor, atunci ei i-au lăsat şi aceia au plecat.
1R6.7. Luaţi dar şi faceţi un car nou şi luaţi două vaci care au fătat întâia oară, care n-au mai purtat jug, şi înjugaţi vacile la car, iar viţeii lor duceţi-i acasă.
1R6.8. Apoi luaţi chivotul Domnului şi-l puneţi în car, iar lucrurile cele de aur care I se aduc jertfă pentru păcat, să le puneţi într-o lădiţă alături, şi daţi-i drumul să se ducă.
1R6.9. Să vă uitaţi însă: Dacă el va pleca spre hotarele sale, spre Betşemeş, atunci acest mare rău ni l-a făcut El; dacă nu va porni într-acolo, atunci vom şti că nu ne-a lovit mâna Lui, ci aceasta ne-a venit din întâmplare”.
1R6.10. Şi au făcut ei aşa: au luat două vaci care au fătat întâia oară şi le-au înjugat la car, iar viţeii i-au oprit acasă;
1R6.11. Apoi au pus chivotul Domnului în car, iar lădiţa cu şoarecii cei de aur şi cu chipurile cioplite în chip de buboaie au pus-o alături de chivot.
1R6.12. Şi au pornit vacile de-a dreptul pe drumul spre Betşemeş; şi au ţinut calea mereu înainte, mugind, dar neoprindu-se şi neabătându-se nici la dreapta nici la stânga; iar căpeteniile Filistenilor au mers în urma lor până la hotarele Betşemeşului.
1R6.13. Tocmai atunci locuitorii Betşemeşului secerau grâul în vale; şi ridicându-şi ochii, au văzut chivotul Domnului şi s-au bucurat când l-au văzut.
1R6.14. Carul însă a venit în ţarina lui Iosua din Betşemeş şi s-a oprit acolo. şi se afla acolo o piatră mare; au despicat lemnele carului, iar vacile au fost aduse ardere de tot Domnului.
1R6.15. Apoi leviţii au ridicat chivotul Domnului şi lădiţa cea de lângă el în care se aflau lucrurile cele de aur şi le-au pus pe piatra cea mare; iar locuitorii din Betşemeş au adus în ziua aceea arderi de tot şi au junghiat jertfe Domnului.
1R6.16. Şi cele cinci căpetenii ale Filistenilor, după ce au văzut aceasta, s-au întors în aceeaşi zi la Ecron.
1R6.17. Iar buboaiele cele de aur pe care le-au adus Filistenii jertfă Domnului pentru păcat erau: unul pentru Aşdod, unul pentru Gaza, unul pentru Ascalon, unul pentru Gat, unul pentru Ecron.
1R6.18. Iar şoarecii de aur erau după numărul tuturor cetăţilor filistene ale celor cinci căpetenii, de la cetăţile întărite până la satele deschise, până la piatra cea mare pe care s-a pus chivotul Domnului şi care se află până în ziua de astăzi în ţarina lui Iosua din Betşemeş.
1R6.19. Dar dintre oamenii din Betşemeş nu s-au bucurat fiii lui Iehonia că au văzut chivotul Domnului. şi a lovit Domnul pe locuitorii din Betşemeş, pentru că ei s-au uitat la chivotul Domnului, şi a ucis din popor cincizeci de mii şaptezeci de oameni. Atunci a plâns poporul, pentru că lovise Domnul poporul cu pedeapsă mare.
1R6.20. Au zis locuitorii din Betşemeş: “Cine poate să stea înaintea Domnului, a Acestui Dumnezeu sfânt? Şi la cine se va duce El de la noi?” Deci au trimis soli la locuitorii din Chiriat-Iearim să le spună: “Filistenii au întors chivotul Domnului; veniţi şi-l luaţi la voi!”

CAPITOLUL 7
Israeliţii biruiesc pe Filisteni.

1R7.1. Atunci au venit locuitorii din Chiriat-Iearim şi au luat chivotul Domnului şi l-au adus în casa lui Aminadab, pe deal, iar pe Eleazar, fiul lui, l-au sfinţit ca să păzească chivotul Domnului.
1R7.2. Din ziua aceea, de când a rămas chivotul în Chiriat-Iearim, a trecut multă vreme, ca la douăzeci de ani. Şi s-a întors toată casa lui Israel la Domnul.
1R7.3. Iar Samuel a zis către toată casa lui Israel: “De vă întoarceţi cu toată inima voastră la Domnul, atunci depărtaţi din mijlocul vostru dumnezeii străini şi astartele şi vă lipiţi inimile voastre de Domnul şi-I slujiţi numai Lui, şi El vă va izbăvi din mâinile Filistenilor!”
1R7.4. Şi au depărtat fiii lui Israel baalii şi astartele şi au început să slujească numai Domnului.
1R7.5. Apoi a zis iarăşi Samuel: “Adunaţi pe toţi Israeliţii la Miţpa şi eu mă voi ruga pentru voi Domnului”.
1R7.6. Şi s-au adunat la Miţpa şi au scos apă, şi au turnat înaintea Domnului şi au postit în ziua aceea, zicând: “Greşit-am înaintea Domnului!” Şi a judecat Samuel pe fiii lui Israel în Miţpa.
1R7.7. Când însă au auzit Filistenii că s-au adunat fiii lui Israel în Miţpa, s-au dus căpeteniile Filistenilor asupra lui Israel. Auzind Israeliţii de aceasta, s-au temut de Filisteni.
1R7.8. Atunci au zis fiii lui Israel către Samuel: “Nu înceta a striga pentru noi către Domnul Dumnezeul nostru, ca să ne izbăvească din mâinile Filistenilor”. Iar Samuel a zis: “Să nu fie cu mine una ca aceasta, ca să mă depărtez de Domnul Dumnezeul meu şi să nu strig pentru voi întru rugăciune!
1R7.9. Apoi a luat Samuel un miel de lapte şi l-a adus împreună cu tot poporul ardere de tot Domnului şi a strigat Samuel către Domnul pentru Israel şi l-a auzit pe el Domnul.
1R7.10. Când înălţa Samuel ardere de tot, au venit Filistenii să se bată cu Israel. Dar Domnul a tunat în ziua aceea cu tunet mare asupra Filistenilor şi a adus groază asupra lor, aşa că au fost înfrânţi în faţa lui Israel.
1R7.11. Iar Israeliţii au ieşit din Miţpa şi au urmărit pe Filisteni şi i-au bătut până sub Bet-Car.
1R7.12. Atunci a luat Samuel o piatră şi a pus-o între Miţpa şi Şen şi a numit-o Eben-Ezer, zicând: “Până la locul acesta ne-a ajutat nouă Domnul!”
1R7.13. Aşa au fost înfrânţi Filistenii şi nu s-au mai apucat să mai umble peste hotarele lui Israel. Mâna Domnului a fost asupra Filistenilor în toate zilele lui Samuel.
1R7.14. Şi au fost întoarse lui Israel toate cetăţile pe care le luaseră Filistenii de la Israel, de la Ecron până la Gat, şi ţinuturile acestora le-a liberat Israel din mâinile Filistenilor şi a fost pace între Israel şi Amorei.
1R7.15. Astfel a fost Samuel judecător în Israel în toate zilele vieţii sale.
1R7.16. El mergea din an în an şi cerceta Betelul şi Ghilgalul şi Miţpa şi judeca pe Israel în toate locurile acestea.
1R7.17. Apoi se întorcea la Rama, căci acolo era casa lui şi acolo judeca el pe Israel. Şi a ridicat acolo jertfelnic Domnului.

CAPITOLUL 8
Poporul cere un rege.

1R8.l. Iar dacă a îmbătrânit Samuel, a pus pe fiii săi judecători peste Israel.
1R8.2. Numele fiului său celui mai mare era Ioil, iar numele fiului său al doilea era Abia. Aceştia erau judecători în Beer-Şeba.
1R8.3. Dar fiii lui nu umblau pe căile sale, ci se abăteau la lăcomie, luau daruri şi judecau strâmb.
1R8.4. Atunci s-au adunat toţi bătrânii lui Israel, au venit la Samuel, în Rama,
1R8.5. Şi au zis către el: “Tu ai îmbătrânit, iar fiii tăi nu-ţi urmează căile. De aceea pune peste noi un rege, ca să ne judece acela, ca şi la celelalte popoare!”
1R8.6. Cuvântul acesta însă n-a plăcut lui Samuel când i-au zis: “Dă-ne rege, ca să ne judece!” şi s-a rugat Samuel Domnului.
1R8.7. Şi a zis Domnul către Samuel: “Ascultă glasul poporului în toate câte îţi grăieşte; căci nu pe tine te-au lepădat, ci M-au lepădat pe Mine, ca să nu mai domnesc Eu peste ei.
1R8.8. Cum s-au purtat ei cu Mine din ziua aceea, când i-am scos din Egipt, până astăzi, părăsindu-Mă şi slujind la dumnezei străini, aşa se poartă şi cu tine.
1R8.9. Ascultă deci glasul lor, dar să le spui şi să le arăţi drepturile regelui, care va domni peste ei”.
1R8.10. Şi a spus Samuel toate cuvintele Domnului poporului care îi cerea rege
1R8.11. Şi a zis: “Iată care vor fi drepturile regelui care va domni peste voi: pe fiii voştri îi va lua şi-i va pune la carele sale şi va face din ei călăreţii săi şi vor fugi pe lângă carele lui.
1R8.12. Va pune din ei căpetenii peste mii, căpetenii peste sute, căpetenii peste cincizeci; să lucreze ţarinile sale, să-i secere pâinea sa, să-i facă arme de război şi unelte la carele lui.
1R8.13. Fetele voastre le va lua, ca să facă miresme, să gătească mâncare şi să coacă pâine.
1R8.14. ţarinile, viile şi grădinile de măslini cele mai bune ale voastre le va lua şi le va da slugilor sale.
1R8.15. Din semănăturile voastre şi din viile voastre va lua zeciuială şi va da oamenilor săi şi slugilor sale.
1R8.16. Din robii voştri, din roabele voastre, din cei mai buni feciori ai voştri şi din asinii voştri va lua şi-i va întrebuinţa la treburile sale.
1R8.17. Din oile voastre va lua a zecea parte şi chiar voi veţi fi robii lui.
1R8.18. Veţi suspina atunci sub regele vostru, pe care vi l-aţi ales, şi atunci nu vă va răspunde Domnul”.
1R8.19. Poporul însă nu s-a învoit să asculte pe Samuel, ci a zis: “Nu, lasă să fie rege peste noi,
1R8.20. Şi vom fi şi noi ca celelalte popoare, ne va judeca regele nostru, va merge înainte şi va purta războaiele noastre”.
1R8.21. A ascultat deci Samuel toate cuvintele poporului şi le-a spus Domnului;
1R8.22. Iar Domnul a zis către Samuel: “Ascultă glasul lor şi pune-le rege!” Atunci a zis Samuel către Israeliţi: “Duceţi-vă fiecare în cetatea sa!”

CAPITOLUL 9
Saul la Samuel.

1R9.l. În vremea aceea era unul din fiii lui Veniamin, cu numele Chiş, fiul lui Abiel, fiul lui Ţeror, fiul lui Becorat, fiul lui Afia, fiul unui veniaminean, om de ispravă.
1R9.2. Acesta avea un fiu, cu numele Saul, tânăr şi frumos, încât nu mai era nimeni în Israel mai frumos ca el; acesta era de la umeri în sus mai înalt decât tot poporul.
1R9.3. O dată s-au rătăcit asinele lui Chiş, tatăl lui Saul, şi a zis Chiş către Saul, fiul său: “Ia cu tine pe unul din argaţi şi, sculându-te, du-te de caută asinele!”
1R9.4. Şi a suit acesta muntele lui Efraim şi a străbătut ţinutul Şalişa, dar nu le-a găsit. Apoi a străbătut ţinutul Şaalim, şi nici acolo nu le-a găsit. Apoi a străbătut şi pământul lui Veniamin şi tot nu le-a găsit.
1R9.5. Iar când au ajuns în ţinutul Ţuf, a zis Saul către sluga sa care era cu el: “Haidem înapoi, ca nu cumva tatăl meu, lăsând asinele, să înceapă a fi neliniştit de noi”.
1R9.6. Sluga însă i-a zis: “Iată în cetatea aceasta este un om al lui Dumnezeu, om cinstit de toţi şi tot ce spune el se plineşte. Să mergem dar acolo; poate ne va arăta şi nouă calea pe care să apucăm”.
1R9.7. A zis Saul către sluga sa: “Haidem să mergem, dar ce să ducem noi omului aceluia? Căci pâinea s-a isprăvit din traistele noastre şi daruri nu avem ca să ducem omului lui Dumnezeu. Ce avem noi?”
1R9.8. Sluga a răspuns iarăşi şi a zis: “Iată am în mână un sfert de siclu de argint; îl voi da omului lui Dumnezeu şi el ne va arăta calea”.
1R9.9. Înainte vreme în Israel, când mergea cineva să întrebe pe Dumnezeu, zicea aşa: “Hai la văzătorul!” Căci acela care astăzi se numeşte prooroc, înainte se numea văzător.
1R9.10. Şi a zis Saul către sluga sa: “Bine zici tu; hai să mergem!” Şi s-au dus în cetate, unde era omul lui Dumnezeu.
1R9.11. Dar când se suiau ei la deal spre cetate, i-au întâmpinat nişte fete care ieşiseră să aducă apă şi le-au zis acestora: “Aici este văzătorul?”
1R9.12. Iar acelea au răspuns şi au zis: “Aici; iată-l înaintea ta; dar grăbeşte că el astăzi a venit în cetate, pentru că astăzi poporul axe jertfe pe deal.
1R9.13. Când veţi ajunge în cetate, îl veţi găsi până nu se duce pe acel deal la prânz; căci poporul nu începe să mănânce până nu vine el; pentru că el le binecuvântează jertfa şi după aceea începe să mănânce. Duceţi-vă dar, că-l veţi apuca încă acasă”.
1R9.14. Şi s-au dus ei în cetate. Dar când au sosit în mijlocul cetăţii, atunci iată şi Samuel le ieşi înainte, ca să se ducă pe deal.
1R9.15. Domnul însă cu o zi înainte de sosirea lui Saul, îi descoperise lui Samuel şi-i zisese:
1R9.16. “Mâine pe vremea asta voi trimite la tine pe un om din ţinutul lui Veniamin şi tu îl vei unge cârmuitor al poporului Meu Israel; acela va izbăvi pe poporul Meu din mâna Filistenilor, căci am căutat spre poporul Meu, deoarece strigătul lui a ajuns până la Mine”.
1R9.17. Deci, când a văzut Samuel pe Saul, atunci Domnul i-a zis: “Iată omul despre care ţi-am vorbit Eu. Acesta va cârmui pe poporul Meu!”
1R9.18. Şi s-a apropiat Saul de Samuel la poartă şi l-a întrebat: “Spune-mi unde este casa văzătorului?
1R9.19. Iar Samuel a răspuns lui Saul şi a zis: “Eu sunt văzătorul; mergi înaintea mea pe deal, că aveţi să prânziţi cu mine astăzi, iar dimineaţă te voi lăsa să pleci; şi tot ce ai pe inimă, îţi voi spune.
1R9.20. Iar de asinele care ţi s-au rătăcit acum trei zile nu purta grijă, căci s-au găsit. Şi cui sunt oare păstrate cele mai scumpe lucruri în Israel, dacă nu ţie şi la toată casa tatălui tău?”
1R9.21. Atunci a răspuns Saul şi a zis: “Nu sunt eu oare fiul lui Veniamin, una din cele mai mici din seminţiile lui Israel? Şi familia mea oare nu este cea mai mică din toate familiile seminţiei lui Veniamin? De ce dar îmi vorbeşti tu mie acestea?”
1R9.22. Şi a luat Samuel pe Saul şi pe sluga lui şi i-a dus în casă şi le-a dat locul cel dintâi între oaspeţi, care erau ca la treizeci de oameni.
1R9.23. După aceea a zis Samuel către bucătar: “Dă-mi partea pe care ţi-am dat-o şi de care li-am zis: Păstreaz-o la tine!”
1R9.24. Şi a luat bucătarul spata şi cele ce erau cu ea şi le-a pus înaintea lui Saul. Apoi a zis Samuel: “Iată aceasta este păstrată pentru tine; pune-ţi-o dinainte şi mănâncă, fiindcă pentru vremea aceasta s-au păstrat acestea pentru tine, când am adunat poporul!” Şi a prânzit Saul cu Samuel în ziua aceea.
1R9.25. Apoi s-au coborât de pe deal în cetate şi a stat de vorbă Samuel cu Saul în foişorul de sus al casei, unde i s-a aşternut lui Saul şi a dormit.
1R9.26. Iar dimineaţa s-au sculat ei aşa: la ivirea zorilor a strigat Samuel pe Saul din foişor şi a zis: “Scoală şi te voi petrece! Şi s-a sculat Saul şi au ieşit amândoi din casă, el şi Samuel.
1R9.27. Iar dacă au ajuns ei la marginea cetăţii, a zis Samuel către Saul: “Spune-i slugii să treacă înaintea noastră”; şi a plecat acela înainte. Apoi a zis: “Tu însă opreşte-te acum, că am să-ţi descopăr ceea ce a zis Dumnezeu”.

CAPITOLUL 10
Saul uns rege.

1R10.1. Atunci, luând Samuel vasul cel cu untdelemn, a turnat pe capul lui Saul şi l-a sărutat, zicând: “Iată Domnul te unge pe tine cârmuitor al moştenirii Sale; vei domni peste poporul Domnului şi-l vei izbăvi din mâna vrăjmaşilor celor dimprejurul lor. Iată care-ţi va fi semnul că Domnul te-a uns rege peste moştenirea Sa:
1R10.2. Când vei pleca acum de la mine, vei întâlni doi oameni aproape de mormântul Rahilei, în hotarele lui Veniamin, la Ţelţah şi aceia îţi vor spune: S-au găsit asinele după care ai umblat şi le-ai căutat şi iată tatăl tău, uitând de asine, este neliniştit pentru voi, zicând: “Ce este cu fiul meu?”
1R10.3. Mergând apoi de acolo mai departe şi ajungând la dumbrava Tabor, te vor întâmpina acolo trei oameni, care merg la Dumnezeu în Betel: unul duce trei iezi, altul duce trei pâini, iar al treilea duce un burduf cu vin.
1R10.4. Aceia, după ce te vor saluta, îţi vor da două pâini şi tu le vei lua din mâinile lor.
1R10.5. După aceea vei ajunge la Ghibeea Elohim, unde se află garda de pază a Filistenilor; acolo sunt căpeteniile filistene. şi când vei intra în cetate, vei întâlni o ceată de prooroci coborându-se de pe înălţime, iar înaintea lor se cântă din psaltire şi din timpan şi din fluier şi din harpă, iar ei proorocesc.
1R10.6. Atunci va veni peste tine Duhul Domnului şi vei prooroci şi tu cu ei şi te vei face alt om.
1R10.7. După ce se vor adeveri cu tine aceste semne, atunci să faci ce vei putea, căci Dumnezeu este cu tine.
1R10.8. Dar să te duci înainte de mine în Ghilgal, unde am să vin şi eu la tine, ca să aducem arderi de tot şi jertfe de împăcare. Să aştepţi şapte zile, până voi veni la tine şi atunci am să-ţi spun ce ai să faci”.
1R10.9. Îndată ce şi-a întors spatele Saul, ca să plece de la Samuel, îi dădu Dumnezeu altă inimă şi s-au împlinit cu el toate acele semne în aceeaşi zi.
1R10.10. Iar dacă au ajuns ei la Ghibeea, iată i-a întâmpinat o ceată de prooroci şi a venit peste el Duhul lui Dumnezeu şi a proorocit şi el în mijlocul lor.
1R10.11. Toţi cei ce-l cunoşteau de mai înainte, văzând că prooroceşte cu proorocii, vorbeau prin popor unul către altul: “Ce s-a întâmplat cu fiul lui Chiş? Au doară şi Saul este printre prooroci?”
1R10.12. Iar unul din cei ce erau acolo a răspuns şi a zis: “Dar tatăl acelora cine este oare?” De atunci a rămas zicătoarea: “Au doară şi Saul este printre prooroci?”
1R10.13. Apoi a încetat el să proorocească şi s-a suit pe un deal.
1R10.14. Atunci a zis unchiul lui Saul către acesta şi către sluga lui: “Unde aţi fost voi?” şi el a zis: “Am căutat asinele, dar, văzând că nu le găsim, ne-am abătut pe la Samuel”.
1R10.15. Şi a zis unchiul lui Saul: “Spune-mi ce v-a spus Samuel?”
1R10.16. Iar Saul a zis către unchiul său: “Ne-a spus că asinele s-au găsit”. Iar ceea ce îi spusese Samuel de domnie, nu i-a descoperit.
1R10.17. Atunci a adunat Samuel poporul la Domnul, în Miţpa,
1R10.18. Şi a zis către fiii lui Israel: “Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: “Eu am scos pe Israel din Egipt şi v-am izbăvit din mâna Egiptenilor şi din mâna tuturor împărăţiilor care vă apăsau.
1R10.19. Dar voi acum aţi lepădat pe Domnul Dumnezeul vostru, Care vă scapă din toate necazurile şi nevoile voastre şi aţi zis către El: “Pune rege peste noi!” Înfăţişaţi-vă dar înaintea Domnului, după seminţiile voastre şi după familiile voastre!”
1R10.20. Şi a poruncit Samuel tuturor seminţiilor lui Israel să se apropie şi a fost arătată seminţia lui Veniamin.
1R10.21. Apoi a poruncit să se apropie familiile din seminţia lui Veniamin şi a ieşit la sorţi familia lui Matri; după aceea au fost aduşi bărbaţii din familia lui Matri şi a ieşit la sorţi Saul, fiul lui Chiş şi l-au căutat, dar nu l-au găsit.
1R10.22. Şi au întrebat iarăşi pe Domnul: “Va veni el oare aici?” Iar Domnul a zis: “Iată-l, se ascunde printre lucruri”.
1R10.23. Atunci au alergat şi l-au luat de acolo şi el a stat în mijlocul poporului şi poporul îi venea numai până la umeri.
1R10.24. Şi a zis Samuel către tot poporul: “Vedeţi pe cine a ales Domnul? Asemenea lui nu este în tot poporul”. Atunci tot poporul a strigat şi a zis: “Să trăiască regele!”
1R10.25. Şi a înşirat Samuel poporului drepturile regelui, le-a scris în carte şi le-a pus înaintea Domnului. După aceea a dat drumul la tot poporul să meargă fiecare la casa sa.
1R10.26. De asemenea s-a dus şi Saul la casa sa, în Ghibeea, şi s-au dus cu el şi vitejii a căror inimă o atinsese Dumnezeu.
1R10.27. Iar oamenii netrebnici ziceau: “Acesta oare ne va izbăvi pe noi?” Şi-l dispreţuiau şi nu i-au adus daruri. Dar el s-a făcut că nu-i aude.

CAPITOLUL 11
Saul biruie pe Amoniţi.

1R11.l. S-a întâmplat însă, după vreo lună, să vină Nahaş Amoniteanul şi să împresoare cetatea Iabeş din Galaad. Atunci toţi locuitorii din Iabeş au zis către Nahaş: “Încheie legământ cu noi şi noi îţi vom sluji ţie”.
1R11.2. Dar Nahaş Amoniteanul a zis către ei: “Eu voi încheia cu voi legământ ca să se scoată fiecăruia din voi ochiul drept şi prin aceasta să se arunce necinste asupra întregului Israel”.
1R11.3. Atunci bătrânii din Iabeş au zis către el: “Dă-ne vreme de şapte zile, ca să trimitem împuterniciţi în toate hotarele lui Israel şi de nu ne va ajuta nimeni, vom ieşi la tine”.
1R11.4. Au mers deci tinerii la Ghibeea lui Saul şi au spus vorbele acestea în auzul poporului şi tot poporul a ridicat glas şi a plâns.
1R11.5. Dar iată că a venit Saul de la câmp, în urma boilor şi a zis: “Ce are poporul de plânge?” Şi i s-au spus vorbele locuitorilor din Iabeş.
1R11.6. Atunci s-a coborât Duhul lui Dumnezeu asupra lui Saul, când a auzit el cuvintele acestea şi s-a aprins straşnic mânia lui.
1R11.7. Şi a luat el o pereche de boi, i-a junghiat, i-a tăiat bucăţi şi a trimis în toate hotarele lui Israel prin împuterniciţii aceia, spunând că aşa se va face cu boii aceluia care nu va merge după Saul şi Samuel. Atunci a căzut frica Domnului peste popor şi au ieşit toţi ca un singur om.
1R11.8. şi i-a cercetat Saul în Bezec şi s-au găsit din fiii lui Israel trei sute de mii, iar din Iuda treizeci de mii de oameni.
1R11.9. Atunci s-a spus solilor veniţi din Iabeş: “Aşa să spuneţi locuitorilor din Iabeşul Galaadului: ;Mâine, când va începe soarele să încălzească, ajutorul va fi la voi”. Au venit deci trimişii şi au spus locuitorilor Iabeşului şi aceştia s-au bucurat.
1R11.10. Apoi au zis locuitorii Iabeşului către Nahaş: “Mâine vom ieşi la voi şi veţi face cu noi cum vă va place”.
1R11.11. A doua zi Saul împărţi poporul în trei tabere. Şi acestea au pătruns dis-de-dimineaţă în tabăra Amoniţilor şi i-a măcelărit până la sosirea arşiţei zilei; iar câţi au rămas s-au risipit de n-au rămas doi la un loc.
1R11.12. Atunci poporul a zis către Samuel: “Cine a zis: Saul oare are să domnească peste noi? Daţi-ne pe aceşti nelegiuiţi şi-i vom omorî!”
1R11.13. Saul însă a zis: “Astăzi nu trebuie să fie ucis nimeni, căci astăzi Domnul a săvârşit izbăvirea în Israel”.
1R11.14. Iar Samuel a zis către popor: “Să mergem la Ghilgal şi să începem acolo noua domnie!”
1R11.15. Şi s-a dus tot poporul la Ghilgal şi au pus acolo pe Saul rege înaintea Domnului în Ghilgal şi au adus acolo jertfe de împăcare înaintea Domnului. Şi s-a veselit foarte Saul acolo şi toţi Israeliţii.

CAPITOLUL 12
Samuel încetează de a fi judecător.

1R12.1. A zis Samuel către tot poporul: “Iată eu am ascultat glasul vostru în toate câte mi-aţi grăit şi am pus rege peste voi.
1R12.2. Iată regele umblă înaintea voastră, iar eu am îmbătrânit şi am încărunţit; fiii mei sunt cu voi şi eu am umblat înaintea voastră din tinereţile mele până acum.
1R12.3. Iată-mă, mărturisiţi asupra mea înaintea Domnului şi a unsului Lui, de am luat cuiva boul, de am luat cuiva asinul, de am asuprit pe cineva şi de am apăsat pe cineva; de am luat de la cineva mită şi am închis ochii la judecata lui, vă voi despăgubi”.
1R12.4. Şi au răspuns toţi: “Tu nu ne-ai nedreptăţit, nici nu ne-ai asuprit, nici nu ai luat nimic de la nimeni”.
1R12.5. Atunci el a zis: “Martor ne este Domnul şi martor este unsul Lui în ziua aceasta, că voi n-aţi găsit nimic asupra mea!” Iar ei au zis: “Martor!”
1R12.6. Apoi a zis Samuel către popor: “Martor este Domnul, Cel ce a pus pe Moise şi pe Aaron şi Care a scos pe părinţii voştri din ţara Egiptului.
1R12.7. Acum însă veniţi, că eu am să mă judec cu voi înaintea Domnului pentru toate binefacerile pe care le-a făcut El vouă şi părinţilor voştri.
1R12.8. Când a venit Iacov în Egipt şi părinţii voştri au strigat către Domnul, atunci Domnul a trimis pe Moise şi pe Aaron şi au scos ei pe părinţii voştri din Egipt şi i-au strămutat în locul acesta.
1R12.9. Dar ei au uitat pe Domnul Dumnezeul lor şi El i-a dat în mâinile lui Sisera, căpetenia oştirilor Haţorului, în mâinile Filistenilor şi în mâinile regelui Moabului, care s-au războit împotriva lor.
1R12.10. Însă când au strigat ei către Domnul şi au zis: “Am păcătuit, părăsind pe Domnul şi apucându-ne să slujim baalilor şi astartelor; acum însă izbăveşte-ne din mâinile vrăjmaşilor, şi-ţi vom sluji ţie”,
1R12.11. Atunci a trimis Domnul pe Ierubaal, pe Barac, pe Ieftae şi pe Samuel şi v-a izbăvit din mâinile vrăjmaşilor voştri celor din jurul vostru şi aţi trăit în pace.
1R12.12. Iar când aţi văzut că Nahaş, regele Amoniţilor, vine împotriva voastră, aţi zis către mine: “Nu, ci să domnească peste noi un rege!”, deşi peste voi împărăţea Domnul Dumnezeul vostru.
1R12.13. Aşadar iată regele pe care l-aţi cerut; iată Domnul a pus peste voi rege.
1R12.14. De vă veţi teme de Domnul, de-I veţi sluji Lui şi de veţi asculta glasul Lui, de nu vă veţi împotrivi poruncilor Domnului şi de veţi umbla şi voi şi regele care domneşte peste voi în urma Domnului Dumnezeului vostru, atunci mâna Domnului nu va fi împotriva voastră.
1R12.15. Iar de nu veţi asculta glasul Domnului, ci vă veţi împotrivi poruncilor Lui, atunci mina Domnului va fi împotriva voastră, cum a fost împotriva părinţilor voştri.
1R12.16. Acum sculaţi-vă şi priviţi la lucrul cel mare pe care-l va face Domnul înaintea ochilor voştri:
1R12.17. Nu e acum oare secerişul grâului? Dar eu voi striga către Domnul şi El va trimite trăsnet şi ploaie şi veţi afla şi veţi vedea cât de mare este păcatul pe care l-aţi făcut voi înaintea ochilor Domnului, când aţi cerut rege”.
1R12.18. Şi a strigat Samuel către Domnul şi a trimis Domnul tunete şi ploaie în ziua aceea; şi teama de Domnul şi de Samuel cuprins tot poporul.
1R12.19. Şi a zis tot poporul către Samuel: “Roagă-te pentru robii tăi înaintea Domnului Dumnezeului tău, ca să nu murim; căci la toate celelalte păcate ale noastre am mai adăugat un păcat, când am cerut rege”.
1R12.20. Iar Samuel a răspuns poporului: “Nu vă temeţi. Păcatul acesta este făcut de voi, dar voi să nu vă depărtaţi de Domnul, ci să-I slujiţi Lui cu toată inima.
1R12.21. Să nu apucaţi după dumnezeii cei de nimic, care nu aduc folos, nici nu izbăvesc, pentru că sunt nimic.
1R12.22. Domnul însă nu va lăsa pe poporul Său pentru numele Său cel mare, căci Domnul a binevoit să vă aleagă pe voi ca popor al Său.
1R12.23. Şi eu de asemenea nu-mi voi îngădui să fac înaintea Domnului păcatul de a înceta să mă rog pentru voi şi vă voi povăţui pe căi bune şi drepte. Decât numai să vă temeţi de Domnul şi să-I slujiţi Lui cu adevărat, din toată inima voastră,
1R12.24. Căci vedeţi ce lucruri minunate a făcut El cu voi.
1R12.25. Iar de veţi face rău, atunci veţi pieri şi voi şi regele vostru”.

CAPITOLUL 13
Greşeala lui Saul.

1R13.1. Se împlinise un an de când fusese făcut Saul rege şi acum domnea în al doilea an peste Israel, când şi-a ales el trei mii de Israeliţi:
1R13.2. Două mii erau cu Saul la Micmaş şi pe Muntele Betelului şi o mie era cu Ionatan în Ghibeea lui Veniamin; iar celălalt popor era lăsat de el pe la casele lor.
1R13.3. Şi a sfărâmat Ionatan tabăra de pază a Filistenilor, care era în Gheba. Şi au auzit de aceasta Filistenii, iar Saul a sunat din trâmbiţă în toată ţara, strigând: “Să audă Evreii!”
1R13.4. Şi după ce a auzit tot Israelul că Saul a sfărâmat tabăra de pază a Filistenilor şi că Filistenii au urât pe Israeliţi, s-a adunat poporul la Saul în Ghilgal.
1R13.5. Filistenii s-au adunat şi ei, ca să se războiască împotriva Israeliţilor: treizeci de mii de care, şase mii de călăreţi şi popor mult ca nisipul de pe malul mării; şi au venit şi şi-au pus tabăra în Micmaş, în partea de răsărit a Bet-Avenului.
1R13.6. Iar Israeliţii, văzându-se în primejdie, pentru că poporul era strâmtorat, s-au ascuns prin peşteri, prin stufişuri, printre stânci, prin turnuri şi prin şanţuri;
1R13.7. Ba unii din Israeliţi au trecut peste Iordan în pământul lui Gad şi al Galaadului. Saul însă se afla încă tot în Galaad şi tot poporul care era cu el era cuprins de frică.
1R13.8. Acolo a aşteptat el opt zile, până la vremea hotărâtă de Samuel; dar Samuel nu mai venea la Ghilgal. Acum poporul începuse să fugă de la el.
1R13.9. De aceea a zis Saul: “Aduceţi-mi cele pentru jertfa de curăţire”. Şi a adus ardere de tot.
1R13.10. Dar nu apucase el bine să aducă ardere de tot, şi iată veni şi Samuel. Saul ieşi înaintea lui ca să-l întâmpine şi să-i ureze de bine.
1R13.11. Samuel însă i-a zis: “Ce ai făcut?” Şi i-a răspuns Saul: “Am văzut că poporul se împrăştie şi fuge de la mine şi tu nu ai venit la vremea hotărâtă, iar Filistenii s-au adunat la Micmas.
1R13.12. Atunci am socotit că au să năvălească Filistenii asupra mea în Ghilgal şi eu n-am întrebat încă pe Domnul; de aceea m-am hotărât să aduc ardere de tot”.
1R13.13. Iar Samuel i-a zis: “Rău ai făcut, că nu ai împlinit porunca Domnului Dumnezeului tău care ţi s-a dat, căci acum ar fi întărit Domnul domnia ta peste Israel de-a pururi.
1R13.14. Acum însă nu va dura domnia ta; Domnul Îşi va găsi un bărbat după inima Sa şi-i va porunci Domnul să fie conducătorul poporului Său, deoarece tu nu ai împlinit ceea ce ţi s-a poruncit de la Domnul”.
1R13.15. Apoi s-a sculat Samuel şi s-a dus din Ghilgal în Ghibeea lui Veniamin; iar oamenii care au rămas s-au dus cu Saul în întâmpinarea taberei vrăjmaşului, care a năvălit asupra lor când mergeau ei de la Ghilgal la Ghibeea lui Veniamin. Şi a numărat Saul oamenii care erau cu el şi s-au găsit până la şase sute de bărbaţi.
1R13.16. Apoi Saul cu fiul său Ionatan şi cu oamenii care erau cu dânşii au şezut în Ghibeea şi au plâns; iar Filistenii stăteau în tabără la Micmaş.
1R13.17. Şi au ieşit din tabăra Filistenilor trei cete să pustiiască ţara: una a plecat pe drumul spre Ofra din ţinutul Şual;
1R13.18. A doua ceată a plecat pe drumul Bethoronului, iar a treia s-a îndreptat pe calea ce duce spre hotar, în fala văii Ţeboim, spre pustie.
1R13.19. Fierar nu era în toată Iara lui Israel, căci Filistenii se temeau ca nu cumva Israeliţii să-şi facă săbii şi suliţe.
1R13.20. Trebuia deci să se ducă toţi Israeliţii la Filisteni ca să-şi ascută fiarele plugurilor şi sapelor lor, topoarele şi securile lor,
1R13.21. Când se făcea vreo ştirbitură la ascuţişul fiarelor de plug, al sapelor, al topoarelor şi securilor lor, sau când trebuia să îndrepte vreun corn de furcă.
1R13.22. De aceea în timpul războiului de la Micmaş, tot poporul care era cu Saul şi Ionatan nu avea nici săbii, nici suliţe; numai Saul şi Ionatan, fiul său, aveau.
1R13.23. Şi a venit ceata întâi de Filisteni şi s-a aşezat la trecătoarea Micmaş.

CAPITOLUL 14
Vitejia lui Ionatan.

1R14.l. Într-o zi Ionatan, fiul lui Saul, a zis către tânărul care purta armele sale: “Hai să trecem la ceata Filistenilor, care e dincolo”, iar tatălui său nu i-a spus de aceasta.
1R14.2. Saul însă se afla la marginea Ghibeii, sub rodiul cel din Migron; cu el era o ceată ca de şase sute de oameni.
1R14.3. Şi Ahia, fiul lui Ahituv, fratele lui Icabod, fiul lui Finees, feciorul lui Eli, preotul Domnului din Şilo, purta efodul. Poporul însă nu ştia că Ionatan plecase.
1R14.4. Strâmtoarea prin care căuta Ionatan să se strecoare spre ceata Filistenilor trecea printre nişte stânci ascuţite; numele uneia era Boţeţ şi numele alteia era Sene;
1R14.5. O stâncă se ridica la miazănoapte, spre Micmaş; cealaltă la miazăzi, spre Ghibeea.
1R14.6. Atunci a zis Ionatan către tânărul care purta armele sale: “Hai să trecem la aceşti netăiaţi împrejur; poate ne va ajuta Domnul, căci pentru Domnul nu e greu să izbăvească şi prin puţini, ca şi prin mulţi”.
1R14.7. Cel ce purta armele a răspuns: “Fă tot ce-ţi spune inima; mergi unde vrei şi iată eu sunt cu tine”.
1R14.8. Iar Ionatan a zis: “Bine, atunci hai la acei oameni şi să ne arătăm către ei.
1R14.9. Dacă ei ne vor zice: Staţi până vom veni la voi, vom rămâne pe loc şi nu ne vom sui la ei;
1R14.10. Iar de ne vor zice: Suiţi-vă la noi, atunci ne vom sui, căci Domnul i-a dat în mâinile noastre şi acesta va fi semnul pentru noi”.
1R14.11. Când au apărut ei amândoi în văzul cetei Filistenilor, atunci Filistenii au zis: “Iată Evreii ies din peşterile în care s-au ascuns”.
1R14.12. Apoi oamenii din ceata Filistenilor au strigat către Ionatan şi către cel ce-i purta armele sale şi a zis: “Suiţi-vă la noi, că avem să vă spunem ceva”. Atunci Ionatan a zis către purtătorul lui de arme: “Vino după mine, că Domnul i-a dat în mâinile lui Israel”.
1R14.13. Şi a început Ionatan să se urce, căţărându-se cu mâinile şi cu picioarele, şi cel ce-i purta armele se căţăra după el. Şi au căzut Filistenii înaintea lui, iar cel ce purta armele în urma lui le da cele din urmă lovituri.
1R14.14. Şi au căzut în acest atac dintâi, săvârşit de Ionatan şi de purtătorul lui de arme ca la douăzeci de oameni, pe o bucată de loc cât o jumătate de pogon, atât cât pot să are doi boi într-o zi.
1R14.15. Atunci s-a făcut învălmăşeală în tabăra din câmp şi în tot poporul; rândurile dinainte ce pustiau ţara s-au umplut de frică şi nu voiau să se lupte; toată ţara s-a cutremurat şi i-a cuprins frică mare de la Domnul.
1R14.16. Atunci străjile lui Saul din Ghibeea lui Veniamin au văzut că mulţimea se împrăştie şi fuge încolo şi încoace.
1R14.17. Saul a zis către oamenii care erau cu el: “Căutaţi şi vedeţi care din ai noştri a plecat”. Şi au căutat şi iată nu erau Ionatan şi purtătorul lui de arme.
1R14.18. A zis Saul către Ahia: “Adu chivotul lui Dumnezeu”, căci chivotul lui Dumnezeu în vremea aceea era cu fiii lui Israel.
1R14.19. Şi pe când grăia încă Saul cu preotul, tulburarea din tabăra Filistenilor se lăţea şi creştea din ce în ce mai mult. Atunci Saul a zis către preot: “Încrucişează-ţi mâinile!”
1R14.20. Şi a strigat Saul şi tot poporul care era cu el şi au venit la locul luptei şi iată acolo sabia fiecăruia era ridicată asupra aproapelui său şi tulburarea era foarte mare.
1R14.21. Atunci şi Evreii, care mai dinainte erau la Filisteni şi care umblau pretutindeni în tabăra lor, s-au unit cu Israeliţii cei ce erau cu Saul şi Ionatan;
1R14.22. Şi toţi Israeliţii care se ascunseseră în muntele lui Efraim, auzind că Filistenii au fugit, s-au unit de asemenea cu ai lor la luptă.
1R14.23. Şi a izbăvit Domnul în ziua aceea pe Israel; lupta se întinsese însă până la Bet-Aven. Şi tot poporul care era cu Saul era ca la zece mii de bărbaţi; şi se da război în toate cetăţile din muntele lui Efraim.
1R14.24. În ziua aceea s-au obosit oamenii din Israel. Iar Saul a pus poporul să jure, zicând: “Blestemat tot cel ce va mânca până seara, până când eu îmi voi răzbuna pe vrăjmaşii mei”. De aceea nimeni din popor n-a gustat hrană,
1R14.25. Ci s-a dus tot poporul în pădure, şi acolo intr-o poiană era miere.
1R14.26. Şi a intrat poporul în pădure şi a zis: “Iată curge miere”. Dar nimeni nu şi-a dus mâna spre gura sa, căci poporul se temea de blestem.
1R14.27. Ionatan însă nu auzise de jurământul pe care-l pusese tatăl său pe popor; şi, întinzând vârful toiagului ce-l avea în mână, l-a muiat într-un fagure de miere şi, întorcându-l cu mâna spre gura sa, i s-au luminat ochii.
1R14.28. Atunci unul din popor i-a spus: “Tatăl tău a pus jurământ asupra poporului, zicând: Blestemat să fie cel ce va gusta astăzi hrană, şi de aceea poporul e istovit”.
1R14.29. Dar Ionatan a zis: “Tatăl meu a tulburat ţara. Iată mie mi s-au luminat ochii când am gustat puţin din această miere.
1R14.30. De ar fi mâncat astăzi poporul din prăzile ce s-au găsit la vrăjmaşii lor, oare n-ar fi fost mai mare înfrângerea Filistenilor?”
1R14.31. În ziua aceea au bătut pe Filisteni de la Micmaş până la Aialon, dar poporul se istovise peste măsură.
1R14.32. Şi s-a aruncat poporul asupra prăzilor şi a luat oi şi boi şi vitei şi au junghiat pe pământ şi au mâncat oamenii carne cu sânge.
1R14.33. Şi i s-a vestit lui Saul, zicându-i-se: “Iată poporul a greşit înaintea Domnului, mâncând carne cu sânge”. Atunci Saul a zis: “Voi aţi greşit. Prăvăliţi acum aici spre mine o piatră mare”.
1R14.34. Apoi a zis Saul: “Treceţi prin popor şi ziceţi-i: “Să-şi aducă fiecare la mine boul său şi oaia şi să înjunghiaţi aici şi să mâncaţi, şi să nu greşiţi înaintea Domnului mâncând carne cu sânge”. Şi toţi din popor şi-au adus cu mâna sa fiecare boul său, noaptea, şi l-au junghiat acolo.
1R14.35. Şi a zidit Saul jertfelnic Domnului; acesta a fost cel dintâi jertfelnic făcut de el Domnului.
1R14.36. Atunci a zis Saul: “Hai după Filisteni noaptea aceasta şi să-i prădăm până dimineaţa şi să nu lăsăm din ei nici un om”. Iar ei au zis: “Fă tot ce este bine în ochii tăi”. Preotul însă a zis: “Să ne apropiem aici de Dumnezeu!”
1R14.37. Şi a întrebat Saul pe Dumnezeu: “Să merg eu oare după Filisteni? Îi vei da, oare, pe ei în mâinile lui Israel?” Dar El nu i-a răspuns în ziua aceea.
1R14.38. Atunci Saul a zis: “Să vină aici toate căpeteniile poporului şi voi căuta să aflu asupra cui este păcatul acum.
1R14.39. Că viu este Domnul, Cel ce a izbăvit pe Israel, că de va fi chiar asupra lui Ionatan, fiul meu, apoi şi el va muri. Dar nimeni din tot poporul nu i-a răspuns.
1R14.40. Şi a zis Saul către toţi Israeliţii: “Staţi voi de o parte iar eu şi Ionatan, fiul meu, vom sta de altă parte”. Şi a răspuns poporul lui Saul: “Fă ce este bine în ochii tăi!” Apoi Saul a zis: “Doamne, Dumnezeul lui Israel, pentru ce n-ai răspuns Tu acum robului Tău? Dacă vina este asupra mea sau asupra fiului meu Ionatan, Domnul Dumnezeul lui Israel, fă să iasă Urim, dacă vina este asupra poporului Tău Israel, fă să iasă Tumim.
1R14.41. Şi sorţul a căzut pe Saul şi pe Ionatan, iar poporul a ieşit drept.
1R14.42. Atunci Saul a zis: “Aruncaţi sorţi asupra mea şi asupra lui Ionatan, fiul meu, şi pe cine-l va arăta Domnul, acela să moară”. Poporul însă a zis: “Să nu fie aşa!” Dar Saul a stăruit în hotărârea sa, şi au aruncat sorţi asupra sa şi a lui Ionatan, fiul lui, şi a căzut sorţul pe Ionatan.
1R14.43. Atunci Saul a zis către Ionatan: “Spune-mi ce ai făcut?” Iar Ionatan i-a răspuns şi a zis: “Doar am gustat puţină miere cu vârful toiagului pe care îl aveam în mână şi iată trebuie să mor”.
1R14.44. Iar Saul a zis: “Aşa şi aşa să-mi facă mie Dumnezeu şi încă şi mai mult să-mi facă, dacă nu vei muri astăzi, Ionatane!”
1R14.45. Dar poporul a zis către Saul: “Să moară oare Ionatan care a adus o izbăvire aşa de minunată poporului! Să nu fie aceasta! Viu este Domnul, nici un păr din capul lui nu va cădea, pentru că el cu Dumnezeu a lucrat astăzi!” Şi a izbăvit poporul pe Ionatan şi el n-a murit.
1R14.46. Şi s-a întors Saul de la urmărirea Filistenilor, iar Filistenii s-au dus la locul lor.
1R14.47. Astfel şi-a întărit Saul domnia sa peste Israel şi s-a luptat cu toţi vrăjmaşii de primprejur: cu Moab şi Amoniţii, cu Edom, cu regii din Ţoba şi cu Filistenii şi pretutindeni, împotriva oricui a mers, a avut izbândă.
1R14.48. Şi şi-a rânduit oaste, a bătut pe Amalec şi a izbăvit pe Israel din mâinile jefuitorilor săi.
1R14.49. Fiii lui Saul erau: Ionatan, Iesui şi Melchişua; iar numele celor două fiice ale sale erau: Merob, numele celei mai mari, şi Micol, numele celei mai mici.
1R14.50. Iar numele femeii lui Saul era Ahinoam, fiica lui Ahimaaţ, iar numele căpeteniei oştirii lui era Abner, fiul lui Ner, unchiul lui Saul.
1R14.51. Chiş era tatăl lui Saul, Ner era tatăl lui Abner, fiul lui Abiel.
1R14.52. În tot timpul domniei lui Saul s-au dus războaie crâncene cu Filistenii. Când Saul vedea vreun om voinic şi războinic, îl lua la el.

CAPITOLUL 15
Saul osândit.

1R15.1. În vremea aceea a zis Samuel către Saul: “Domnul m-a trimis să te ung rege peste poporul Lui, peste Israel; acum ascultă glasul Domnului.
1R15.2. Aşa zice Domnul Savaot: Adusu-Mi-am aminte de cele ce a făcut Amalec lui Israel, cum i s-a împotrivit în cale, când venea din Egipt.
1R15.3. Mergi acum şi bate pe Amalec şi pe Ierim şi nimiceşte toate ale lui. Să nu iei pentru tine nimic de la ei, ci nimiceşte şi dă blestemului toate câte are. Să nu-i cruţi, ci să dai morţii de la bărbat până la femeie, de la tânăr până la pruncul de sân, de la bou până la oaie, de la cămilă până la asin”.
1R15.4. Atunci a adunat Saul poporul şi l-a numărat în Telaim şi s-au aflat două sute de mii Israeliţi pedeştri şi zece mii din seminţia lui Iuda.
1R15.5. Şi a mers Saul până la cetatea lui Amalec şi a pus oameni la pândă în vale.
1R15.6. Apoi Saul a zis către Chenei: “Mergeţi de vă despărţiţi şi ieşiţi din mijlocul lui Amalec, ca să nu vă pierd împreună cu el, căci aţi arătat bunăvoinţă către toţi Israeliţii, când veneau ei din Egipt”. Şi Cheneii s-au despărţit de Amalec.
1R15.7. Atunci a lovit Saul pe Amalec şi l-a bătut de la Havila până la Şur, care este în faţa Egiptului; iar pe Agag, regele lui Amalec, l-a prins ” iu şi pe popor l-a ucis tot cu sabia şi a ucis şi pe Ierim.
1R15.8. Dar Saul şi poporul au cruţat pe Agag, pe cele mai bune din oi şi din vitele cornute, mieii îngrăşaţi şi tot ce era bun şi n-a vrut să le piardă;
1R15.9. Iar toate lucrurile neînsemnate şi rele le-au pierdut.
1R15.10. Atunci a fost cuvântul Domnului către Samuel astfel: “Îmi pare rău că am pus pe Saul rege, căci el s-a abătut de la Mine şi cuvântul Meu nu l-a împlinit”.
1R15.11. Şi s-a întristat Samuel şi a strigat către Domnul toată noaptea.
1R15.12. Iar a doua zi dis-de-dimineaţă, sculându-se, a ieşit în întâmpinarea lui Saul. şi i s-a spus lui Samuel că Saul a fost pe Carmel şi şi-a ridicat acolo semn de aducere aminte, iar de acolo s-a întors şi s-a coborât la Ghilgal.
1R15.13. Iar după ce a ajuns Samuel la Saul, Saul i-a spus: “Iată am împlinit cuvântul tău!”
1R15.14. Samuel a zis: “Dar ce este acest behăit de oi ce-mi ajunge la urechi şi acel muget de boi pe care-l aud?”
1R15.15. Iar Saul a răspuns: “Le-am adus de la Amalec, de vreme ce poporul a cruţat pe cele mai bune din oi şi din vitele mari, ca să fie aduse jertfă Domnului Dumnezeului tău. Iar pe celelalte le-a nimicit”.
1R15.16. Samuel a zis către Saul: “Îngăduie-mi să-ţi spun ce mi-a spus Domnul astă-noapte”. Iar Saul a zis: “Spune!”
1R15.17. Şi a zis Samuel: “Când erai tu mic în ochii tăi, n-ai ajuns tu oare căpetenia seminţiilor lui Israel şi Domnul te-a uns rege peste Israel?
1R15.18. Apoi te-a trimis Domnul la drum, zicând: Mergi şi dă junghierii pe Amaleciţii cei necredincioşi şi luptă împotriva lor până îi vei stârpi.
1R15.19. Pentru ce n-ai ascultat glasul Domnului, şi te-ai aruncat asupra prăzii şi ai făcut rău în ochii Domnului?”
1R15.20. Iar Saul a zis către Samuel: “Eu am ascultat glasul Domnului şi am plecat la drum încotro m-a trimis Domnul şi am adus pe Agag, regele amalecit, iar pe Amalec l-am pierdut;
1R15.21. Poporul însă a luat din prăzi, din oi şi din vite, a luat cele mai bune din cele afierosite ca să le aducă jertfă Domnului Dumnezeului tău în Ghilgal”.
1R15.22. A răspuns Samuel: “Au doară arderile de tot şi jertfele sunt tot aşa de plăcute Domnului, ca şi ascultarea glasului Domnului? Ascultarea este mai bună decât jertfa şi supunerea mai bună decât grăsimea berbecilor.
1R15.23. Căci nesupunerea este un păcat la fel cu vrăjitoria şi împotrivirea este la fel cu închinarea la idoli. Pentru că ai lepădat cuvântul Domnului, şi El te-a lepădat, ca să nu mai fii rege peste Israel”.
1R15.24. Atunci Saul a zis către Samuel: “Am păcătuit, călcând porunca Domnului şi cuvântul tău; dar m-am temut de popor şi am ascultat glasul lui.
1R15.25. Ridică dar păcatul de pe mine şi întoarce-te cu mine, ca să mă închin Domnului Dumnezeului tău”.
1R15.26. Iar Samuel a răspuns lui Saul: “Nu mă voi întoarce cu tine, pentru că ai lepădat cuvântul Domnului şi Domnul te-a lepădat pe tine, ca să nu mai fii rege peste Israel”.
1R15.27. Apoi Samuel s-a întors să plece. Dar Saul s-a apropiat de poala hainei lui şi a rupt-o.
1R15.28. Atunci Samuel a zis: “Astăzi a rupt Domnul regatul lui Israel de la tine şi l-a dat altuia care este mai bun decât tine,
1R15.29. Şi nu va spune neadevăr Cel ce este tăria lui Israel şi nu Se va căi, căci El nu este om ca să Se căiască”.
1R15.30. Zis-a Saul: “Am greşit; dar dă-mi acum cinste înaintea bătrânilor poporului meu şi înaintea lui Israel şi te întoarce cu mine şi eu mă voi închina Domnului Dumnezeului tău”.
1R15.31. Şi s-a întors Samuel după Saul şi s-a închinat Saul Domnului.
1R15.32. Apoi Samuel a zis: “Adu la mine pe Agag, regele amalecit”; şi s-a apropiat de el Agag, tremurând, şi a zis: “De bună seamă amărăciunea morţii a trecut”.
1R15.33. Samuel însă i-a răspuns: “Precum sabia ta a lipsit pe mame de copiii lor, aşa şi mama ta să fie între femei lipsită de fiu”. Şi a tăiat Samuel pe Agag înaintea Domnului în Ghilgal.
1R15.34. Apoi s-a dus Samuel la Rama, iar Saul s-a dus la casa sa în Ghibeea lui Saul. şi nu s-a mai văzut Samuel cu Saul până în ziua morţii sale. Dar s-a întristat Samuel pentru Saul, că se căise Domnul pentru că-l făcuse rege peste Israel.

CAPITOLUL 16
David uns rege.

1R16.1. Domnul a zis către Samuel: “Până când te vei tângui tu pentru Saul, pe care l-am lepădat, ca să nu mai fie rege peste Israel? Umple cornul tău cu mir şi du-te, că te trimit la Iesei Betleemitul, căci dintre fiii lui Mi-am ales rege”.
1R16.2. Samuel a zis: “Cum să mă duc? Va auzi Saul şi mă va ucide”. Iar Domnul a zis: “Ia cu tine o juncă din cireadă şi zi: Am venit să aduc jertfă Domnului.
1R16.3. Şi cheamă pe Iesei şi pe fiii lui la jertfă, şi Eu îţi voi arăta ce să faci şi-Mi vei unge pe acela pe care îţi voi spune Eu”.
1R16.4. Şi a făcut Samuel aşa, cum i-a spus Domnul. Şi când a sosit el la Betleem, bătrânii poporului, tremurând, i-au ieşit în întâmpinare şi au zis: “Cu pace este venirea ta, văzătorule?”
1R16.5. Iar el a răspuns: “Cu pace. Am venit să aduc jertfă Domnului; sfinţiţi-vă şi veniţi cu mine să aducem jertfă!” Şi a sfinţit pe Iesei şi pe fiii lui şi i-a chemat la jertfă.
1R16.6. Iar după ce au venit ei, văzând el pe Eliab, a zis: “De bună seamă, acesta este înaintea Domnului unsul Lui”.
1R16.7. Dar Domnul a zis către Samuel: “Nu te uita la înfăţişarea lui şi la înălţimea staturii lui; Eu nu Mă uit ca omul; căci omul se uită la faţă, iar Domnul se uită la inimă”.
1R16.8. Apoi a chemat Iesei pe Aminadab şi l-a dus la Samuel, iar Samuel a zis: “Nici pe acesta nu l-a ales Domnul”.
1R16.9. După aceea a adus Iesei pe Şama, şi Samuel a zis: “Nici pe acesta nu l-a ales Domnul”.
1R16.10. Şi aşa a adus Iesei pe şapte din fiii săi, dar Samuel a zis către Iesei: “Pe nici unul din aceştia nu l-a ales Domnul!”
1R16.11. După aceea a zis Samuel către Iesei: “Oare toţi fiii tăi sunt aici?” Iar Iesei a răspuns: “Mai am unul mai mic. Acela paşte oile”. A zis Samuel: “Trimite să-l aducă, pentru că nu vom şedea să prânzim până nu vine acela”.
1R16.12. Şi a trimis Iesei şi l-au adus. Acela era bălan, cu ochi frumoşi şi plăcut la faţă. Atunci Domnul a zis: “Scoală de-l unge, căci acesta este!”
1R16.13. Şi a luat Samuel cornul cu mir şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui, şi a odihnit Duhul Domnului asupra lui David din ziua aceea şi după aceea. Iar Samuel s-a sculat şi a plecat la Rama.
1R16.14. Atunci s-a depărtat de la Saul Duhul Domnului şi-l tulbura un duh rău, trimis de Domnul.
1R16.15. Şi au zis slugile lui Saul: “Iată un duh rău trimis de Domnul te tulbură.
1R16.16. Să poruncească dar domnul nostru slugilor sale care sunt înaintea ta şi să caute un om iscusit lâ cântarea din harpă, şi când va veni asupra ta duhul cel rău trimis de la Dumnezeu, atunci acela, cântând cu mâna sa, te va linişti”.
1R16.17. Şi a răspuns Saul slugilor sale: “Căutaţi-mi un om care cântă bine şi mi-l aduceţi”.
1R16.18. Atunci unul din slujitorii lui a zis: “Iată eu am văzut la Iesei Betleemitul un fiu care ştie să cânte, om voinic şi războinic, priceput la vorbă şi bărbat chipeş şi Domnul este cu el”.
1R16.19. A trimis deci Saul vestitori la Iesei şi i-a spus: “Trimite la mine pe David, fiul tău cel de la turmă”.
1R16.20. Şi a luat Iesei un asin încărcat cu pâine şi un burduf cu vin şi un ied şi le-a trimis cu David, fiul său, la Saul.
1R16.21. Şi a venit David la Saul, s-a înfăţişat înaintea lui şi a plăcut acestuia foarte mult şi l-a făcut purtătorul său de arme.
1R16.22. După aceea a trimis Saul să i se spună lui Iesei: “Lasă pe David să slujească la mine, că a aflat el bunăvoinţă în ochii mei! ”
1R16.23. Iar când duhul cel trimis de Dumnezeu era peste Saul, David, luând harpa, cânta şi lui Saul îi era mai uşor şi mai bine şi duhul cel rău se depărta de el.

CAPITOLUL 17
David şi Goliat.

1R17.1. În vremea aceea Filistenii şi-au strâns oştile pentru război şi au tăbărât la Soco cel din Iuda şi şi-au aşezat tabăra între Soco şi Azeca, la Efes-Damim.
1R17.2. Iar Saul cu Israeliţii s-au adunat şi şi-au aşezat tabăra la Valea Stejarului şi s-au pregătit de luptă cu Filistenii.
1R17.3. Filistenii stăteau pe munte de o parte şi Israeliţii stăteau pe munte de altă parte, iar la mijloc era valea.
1R17.4. Atunci a ieşit din tabăra Filistenilor un luptător cu numele Goliat, din Gat. Acesta era la statură de şase coţi şi o palmă.
1R17.5. Pe cap avea coif de aramă şi era îmbrăcat cu platoşă în solzi; greutatea platoşei lui cântărea cinci mii de sicli de aramă;
1R17.6. În picioare avea cizme cu tureci de aramă şi la umăr purta un scut de aramă.
1R17.7. Coada suliţei lui era ca sulul de la războaiele de ţesut, iar fierul suliţei era de şase sute sicli de fier, şi înaintea lui mergea purtătorul lui de arme.
1R17.8. Şi a început acesta să strige către cetele lui Israel şi să le zică: “De ce aţi ieşit voi să vă războiţi? Nu sunt eu oare filistean, iar voi robii lui Saul? Alegeţi dintre voi un om să se coboare la mine!
1R17.9. De se va putea acela lupta cu mine şi mă va ucide, atunci noi să fim robii voştri; iar de-l voi birui eu şi-l voi ucide, atunci voi să firi robii noştri şi să ne slujiţi nouă”.
1R17.10. Şi a mai zis filisteanul: “Astăzi voi ruşina tabăra lui Israel. Daţi-ne un om şi ne vom lupta în doi”.
1R17.11. Şi a auzit Saul şi toţi Israeliţii cuvintele acestea ale filisteanului şi s-au speriat şi s-au temut foarte tare.
1R17.12. David era feciorul unui efraimit din Betleemul lui Iuda, anume Iesei, care avea opt feciori. Acest om în zilele lui Saul ajunsese la bătrâneţe şi era cel mai bătrân între ceilalţi oameni.
1R17.13. Cei trei feciori mai mari ai lui Iesei plecaseră cu Saul la război. Numele acestor feciori mai mari ai lui, care se duseră la război, erau: cel mai mare Eliab, al doilea după el Aminadab şi al treilea Şama.
1R17.14. David însă era cel mai mic. Când cei trei mai mari plecaseră cu Saul,
1R17.15. David se întorsese de la Saul, ca să pască oile tatălui său în Betleem.
1R17.16. Filisteanul acela însă ieşea dimineaţa şi seara şi s-a arătat patruzeci de zile.
1R17.17. Atunci a zis Iesei către David, fiul său: “Ia pentru fraţii tăi o efă de grăunţe uscate şi aceste zece pâini şi du-le cât mai degrabă în tabără la fraţii tăi;
1R17.18. Iar aceşti zece caşi du-i căpeteniei celei peste mia lor; cercetează de sănătatea lor şi află ce nevoi au”.
1R17.19. Atunci Saul şi ei şi toţi Israeliţii se aflau în Valea Stejarului şi se pregăteau de luptă cu Filistenii.
1R17.20. S-a sculat deci David dis-de-dimineaţă şi, încredinţând oile unui păstor, a luat sacul şi a plecat, cum îi zisese Iesei, şi a ajuns în tabără când oştirea era aşezată în linie de bătaie şi se gătea cu strigăte de război.
1R17.21. Şi şi-au aşezat Israeliţii şi Filistenii rândurile unii în faţa altora.
1R17.22. Iar David, lăsându-şi lucrurile unei străji din tabără, a alergat între rânduri şi, ajungând, a întrebat pe fraţii săi de sănătate.
1R17.23. Şi iată, pe când vorbea el cu ei, luptătorul cu numele de Goliat, filistean din Gat, a ieşit din rândurile Filistenilor şi a spus aceste cuvinte, şi David le-a auzit.
1R17.24. Toţi Israeliţii, văzând pe omul acela, fugeau de el, temându-se foarte tare;
1R17.25. Şi ziceau Israeliţii: “Vedeţi pe omul acesta care a ieşit înainte? Iese ca să înfrunte pe Israel. De l-ar ucide cineva, regele ar răsplăti pe acela cu mari bogăţii şi ar da pe fiica sa după el, iar casa tatălui aceluia ar ajunge liberă în Israel”.
1R17.26. David a zis către oamenii care stăteau cu el: “Ce se va face aceluia care va ucide pe acest filistean şi va şterge ocara de pe Israel? Căci cine este acest filistean netăiat împrejur, de batjocoreşte aşa oştirea Dumnezeului celui viu?”
1R17.27. Şi i-a spus mulţimea aceleaşi cuvinte, zicând: “Iată ce se va face omului aceluia care-l va ucide”.
1R17.28. Şi auzind Eliab, fratele cel mai mare al lui David, ce vorbea acesta cu oamenii, s-a mâniat Eliab pe David şi a zis: “Pentru ce ai venit aici şi cu cine ai lăsat acele puţine oi în pustiu? Eu cunosc mândria ta şi inima ta cea rea. Ai venit să priveşti la luptă”.
1R17.29. Iar David a zis: “Dar ce am făcut eu? Au nu sunt acestea numai nişte vorbe?”
1R17.30. Şi s-a întors de la el către altul şi a spus aceleaşi vorbe, iar mulţimea i-a răspuns ca şi mai înainte.
1R17.31. Auzindu-se cuvintele pe care le grăise David, s-au spus lui Saul şi acesta l-a chemat.
1R17.32. Atunci David a zis către Saul: “Să nu se împuţineze nimeni cu duhul din pricina lui; robul tău se va duce şi se va bate cu acest filistean!”
1R17.33. A zis Saul către David: “Tu nu vei putea să mergi împotriva acestui filistean, ca să te baţi cu el, căci eşti încă un copilandru, iar acesta este ostaş din tinereţile lui”.
1R17.34. David însă a zis către Saul: “Robul tău a păscut oile tatălui său şi când se întâmpla să vină leul sau ursul să ia vreo oaie din turmă,
1R17.35. Atunci eu alergam după el şi i-o luam din gura lui; iar dacă el se arunca asupra mea, eu îl apucam de coamă şi-l loveam până-l ucideam.
1R17.36. Şi urşi şi lei a ucis robul tău; şi cu acest filistean netăiat împrejur se va întâmpla acelaşi lucru ca şi cu aceia, pentru că huleşte aşa oştirea Dumnezeului celui viu. Să mă duc dar şi să-l lovesc, ca să spăl ruşinea lui Israel? Căci cine e oare acest filistean?”
1R17.37. Apoi a mai zis David: “Domnul, Cel ce m-a scăpat de la lei şi urşi, mă va scăpa şi din mina acestui filistean!” Atunci Saul a zis lui David: “Du-te şi Domnul să fie cu tine”.
1R17.38. Şi a îmbrăcat Saul pe David cu hainele sale, a pus pe capul lui coif de aramă şi l-a îmbrăcat cu zale.
1R17.39. Şi s-a încins David cu sabia lui peste haine şi a început să umble, căci nu era deprins cu astfel de armură; apoi a zis David către Saul: “Nu pot să umblu cu acestea, că nu sunt deprins”. Şi s-a dezbrăcat David de toate acestea,
1R17.40. Şi şi-a luat toiagul în mână, a ales cinci pietricele lucii din pârâu şi le-a pus în traista sa de păstor; şi cu traista şi cu praştia în mână a ieşit înaintea filisteanului.
1R17.41. Atunci a ieşit şi filisteanul, înaintând şi apropiindu-se de David; iar purtătorul lui de arme mergea înainte.
1R17.42. Deci căutând filisteanul şi văzând pe David, a privit cu dispreţ la el, căci acesta era tânăr, bălan şi frumos la faţă.
1R17.43. A zis filisteanul către David: “Ce vii asupra mea cu toiag şi cu pietre? Au doară eu sunt câine?” Iar David a răspuns: “Nu, ci mai rău decât un câine”. Şi a blestemat filisteanul pe David în numele dumnezeilor săi.
1R17.44. Apoi a zis filisteanul către David: “Apropie-te de mine şi voi da trupul tău păsărilor cerului şi fiarelor câmpului!”
1R17.45. Iar David a răspuns filisteanului: “Tu vii asupra mea cu sabie şi cu lance şi cu scut; eu însă vin asupra ta în numele Domnului Savaot, Dumnezeul oştirilor lui Israel pe Care tu L-ai hulit.
1R17.46. Acum însă te va da Domnul în mâna mea şi eu te voi ucide şi-ţi voi tăia capul, iar trupul tău şi trupurile oştirii filistene le voi da păsărilor cerului şi fiarelor câmpului, şi va afla tot pământul că în Israel este Dumnezeu;
1R17.47. Şi toată adunarea aceasta va cunoaşte că nu cu sabia şi cu suliţa izbăveşte Domnul, căci acest război este al Domnului şi El vă va da în mâinile noastre”.
1R17.48. Iar după ce s-a ridicat filisteanul şi a început a veni şi a se apropia în întâmpinarea lui David, David a alergat cu grăbire spre rândurile oştirii în întâmpinarea filisteanului.
1R17.49. Şi îşi vârî David mâna în traistă, luă de acolo o pietricică, o repezi cu praştia şi lovi pe filistean în frunte, aşa încât piatra se înfipse în fruntea lui şi el căzu cu faţa la pământ.
1R17.50. Aşa a biruit David pe filistean, cu praştia şi cu piatra, lovind pe filistean şi ucigându-l; sabie nu se afla în mâna lui David.
1R17.51. Atunci David a alergat şi, călcând pe filistean, luă sabia lui şi, scoţând-o din teacă, îl lovi cu ea şi-i tăie capul; Filistenii, văzând că uriaşul lor a murit, au fugit.
1R17.52. Deci s-au sculat bărbaţii lui Israel şi ai lui Iuda şi cu strigăte au gonit pe Filisteni până la gura văii şi până la porţile Ecronului. Şi au căzut ucişi Filistenii pe calea Şaaraim, până la Gat şi Ecron.
1R17.53. După aceea s-au întors fiii lui Israel din urmărirea Filistenilor şi au prădat tabăra lor.
1R17.54. Iar David a luat capul filisteanului şi l-a dus la Ierusalim, şi armele lui le-a pus în cortul său.
1R17.55. Când a văzut Saul pe David ieşind împotriva filisteanului, a zis către Abner, căpetenia oştirilor: “Abner, al cui este tânărul acesta?” Iar Abner, a răspuns: “Rege, viu fie sufletul tău, nu ştiu!”
1R17.56. “Întreabă dar, a zis regele, al cui fiu este tânărul acesta?”
1R17.57. Iar când se întorcea David, după uciderea filisteanului, Abner l-a luat şi l-a dus la Saul şi capul filisteanului era în mâna lui.
1R17.58. Atunci Saul l-a întrebat: “Tinere, al cui fiu eşti tu?” Şi David a răspuns: “Fiul robului tău Iesei din Betleem”.

CAPITOLUL 18
Răsplata lui David.

1R18.l. După ce a isprăvit David de vorbit cu Saul, sufletul lui Ionatan s-a lipit de sufletul lui şi l-a iubit Ionatan, ca pe sufletul său.
1R18.2. Iar Saul l-a luat în ziua aceea şi nu l-a lăsat să se mai întoarcă la casa tatălui lui.
1R18.3. Şi a încheiat Ionatan legătură cu David, pentru că îl iubea ca pe sufletul său.
1R18.4. Şi şi-a dezbrăcat Ionatan haina sa cea de deasupra, pe care o avea pe el, şi a dat-o lui David; de asemenea şi celelalte haine ale sale, sabia sa, arcul său şi brâul său.
1R18.5. David însă lucra cu pricepere peste tot, oriunde-l trimetea Saul; şi Saul l-a făcut căpetenie peste oşteni; iar aceasta a plăcut la tot poporul şi slujitorilor lui Saul.
1R18.6. Dar când se întorceau ei, după izbânda lui David asupra filisteanului, femeile din toate cetăţile lui Israel ieşeau în întâmpinarea regelui Saul cu cântări şi jocuri, cu timpane de sărbătoare şi cu chimvale;
1R18.7. Şi jucând, femeile strigau şi ziceau: “Saul a biruit mii, iar David zeci de mii!”
1R18.8. De aceea s-a mâniat Saul foarte tare, neplăcându-i cuvintele acestea şi a zis: “Lui David i s-au dat zeci de mii, iar mie numai mii; acum numai domnia îi mai lipseşte”.
1R18.9. Şi din ziua aceasta în tot timpul următor, s-a uitat la David bănuitor.
1R18.10. Iar a doua zi s-a întâmplat de a căzut duhul cel rău de la Dumnezeu asupra lui Saul şi acesta se îndrăcea în casa sa, iar David cânta cu mâna sa pe strune, ca şi în alte zile; Saul avea în mână o lance.
1R18.11. Şi a aruncat Saul lancea, cugetând: “Voi pironi pe David de perete!” Dar David s-a ferit de două ori de Saul.
1R18.12. Şi a început a se teme Saul de David, pentru că Domnul era cu el, iar de Saul se depărtase.
1R18.13. De aceea Saul l-a îndepărtat de la sine şi l-a pus căpetenie peste o mie; şi se ducea şi se întorcea el în fruntea poporului.
1R18.14. David în toate treburile sale se purta cu chibzuinţă şi Domnul era cu el.
1R18.15. Saul vedea că este foarte chibzuit şi se temea de el.
1R18.16. Iar Israelul tot şi Iuda iubea pe David, pentru că el se ducea şi se întorcea în fruntea lor.
1R18.17. Deci a zis Saul către David: “Iată fata mea cea mai mare, Merob, îţi voi da-o de soţie, numai să-mi fii viteaz şi să duci războaiele Domnului”. Căci Saul socotea: “Lasă, să nu fie mâna mea asupra lui, ci să fie asupra lui mâna Filistenilor”.
1R18.18. David însă a zis către Saul: “Cine sunt eu şi ce este viaţa mea şi neamul tatălui meu în Israel, ca să fiu ginerele regelui?”
1R18.19. Iar când a venit vremea să dea pe Merob, fiica lui Saul, după David, ea a fost măritată cu Adriel din Mehola.
1R18.20. Pe David însă îl iubea altă fată a lui Saul, Micol; şi când i s-a spus despre aceasta lui Saul, aceasta i-a plăcut;
1R18.21. Căci Saul cugeta: “Am s-o dau după el şi ea are să-i fie cursă şi mâna Filistenilor are să fie asupra lui”. Şi a zis Saul către David: “A doua oară te înrudeşti acum cu mine”.
1R18.22. Atunci a poruncit Saul slujitorilor săi: “Spuneţi lui David: Iată regele este binevoitor către tine şi toţi slujitorii lui te iubesc; fii dar ginerele meu!”
1R18.23. Şi au vorbit slujitorii lui Saul în urechile lui David toate vorbele acestea. Iar David a zis: “Oare uşor lucru vi se pare vouă a fi ginerele regelui? Eu sunt un sărac şi un neînsemnat”.
1R18.24. Şi au înştiinţat pe rege slugile sale şi au zis: “Iată ce a spus David”.
1R18.25. Iar Saul a zis: “Aşa să-i spuneţi lui David: Regele nu voieşte zestre decât numai o sută de prepuţuri filistene, ca răzbunare împotriva vrăjmaşilor regelui”. Căci Saul avea în gând să piardă pe David prin mâna Filistenilor.
1R18.26. Şi slugile lui Saul au spus lui David cuvintele acestea şi i-a plăcut lui David să se facă ginerele regelui.
1R18.27. Dar nu apucase încă să vină ziua sorocită, când David se sculă şi merse el însuşi şi oamenii lui şi ucise 200 de Filisteni; şi aduse David prepuţurile lor şi le înfăţişă regelui număr deplin, ca să se poată face ginerele regelui. Şi a dat Saul după el pe Micol, fiica sa, de femeie.
1R18.28. Dar văzând şi aflând Saul că Domnul este cu David şi tot Israelul îl iubeşte şi că şi fiica sa Micol îl iubeşte,
1R18.29. Începu încă şi mai mult să se teamă de David şi s-a făcut vrăjmaşul lui pe viaţă şi pe moarte.
1R18.30. De aceea, când au ieşit la război căpeteniile Filistenilor, David, chiar de la ieşirea lor, lucra mai înţelepţeşte decât toate slugile lui Saul şi numele lui a ajuns foarte vestit.

CAPITOLUL 19
Prietenia lui Ionatan cu David.

1R19.l. Atunci a zis Saul către Ionatan, fiul său şi către toate slugile sale, să ucidă pe David. Ionatan fiul lui Saul însă iubea foarte mult pe David.
1R19.2. Şi a vestit Ionatan pe David, zicând: “Tatăl meu Saul caută să te omoare. Deci să te păzeşti mine; ascunde-te şi stai la loc tainic;
1R19.3. Iar eu voi ieşi şi voi fi lângă tatăl meu în câmp unde vei fi tu şi voi vorbi tatălui meu de tine şi ce voi vedea iţi voi spune”.
1R19.4. Ionatan a vorbit de bine lui Saul, tatăl său, pentru David şi i-a zis: “Să nu greşească regele împotriva robului tău David, căci el cu nimic n-a greşit împotriva ta şi faptele lui sunt foarte folositoare pentru tine.
1R19.5. El şi-a pus viaţa în primejdie, ca să lovească pe Filisteni şi Domnul a făcut izbăvire mare la tot Israelul. Tu ai văzut aceasta şi te-ai bucurat. De ce dar vrei tu să păcătuieşti împotriva unui sânge nevinovat şi să ucizi pe David fără nici o pricină?”
1R19.6. Şi a ascultat Saul glasul lui Ionatan şi s-a jurat Saul: “Viu este Domnul! David nu va muri!”
1R19.7. Atunci a chemat Ionatan pe David şi i-a spus Ionatan toate cuvintele acestea; şi a adus Ionatan pe David la Saul şi a slujit el ca şi mai înainte.
1R19.8. Dar a început iarăşi războiul şi a ieşit David şi s-a luptat cu Filistenii şi le-a pricinuit înfrângere mare şi au fugit ei de el.
1R19.9. Iar duhul cel rău de la Dumnezeu a căzut asupra lui Saul şi acesta şedea în casa sa şi suliţa lui era în mâna lui; David însă cânta din harfă.
1R19.10. Atunci Saul a vrut să pironească cu suliţa pe David de perete, însă David s-a ferit de Saul şi suliţa s-a înfipt în perete; apoi David a fugit în noaptea aceea şi a scăpat.
1R19.11. Şi a trimis Saul slujitorii acasă la David, ca să-l pândească şi să-l omoare până dimineaţa. Micol însă soţia lui David, i-a zis: “Dacă tu nu-ţi scapi sufletul în această noapte, dimineaţă vei fi ucis”.
1R19.12. Şi a dat Micol drumul lui David pe fereastră; iar David, ieşind, a fugit şi a scăpat.
1R19.13. După aceea Micol a luat un idol şi l-a pus în pat, a pus o piele de capră pe capul lui şi l-a învelit cu o haină.
1R19.14. Când Saul a trimis slujitorii ca să aducă pe David, Micol a zis: “E bolnav!”
1R19.15. Saul însă a trimis din nou slujitorii, ca să vadă bine pe David, zicând: “Aduceţi-l la mine cu patul, ca să-l omor!”
1R19.16. Şi au mers slujitorii la casa lui David, dar iată în pat era un idol şi pe capul lui o piele de capră.
1R19.17. Atunci Saul a zis către Micol: “De ce m-ai amăgit tu aşa şi ai lăsat pe vrăjmaşul meu să fugă?” Iar Micol a răspuns lui Saul: “Pentru că el mi-a zis: Dă-mi drumul, căci de nu, te ucid!”
1R19.18. Aşa a scăpat David şi a fugit şi s-a dus la Samuel în Rama şi i-a povestit toate cele ce-i făcuse Saul. Apoi a mers el cu Samuel şi s-a oprit la Naiotul cel din Rama.
1R19.19. Şi s-a spus lui Saul: “Iată David este la Naiotul Ramei!”
1R19.20. Şi a trimis Saul slujitori să prindă pe David; dar când au văzut aceştia ceata proorocilor proorocind şi pe Samuel povăţuindu-i, S-a pogorât Duhul lui Dumnezeu peste slujitorii lui Saul şi au început şi ei a prooroci.
1R19.21. Spunându-se acestea lui Saul, el a trimis alţi slujitori, dar şi aceştia au început a prooroci. Apoi Saul a trimis al treilea rând de slujitori şi începură şi aceştia să proorocească.
1R19.22. Mâniindu-se, în sfârşit, Saul a plecat însuşi la Rama şi a mers până la izvorul cel mare din Soco. Acolo a întrebat şi a zis: “Unde sunt Samuel şi David?” Şi i s-a spus: “Iată aici în Naiotul Ramei”.
1R19.23. Şi a plecat el acolo, la Naiotul Ramei. Dar pe cale S-a pogorât peste el Duhul lui Dumnezeu, iar el a mers proorocind până a ajuns la Naiotul Ramei.
1R19.24. Acolo s-a dezbrăcat de haine şi a proorocit înaintea lui Samuel şi toată ziua aceea şi toată noaptea a şezut dezbrăcat. De aceea se zice: “Au doară şi Saul este printre prooroci?”

CAPITOLUL 20
Prigonirea lui David.

1R20.l. Atunci David a fugit din Naiotul Ramei şi venind a zis către Ionatan: “Ce-am făcut eu oare? Care este strâmbătatea mea şi cu ce am greşit înaintea tatălui tău, de-mi caută sufletul meu?”
1R20.2. Iar Ionatan i-a răspuns: “Nu, nu vei muri. Iată tatăl meu nu face nici un lucru mare sau mic, fără să-l descopere urechilor mele. Pentru ce dar ar ascunde tatăl meu de mine lucrul acesta? Aceasta nu se poate”.
1R20.3. David însă s-a jurat şi a zis: “Tatăl tău ştie bine că eu am dobândit trecere la tine, şi de aceea îşi zice: “Nu trebuie să ştie de aceasta Ionatan, ca să nu se amărască. Dar viu este Domnul şi viu este sufletul tău; între mine şi moarte n-a fost decât un pas”.
1R20.4. Atunci Ionatan a zis către David: “Tot ce doreşte sufletul tău voi face pentru tine”.
1R20.5. Şi David a zis către Ionatan: “Iată mâine este lună nouă şi eu trebuie să stau cu regele la masă; dar lasă-mă să mă ascund în câmp până poimâine seară.
1R20.6. De va întreba tatăl tău de mine, tu să spui: “David s-a cerut de la mine să se ducă în cetatea sa Betleem, pentru că acolo se face jertfă anuală pentru tot neamul său”.
1R20.7. Dacă el la aceasta va răspunde: “Bine”, atunci este semn de pace pentru robul tău, iar dacă se va mânia, atunci să ştii că el a pus la cale lucru rău.
1R20.8. Tu însă să faci milă cu robul tău, căci ai primit pe robul tău să facă legământul Domnului cu tine, şi, de este vreo vină asupra mea, atunci ucide-mă tu; de ce să mă mai duci la tatăl tău?”
1R20.9. Ionatan însă a zis: “În nici un chip nu se va întâmpla aceasta cu tine; căci de voi afla că în adevăr tatăl meu a hotărât să-ţi facă vreun lucru rău, nu te voi vesti eu oare despre aceasta?”
1R20.10. Şi a zis David către Ionatan: “Cine mă va vesti, dacă tatăl tău îţi va răspunde aspru?”
1R20.11. A zis Ionatan către David: “Hai să ieşim la câmp”. Şi au ieşit amândoi la câmp.
1R20.12. Acolo Ionatan a zis către David: “Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, mâine pe vremea aceasta sau poimâine, voi căuta să aflu de la tatăl meu, şi dacă el este binevoitor lui David şi eu nu voi trimite la tine şi nu voi descoperi aceasta urechilor tale,
1R20.13. Atunci aşa şi aşa să facă Domnul cu Ionatan şi încă şi mai mult să facă. Dacă însă tatăl meu plănuieşte să-ţi facă rău, aceasta voi descoperi-o urechilor tale şi-ţi voi da drumul să mergi în pace şi să fie Domnul cu tine, cum a fost cu tatăl meu!
1R20.14. Dar şi tu, de voi mai fi în viaţă, să-mi arăţi mila Domnului.
1R20.15. Iar de voi muri, să nu-ţi abaţi mila de la casa mea în veci, chiar şi când Domnul ar pierde de pe faţa pământului pe toţi vrăjmaşii lui David”.
1R20.16. Aşa a încheiat Ionatan legământ cu casa lui David şi a zis: “Să pedepsească Domnul pe vrăjmaşii lui David!”
1R20.17. Şi iarăşi s-a jurat Ionatan lui David pe iubirea sa cea către el, căci îl iubea ca pe sufletul său.
1R20.18. Şi i-a zis Ionatan: “Mâine este lună nouă şi se va întreba despre tine, căci locul tău va fi gol.
1R20.19. De aceea poimâine pleacă şi grăbeşte spre locul acela unde te-ai ascuns şi înainte şi şezi lângă piatra Ezel;
1R20.20. Iar eu voi slobozi într-acolo trei săgeţi, ca şi cum aş trage la ţintă.
1R20.21. Apoi voi trimite un băiat şi-i voi zice: “Du-te de caută săgeţile”. Şi de voi zice băiatului: “Iată săgeţile sunt dincoace de tine, ia-le!”, atunci să vii la mine, că este pace pentru tine, şi viu este Domnul, nimic nu ţi se va întâmpla.
1R20.22. Dacă însă voi zice băiatului aşa: “Iată săgeţile sunt dincolo de tine”, atunci să pleci, căci Domnul te liberează.
1R20.23. Iar la cele ce am grăit eu cu tine, este martor Domnul între mine şi tine în veci! ”
1R20.24. Şi s-a ascuns David în câmp şi, venind lună nouă, a ieşit regele la masă.
1R20.25. Regele a stat la locul său, ca de obicei, pe scaunul de la perete; Ionatan s-a sculat şi Abner a stat lângă Saul; iar locul lui David a rămas gol.
1R20.26. În ziua aceea Saul nu a zis nimic, căci socotea că aceasta este o întâmplare, că David nu este curat, nu s-a curăţit.
1R20.27. Dar a venit şi ziua a doua după lună nouă şi locul lui David a rămas gol. Atunci a zis Saul către fiul său Ionatan: “Pentru ce fiul lui Iesei n-a venit la masă nici ieri, nici astăzi?”
1R20.28. Ionatan însă a răspuns lui Saul: “David s-a cerut la mine să meargă la Betleem”.
1R20.29. Şi a zis: Dă-mi voie să mă duc, că în cetatea noastră este jertfă pentru neamul nostru şi m-a poftit fratele meu. Deci de am aflat bunăvoinţă în ochii tăi, mă duc să mă văd cu fraţii mei. De aceea n-a venit el la masa regelui”.
1R20.30. Atunci regele s-a mâniat straşnic pe Ionatan şi i-a zis: “Fiu netrebnic şi neascultător! Oare nu ştiu eu că te-ai împrietenit cu fiul lui Iesei, spre ruşinea ta şi spre batjocura mamei tale?
1R20.31. Căci atâta vreme cât fiul lui Iesei va fi viu pe pământ, nu eşti scutit de primejdie, nici tu, nici regatul tău. Trimite dar acum şi adu-mi-l mie, că este hotărât la moarte!”
1R20.32. A răspuns Ionatan lui Saul, tatăl său, şi i-a zis: “De ce să-l omori? Ce-a făcut el?”
1R20.33. Atunci Saul a repezit suliţa în el ca să-l lovească. Şi a înţeles Ionatan că tatăl său este hotărât să ucidă pe David.
1R20.34. Deci s-a sculat Ionatan de la masă, prins de mânie mare, şi n-a mâncat a doua zi după lună nouă, pentru că era trist după David şi pentru că-l ocărâse tatăl său.
1R20.35. A doua zi dimineaţa a ieşit Ionatan la câmp, la vremea sorocită lui David, şi un băiat mic a ieşit cu el.
1R20.36. Şi a zis el băiatului: “Fugi şi caută săgeţile pe care am să le slobod eu!” Şi a alergat băiatul, iar el a slobozit săgeţile, aşa încât au căzut dincolo de băiat.
1R20.37. Şi a alergat băiatul spre locul unde aruncase Ionatan săgeţile. Iar Ionatan a strigat în urma lui şi a zis: “Vezi că săgeţile sunt înaintea ta”.
1R20.38. Apoi iar a strigat Ionatan după băiat: “Umblă mai repede şi nu te opri!” Băiatul a adunat săgeţile lui Ionatan şi a venit la stăpânul său.
1R20.39. Băiatul însă nu ştia nimic din toate acestea; numai Ionatan şi David ştiau de ce este vorba.
1R20.40. Şi a dat Ionatan arma băiatului, care era cu el, şi i-a zis: “Du-te şi o du în cetate”.
1R20.41. După ce s-a dus băiatul, David s-a ridicat din partea de miazăzi a stâncii şi s-a închinat de trei ori; apoi s-au sărutat ei unul pe altul şi au plâns amândoi, împreună, iar David a plâns mai tare.
1R20.42. Şi a zis Ionatan către David: “Mergi cu pace! Iar cele pentru care ne-am jurat noi amândoi pe numele Domnului zicând: “Domnul să fie între mine şi tine şi între copiii mei şi copiii tăi, aceea să fie pe veci”.
1R20.43. Şi s-a sculat David şi s-a dus, iar Ionatan s-a întors în cetate.

CAPITOLUL 21
David caută scăpare

1R21.1. După aceea a mers David în Nobe, la preotul Ahimelec şi s-a mixat Ahimelec la întâlnirea cu David şi i-a zis: “De ce eşti singur şi nu este nimeni cu tine?”
1R21.2. Iar David a răspuns preotului Ahimelec: “Regele mi-a încredinţat o taină şi mi-a zis: Să nu ştie nimeni pentru ce te-am trimis şi ce însărcinare ţi-am dat. De aceea mi-am lăsat oamenii într-un loc anumit.
1R21.3. Dă-mi dar ce ai la îndemână, vreo cinci pâini, sau ce se va găsi!”
1R21.4. Preotul însă a răspuns lui David şi i-a zis: “Pâine obişnuită n-am la îndemână, dar este pâine sfinţită; dacă oamenii tăi s-au înfrânat de la femei, pot să mănânce”.
1R21.5. Iar David a răspuns preotului şi i-a zis: “Femei n-am avut cu noi nici ieri, nici alaltăieri, de când am plecat, şi vasele (trupurile) oamenilor sunt curate; deşi călătoria nu este după orânduială religioasă, pâinea va rămâne curată în vasele (trupurile) lor”.
1R21.6. Şi i-a dat preotul pâinea sfinţită, căci nu avea altă pâine, afară de pâinile punerii înainte, care fuseseră luate de la fala Domnului, ca să se pună în locul lor pâini proaspete.
1R21.7. În ziua aceea se afla acolo înaintea Domnului unul din slujitorii lui Saul, cu numele Doeg, idumeu, căpetenia păstorilor lui Saul.
1R21.8. Şi a zis David către Ahimelec: “N-ai cumva la îndemână vreo suliţă sau vreo sabie? Căci eu nu mi-am luat nici sabia, nici altă armă, deoarece porunca regelui a fost grabnică”.
1R21.9. Preotul însă a răspuns: “Iată sabia lui Goliat filisteanul pe care l-ai ucis în Valea Stejarului; ea este învelită într-o haină, după efod; de vrei, ia-o; alta afară de aceea n-am aici”. David a răspuns: “Ca ea nu mai este alta, dă-mi-o!” şi i-a dat-o.
1R21.10. Apoi David s-a sculat şi a fugit în aceeaşi zi de la faţa lui Saul şi a mers şi s-a dus la Achiş, regele din Gat.
1R21.11. Iar slugile lui Achiş au zis acestuia: “Oare nu este acesta David, regele ţării aceleia, şi nu lui oare i se cânta în cor şi se zicea: “Saul a biruit mii, iar David zeci de mii?”
1R21.12. David a pus cuvintele acestea la inimă şi s-a temut tare de Achiş, regele din Gat,
1R21.13. Şi s-a prefăcut nebun înaintea ochilor lui, făcând năzdrăvănii şi scriind pe uşi; mergea în mâini şi lăsa să-i curgă balele pe barbă.
1R21.14. Atunci a zis Achiş robilor săi: “Nu vedeţi că este un om nebun? La ce l-aţi adus la mine?
1R21.15. N-am eu destui nebuni? De ce l-aţi adus şi pe acesta să se schimonosească înaintea mea? Nu cumva vreţi să intre în casă la mine?”

CAPITOLUL 22
Saul ucide preoţii din Nobe.

1R22.1. Şi a plecat David de acolo şi a fugit în peştera Adulam. Auzind aceasta, fraţii lui şi toată casa tatălui său au venit la el.
1R22.2. Şi s-au adunat la el toţi prigoniţii, toţi datornicii şi toţi cei cu sufletul amărât şi s-a făcut el căpetenie peste ei; şi erau cu el ca la patru sute de oameni.
1R22.3. De acolo David s-a dus la Miţpa Moabului şi a zis către regele Moabului: “Lasă pe tatăl meu şi pe mama mea să stea la voi, până voi afla ce are să facă Dumnezeu cu mine”.
1R22.4. Şi i-a adus la regele Moabului şi au trăit ei tot timpul la el, cât David a rămas în cetatea aceea.
1R22.5. Dar proorocul Gad a zis lui David: “Nu mai rămâne în cetatea aceasta, ci pleacă şi mergi în pământul lui Iuda”. Şi a plecat David şi a venit în pădurea Heret.
1R22.6. Dar a auzit Saul că s-a ivit David şi oamenii cei ce erau cu el. Saul şedea atunci în Ghibeea, pe deal, sub un stejar, cu suliţa în mână şi toate slugile sale stăteau împrejurul lui.
1R22.7. Zis-a Saul către slugile cele dimprejurul lui: “Ascultaţi, fiii lui Veniamin. Oare tuturor vă va da fiul lui Iesei ţarini şi vii, şi vă va pune pe toţi sutaşi şi căpetenii peste mii,
1R22.8. De v-aţi sfătuit cu toţii în contra mea şi nimeni nu mi-a descoperit, când fiul meu a intrat în prietenie cu fiul lui Iesei, şi nimeni din voi n-a avut milă de mine şi nu mi-a descoperit că fiul meu a aţâţat împotriva mea pe robul meu să-mi urzească intrigi, cum se vede acum?”
1R22.9. Atunci a răspuns Doeg idumeul, care stătea cu slugile lui Saul, şi a zis: “Eu am văzut cum a venit fiul lui Iesei în Nobe, la Ahimelec, fiul lui Ahituv,
1R22.10. Şi acela a întrebat pentru el pe Domnul şi i-a dat merinde; ba i-a dat şi sabia lui Goliat filisteanul.
1R22.11. Atunci a trimis regele să cheme pe Ahimelec, fiul lui Ahituv preotul, şi toată casa tatălui lui, preoţii din Nobe. Şi au venit ei cu toţii la rege.
1R22.12. Iar Saul le-a zis: “Ascultă, fiul lui Ahituv!” Şi acela răspunse: “Da, domnul meu!”
1R22.13. Şi a zis Saul către el: “Pentru ce v-aii unit voi împotriva mea, tu şi fiul lui Iesei, că i-ai dat pâini şi sabie şi ai întrebat pentru el pe Dumnezeu, ca să se răzvrătească împotriva mea şi să mă pândească, cum se vede acum?”
1R22.14. A răspuns Ahimelec regelui şi a zis: “Cine din toţi robii tăi este credincios ca David? Şi apoi el este şi ginerele regelui, îndeplinitorul poruncilor tale, şi cu cinste în casa ta.
1R22.15. Şi apoi oare de astăzi am început eu să întreb pe Dumnezeu pentru el? Nu, nu învinui de asta, o, rege, pe robul tău şi toată casa tatălui meu, căci în toată pricina aceasta nu cunoaşte robul tău nici un lucru mare sau mic”.
1R22.16. Atunci regele a zis: “Tu, Ahimelec, trebuie să mori, tu şi toată casa tatălui tău”.
1R22.17. Apoi regele a zis către paznicii lui, care stăteau împrejurul său: “Mergeţi şi omorâţi pe preoţii Domnului, căci şi mâna lor este cu David; au ştiut că el a fugit şi nu mi-au descoperit”. Paznicii regelui însă n-au voit să-şi ridice mâna, ca să ucidă pe preoţii Domnului.
1R22.18. Atunci regele a zis lui Doeg: “Mergi tu şi ucide pe preoţi”. Şi s-a dus Doeg idumeul şi a năvălit asupra preoţilor şi a ucis în ziua aceea optzeci şi cinci de bărbaţi care purtau efod de în,
1R22.19. Iar cetatea preoţească Nobe a trecut-o prin ascuţişul sabiei: şi bărbaţi şi femei şi tineri şi copii şi boi şi asini şi oi, tot a trecut prin ascuţişul sabiei.
1R22.20. A scăpat numai un singur fiu al lui Ahimelec, fiul lui Ahituv, anume Abiatar, şi a fugit la David.
1R22.21. Şi a spus Abiatar lui David că Saul a ucis pe preoţii Domnului.
1R22.22. Atunci David a zis lui Abiatar: “Am ştiut eu din ziua aceea că, fiind acolo, Doeg idumeul va da de ştire negreşit lui Saul şi eu sunt vinovat pentru toate sufletele casei tatălui tău.
1R22.23. Rămâi la mine şi nu te teme, căci cine va căuta sufletul meu are să caute şi sufletul tău; tu vei fi aici, la mine, în pază!”

CAPITOLUL 23
David prigonit de Saul.

1R23.1. Atunci i s-a vestit lui David şi i s-a spus: “Iată Filistenii au năvălit în Cheila şi pradă ariile”.
1R23.2. Şi a întrebat David pe Domnul, zicând: “Să merg oare să lovesc pe aceşti Filisteni?” Iar Domnul a răspuns lui David: “Mergi, loveşte pe Filisteni şi izbăveşte Cheila!”
1R23.3. Dar cei ce erau cu David i-au zis: “Iată noi ne temem aici în Iuda. Cum dar să mergem în Cheila contra taberelor filistene? Vrei să cădem pradă Filistenilor?”
1R23.4. Atunci David a întrebat din nou pe Domnul şi Domnul i-a răspuns şi i-a zis: “Scoală şi mergi la Cheila, căci Eu am să dau pe Filisteni în mâinile tale”.
1R23.5. Şi s-a dus David cu oamenii săi la Cheila, de s-a luptat cu Filistenii, le-a luat vitele, le-a pricinuit înfrângere mare şi a salvat David pe locuitorii din Cheila.
1R23.6. Când Abiatar, fiul lui Ahimelec, a fugit la David şi apoi s-a dus cu el la Cheila, a adus cu sine şi efodul.
1R23.7. Atunci s-a spus lui Saul că David a mers la Cheila; iar Saul a zis: “Dumnezeu l-a dat în mâinile mele, căci a intrat în cetate şi s-a închis cu porii şi cu zăvoare”.
1R23.8. Şi a chemat Saul tot poporul la război, ca să meargă la Cheila să împresoare pe David şi pe oamenii lui.
1R23.9. Când însă David a aflat că Saul i-a pus gând rău, a zis preotului Abiatar: “Adu efodul Domnului!”
1R23.10. Apoi David a adăugat: “Doamne, Dumnezeul lui Israel, robul Tău a aflat că Saul vrea să vină la Cheila să dărâme cetatea din pricina mea.
1R23.11. Mă vor da locuitorii din Cheila pe mâinile lui şi va veni Saul aici, cum a auzit robul Tău? Doamne Dumnezeul lui Israel, descoperă aceasta robului Tău”. Iar Domnul a zis: “Va veni!”
1R23.12. Şi a zis David: “Mă vor da locuitorii din Cheila pe mine şi oamenii mei în mâinile lui Saul?” Şi a zis Domnul: “Te vor da!”
1R23.13. Atunci s-a ridicat David şi oamenii lui ca la şase sute de inşi, au ieşit din Cheila şi s-au dus unde au putut. Lui Saul însă i s-a spus că David a fugit din Cheila şi atunci el şi-a schimbat planul.
1R23.14. Iar David a petrecut prin pustiu în locuri nestrăbătute şi apoi pe un munte din pustiul Zif. Saul îl căuta în toate zilele, dar Dumnezeu nu l-a dat în mâinile lui.
1R23.15. David văzuse că Saul a ieşit să caute sufletul lui, dar el se afla într-o pădure din pustiul Zif.
1R23.16. Atunci s-a sculat Ionatan, fiul lui Saul, a venit la David în pădure şi l-a întărit cu nădejdea în Dumnezeu,
1R23.17. Zicându-i: “Nu te teme, căci nu te va găsi mâna tatălui meu Saul şi tu vei împărăţi peste Israel, iar eu voi fi al doilea după tine; Saul, tatăl meu, ştie aceasta”.
1R23.18. Şi au încheiat ei între ei legământ înaintea feţei Domnului. Apoi Ionatan s-a întors la casa sa, iar David a rămas în pădure.
1R23.19. Atunci au venit Zifeii la Saul în Ghibeea şi au zis: “Iată David stă ascuns la noi prin locuri nestrăbătute, în pădure, pe muntele Hachila, care vine la dreapta Ieşimonului.
1R23.20. Aşadar, o, rege, mergi după dorinţa sufletului tău, iar treaba noastră va fi să-l dăm în mâinile regelui”.
1R23.21. Saul însă le-a zis: “Binecuvântaţi să fiţi voi la Domnul, că aţi avut milă de mine.
1R23.22. Mergeţi şi vă mai încredinţaţi încă; cercetaţi şi vedeţi locul lui, pe unde îi calcă piciorul şi cine l-a văzut acolo, căci mie mi se spune că este foarte şiret.
1R23.23. Cercetaţi şi aflaţi toate ascunzişurile în care se doseşte; apoi întoarceţi-vă la mine cu ştiri amănunţite şi eu voi merge cu voi, de este în acea ţară; îl voi căuta în toate miile lui Iuda”.
1R23.24. S-au sculat deci aceia şi s-au dus la Zif, înainte de Saul. David însă şi oamenii lui erau în pustia Maon, în şes, la dreapta Ieşimonului.
1R23.25. Şi a plecat Saul cu oamenii săi să-l caute, dar David a fost vestit de aceasta şi a trecut spre stâncă, rămânând în pustia Maon. De aceasta a auzit şi Saul şi a alergat după David în pustia Maon:
1R23.26. Saul mergea pe o coastă a muntelui, iar David cu oamenii săi se afla pe cealaltă coastă a muntelui. Când David grăbea să se depărteze de Saul, iar Saul cu oamenii lui se sileau să împresoare pe David şi pe oamenii lui, ca să-i prindă,
1R23.27. Atunci a venit la Saul un crainic şi a zis: “Grăbeşte şi vino, că Filistenii au intrat în ţară”. Atunci s-a întors Saul din urmărirea lui David şi s-a dus în întâmpinarea Filistenilor, din care pricină s-a şi numit locul acela: Sela-Hamahlecot (Stânca împărţirii).

CAPITOLUL 24
David cruţă viaţa lui Saul.

1R24.1. David însă, plecând de acolo, petrecea prin locurile neprimejdioase ale deşertului Enghedi.
1R24.2. Iar după ce s-a întors Saul de la Filisteni, i s-a spus, zicându-i-se: “Iată David este în pustiul Enghedi”.
1R24.3. Atunci a luat Saul trei mii de bărbaţi aleşi din tot Israelul şi s-a dus să caute pe David şi oamenii lui pe stânci, unde locuiesc căprioarele;
1R24.4. Şi a mers până la o stână de oi, care era lângă drum; acolo era o peşteră şi Saul a intrat în ea pentru nevoile sale; David însă şi oamenii lui şedeau în fundul peşterii.
1R24.5. Atunci au zis către David oamenii lui: “Aceasta este ziua de care îi-a vorbit Domnul, zicând: “Iată Eu voi da pe vrăjmaşul tău în mâinile tale şi vei face cu el ce vei vrea”.
1R24.6. David s-a sculat şi a tăiat încetişor poala hainei de deasupra a lui Saul.
1R24.7. Apoi a zis către oamenii săi: “Să mă ferească Dumnezeu să fac aceasta domnului meu, unsul Domnului, şi să-mi ridic mâna mea asupra lui, căci este unsul Domnului”.
1R24.8. Şi aşa a oprit David pe oamenii săi cu aceste cuvinte şi nu i-a lăsat să se ridice asupra lui Saul. Iar Saul s-a sculat şi a ieşit din peşteră la drum.
1R24.9. Apoi s-a sculat şi David şi, ieşind din peşteră, a strigat după Saul şi a zis: “Domnul meu, rege!” Saul s-a uitat înapoi, iar David s-a aruncat cu faţa la pământ şi i s-a închinat.
1R24.10. Apoi a zis David către Saul: “De ce asculţi de vorbele oamenilor care zic: Iată David unelteşte rele împotriva ta?
1R24.11. Iată, astăzi văd ochii tăi că Domnul te-a dat acum în mâinile mele, aici în peşteră, şi mie mi s-a zis să te ucid; eu însă te-am cruţat şi am zis: Nu voi ridica mâna asupra domnului meu, pentru că este unsul Domnului.
1R24.12. Priveşte, părintele meu, poala hainei tale în mâinile mele; ţi-am tăiat poala hainei, dar de ucis nu te-am ucis. Află dar şi te încredinţează că nu este rău în mâna mea, nici vicleşug şi n-am greşit cu nimic împotriva ta; tu însă cauţi sufletul meu ca să-l iei.
1R24.13. Să judece dar Domnul între mine şi între tine şi să mă răzbune împotriva ta; dar mâna mea nu va fi asupra ta. Din nelegiuiţi, nelegiuiţi ies, dar mâna mea nu va fi asupra ta.
1R24.14. Răul de la cel rău vine, zice vechea zicală. De aceea eu nu voi pune mâna pe tine.
1R24.15. Asupra cui a ieşit regele lui Israel? După cine alergi tu? După un câine mort, după un purice.
1R24.16. Domnul să fie judecător şi să ne judece pe amândoi. El va cerceta, va descurca pricina mea şi mă va izbăvi din mâinile tale!”
1R24.17. După ce David a isprăvit de vorbit cuvintele acestea către Saul, Saul a zis: “Al tău e oare glasul acesta, fiul meu David? Şi ridicându-şi glasul, a plâns.
1R24.18. Şi a zis către David: “Tu eşti mai drept decât mine, căci mi-ai răsplătit cu bine, iar eu te-am răsplătit cu rău;
1R24.19. Tu astăzi ai dovedit aceasta, purtându-te cu mine milostiv; când Domnul m-a dat în mâinile tale, tu nu m-ai omorât.
1R24.20. Cine oare, prinzând pe vrăjmaşul său, i-ar da drumul să meargă cu bine? Domnul să-ţi răsplătească cu bine pentru ceea cea ai făcut tu astăzi cu mine!
1R24.21. De acum ştiu că fără îndoială vei domni şi regatul lui Israel va fi tare în mâna ta.
1R24.22. Aşadar, jură-mi pe Domnul că nu vei stârpi pe urmaşii mei şi nu vei şterge numele meu din casa tatălui meu”.
1R24.23. Şi s-a jurat David lui Saul. Apoi Saul s-a dus la casa sa, iar David şi oamenii săi s-au suit în nişte locuri întărite.

CAPITOLUL 25
Moartea lui Samuel. Nabal şi Abigail.

1R25.1. În vremea aceea a murit Samuel şi s-a adunat tot Israelul de l-au plâns şi l-au îngropat în casa lui, în Rama. Iar David s-a sculat şi s-a coborât în pustiul Maonului.
1R25.2. În Maon era un om foarte bogat, care-şi avea turmele în Carmel; acesta avea trei mii de oi şi o mie de capre şi venise în Carmel la tunsul oilor sale. Numele omului aceluia era Nabal, iar numele femeii lui era Abigail.
1R25.3. Femeia aceasta era foarte deşteaptă şi frumoasă la chip, iar el era om aspru şi rău la nărav; se trăgea din neamul lui Caleb.
1R25.4. Auzind David în pustiu că Nabal îşi tunde oile în Carmel,
1R25.5. A trimis zece tineri cărora David le-a zis: “Suiţi-vă în Carmel şi mergeţi la Nabal să-i spuneţi multă sănătate din partea mea!
1R25.6. Şi-i ziceţi aşa: “Să trăiţi! Pace ţie! Pace casei tale! Pace la toate ale tale!
1R25.7. Am auzit acum că la tine se tund oile; iată păstorii tăi au fost cu noi şi noi nu le-am făcut nici un rău; nimic din ale lor nu s-a pierdut în tot timpul şederii lor în Carmel,
1R25.8. Întreabă slugile şi îţi vor spune. Să afle dar băieţii aceştia bunăvoinţă înaintea ochilor tăi, că la zi bună am venit. Dă robilor tăi şi fiului tău David ce se îndură mâna ta”
1R25.9. S-au dus deci oamenii lui David şi au spus lui Nabal, în numele lui David, toate cuvintele acestea. Apoi au tăcut. Nabal însă a sărit şi a răspuns trimişilor lui David şi a zis:
1R25.10. “Cine este David şi cine este fiul lui Iesei? Acum sunt o mulţime de robi care fug de la stăpânii lor.
1R25.11. Nu cumva voi lua pâinile mele şi apa mea şi vinul meu şi carnea pregătită pentru cei ce tund oile mele şi să le dau la nişte oameni pe care nu-i ştiu de unde sunt?”
1R25.12. Şi s-au dus înapoi pe calea lor oamenii lui David şi, întorcându-se, au venit şi i-au spus toate vorbele acestea.
1R25.13. Atunci David a zis oamenilor săi: “Încingeţi-vă fiecare sabia!” Şi şi-a încins fiecare sabia şi a încins însuşi David sabia sa; şi au plecat după David ca la patru sute de oameni, iar două sute au rămas în tabără.
1R25.14. Iar Abigail, femeia lui Nabal, fusese vestită de unul din slujitori, care-i zisese: “Iată David a trimis din pustie soli să salute pe stăpânul nostru, dar el s-a purtat cu el ca un netrebnic.
1R25.15. Oamenii aceştia sunt însă foarte buni cu noi, nu ne-au făcut rău şi nimic din ale noastre nu s-a pierdut în timpul cât am umblat cu ei când eram la câmp.
1R25.16. Ei au fost pentru noi ca un zid de apărare şi ziua şi noaptea în timpul cât am păscut oile aproape de ei.
1R25.17. Aşadar gândeşte-te şi vezi ce este de făcut, căci de bună seamă primejdia ameninţă pe stăpânul nostru şi toată casa lui; el însă este om rău şi nu putem grăi cu el”.
1R25.18. Atunci Abigail a luat repede două sute de pâini, două burdufuri de vin, cinci oi gătite, cinci măsuri de grăunţe prăjite, o sută de legături de stafide şi două sute de legături de smochine şi, încărcându-le pe asini,
1R25.19. A zis slugilor sale: “Plecaţi înaintea mea, căci iată eu vin după voi”. Iar bărbatului său, Nabal, nu i-a spus nimic.
1R25.20. Când însă ea, şezând pe un asin, se cobora pe drumul şerpuitor al muntelui, iată David şi oamenii săi veneau în întâmpinarea ei şi ea s-a întâlnit cu el.
1R25.21. Atunci David a zis: “În zadar am apărat eu în pustiu toată averea acestui om, încât nimic nu s-î pierdut din cele ce erau ale lui şi iată, el îmi plăteşte cu rău pentru bine.
1R25.22. Aşa şi aşa să facă Dumnezeu cu robul Său David şi încă şi mai mult să facă, dacă până mâine în revărsatul zorilor voi mai lăsa pe cineva de parte bărbătească din tot ce are Nabal”.
1R25.23. Când Abigail a văzut pe David, s-a coborât repede de pe asină şi a căzut înaintea lui David cu faţa sa şi i s-a închinat până la pământ.
1R25.24. Apoi a căzut la picioarele lui şi a zis: “Asupra mea este păcatul, domnul meu! Îngăduie roabei tale să vorbească urechilor tale şi ascultă cuvintele roabei tale.
1R25.25. Să nu întoarcă domnul meu luarea aminte asupra acestui om rău, asupra lui Nabal; căci cum îi e numele, şi nebunia se ţine de el. Iar eu, roaba ta, n-am văzut pe tinerii domnului meu, pe care i-ai trimis.
1R25.26. Dar acum, domnul meu, viu este Domnul şi viu este sufletul tău, nu-ţi va îngădui Domnul să mergi la vărsare de sânge şi va înfrâna mâna ta de la răzbunare.
1R25.27. Vrăjmaşii tăi, cei ce plănuiesc rele împotriva domnului meu, să ajungă ca Nabal.
1R25.28. Iartă vinovăţia roabei tale! Domnul negreşit va ridica casă tare domnului meu, căci lupta Domnului luptă domnul meu şi rău nu se află în tine în toată viata ta.
1R25.29. De se va scula vreun om să te urmărească şi să caute sufletul tău, atunci sufletul domnului meu va fi legat în mănunchiul celor vii de lângă Domnul Dumnezeul tău, iar sufletul vrăjmaşilor tăi îl va arunca el ca dintr-o praştie.
1R25.30. Iar când va face Domnul domnului meu tot binele ce l-a grăit pentru tine şi te va pune povăţuitor peste Israel,
1R25.31. Atunci nu va fi pentru inima domnului meu amărăciune şi nelinişte faptul că n-a vărsat în zadar sânge şi s-a ferit de răzbunare. Iar Domnul va face bine stăpânului meu şi-ti vei aduce aminte de roaba ta şi-i vei arăta milă”.
1R25.32. Atunci David a zis către Abigail: “Binecuvântat fie Domnul Dumnezeul lui Israel, Care te-a trimis acum în întâmpinarea mea!
1R25.33. Binecuvântată fie mintea ta şi binecuvântată să fii şi tu, că nu m-ai lăsat acum să merg la vărsare de sânge şi să mă răzbun:
1R25.34. Dar viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, Care m-a oprit de-aţi face ţie rău; dacă nu te-ai fi grăbit să vii întru întâmpinarea mea, apoi până mâine în revărsatul zorilor n-aş fi lăsat lui Nabal pe nimeni de parte bărbătească”.
1R25.35. Şi a primit David din mâinile ei cele ce-i adusese şi i-a zis: “Mergi sănătoasă la casa ta! Iată am ascultat glasul tău şi ji-am cinstit faţa”.
1R25.36. După aceea a venit Abigail la Nabal şi iată acesta avea ospăţ în casa sa, ospăţ împărătesc, şi inima lui Nabal era veselă, căci băuse de se îmbătase. De aceea nu i-a spus ea nici un cuvânt, nici mare, nici mic, până dimineaţa.
1R25.37. Iar dimineaţa, când Nabal s-a trezit, femeia sa i-a spus toate cele ce se întâmplaseră. Atunci a încremenit inima lui şi el a rămas ca de piatră.
1R25.38. Iar după vreo zece zile a lovit Domnul pe Nabal şi acesta a murit.
1R25.39. Auzind David că Nabal a murit, a zis: “Binecuvântat fie Domnul, Care a răsplătit înjosirea ce mi-a pricinuit-o Nabal şi a ferit pe robul Său de la rău. Domnul a întors răul lui Nabal în capul lui”. Şi a trimis David să spună Abigailei că el o ia de soţie.
1R25.40. Deci au venit slujitorii lui David la Abigail în Carmel şi i-au zis aşa: “David ne-a trimis la tine, ca să te luăm să-i fii femeie”.
1R25.41. Atunci ea s-a sculat şi s-a închinat cu fala până la pământ şi a zis: “Iată roaba ta este gata să fie slujnică, ca să spele picioarele slugilor domnului meu”.
1R25.42. şi s-a gătit repede Abigail, s-a suit pe asin şi cinci slujnice au însoţit-o; şi s-a dus ea după trimişii lui David şi a ajuns femeia lui.
1R25.43. Şi a mai luat David şi pe Ahinoam din Izreel şi au fost amândouă femeile lui.
1R25.44. Iar Saul a dat pe fiica sa Micol, femeia lui David, lui Paltiel, fiul lui Laiş, din Galim.

CAPITOLUL 26
David cruţă din nou viaţa lui Saul.

1R26.l. Atunci au venit Zifeii de la miazăzi la Saul în Ghibeea şi au zis: “Iată David stă ascuns la noi, pe muntele Hachila, care vine în faţa Ieşimonului”.
1R26.2. S-a sculat deci Saul şi s-a coborât în pustiul Zif, cu trei mii de bărbaţi, israeliţi aleşi, ca să caute pe David prin pustiul Zif.
1R26.3. Saul şi-a aşezat tabăra pe muntele Hachila, care vine în faţa Ieşimonului, lângă drum; iar David se afla în pustiu şi vedea că Saul merge după el în pustiu.
1R26.4. Deci a trimis David iscoade şi a aflat că Saul venise cu adevărat din Cheila.
1R26.5. Şi sculându-se David pe ascuns, s-a dus la locul unde se aşezase Saul cu tabăra şi a văzut David locul unde dormea Saul şi Abner, fiul lui Ner, căpetenia oştirii lui. Saul însă dormea în cort, iar oştenii erau aşezaţi împrejurul lui.
1R26.6. Apoi întorcându-se, David a grăit cu Ahimelec Heteul şi cu Abişai, fiul lui Ţeruia, fratele lui Ioab, şi a zis: “Cine merge cu mine la Saul în tabără?” Răspuns-a Abişai: “Eu merg cu tine”.
1R26.7. Şi au venit David şi Abişai la oamenii lui Saul, noaptea. Saul era culcat şi dormea în cort; suliţa lui era înfiptă în pământ la căpătâiul lui; iar Abner şi oştenii dormeau împrejurul lui.
1R26.8. Atunci Abişai a zis lui David: “Acum Dumnezeu a dat pe vrăjmaşul tău în mâinile tale; îngăduie-mi deci să-l pironesc de pământ cu suliţa dintr-o singură lovitură”.
1R26.9. David însă a zis către Abişai: “Să nu-l ucizi, căci cine-şi va ridica mâna asupra unsului Domnului şi va rămâne nepedepsit?”
1R26.10. Apoi David a zis: “Viu este Domnul! El dar să-l lovească; sau va veni ziua lui şi va muri, sau va merge la război şi va pieri; iar mie să nu-mi îngăduie Domnul să-mi ridic mâna asupra unsului Domnului!
1R26.11. Dar ia suliţa lui, care este la căpătâiul lui, şi vasul cu apă şi să mergem într-ale noastre”.
1R26.12. Şi a luat David suliţa şi vasul cu apă de la căpătâiul lui Saul şi s-au dus ei într-ale lor şi nimeni nu i-a văzut, nici nu i-a simţit; căci nimeni nu s-a deşteptat, că Domnul trimisese peste ei somn adânc şi dormeau toţi.
1R26.13. Iar după ce David a trecut dincolo, a stat pe vârful muntelui, fiind acum depărtare mare între ei.
1R26.14. A strigat David către oşteni şi către Abner, fiul lui Ner şi a zis: “Ei! Abner!” Iar Abner a zis: “Cine eşti şi de ce strigi să-l tulburi pe rege?”
1R26.15. A răspuns David lui Abner: “Au nu eşti tu bărbat şi cine este asemenea ţie în Israel? De ce dar nu păzeşti pe regele, stăpânul tău? Căci a venit cineva din popor ca să ucidă pe regele, stăpânul tău.
1R26.16. Nu faci bine ce faci! Viu este Domnul, voi sunteţi vrednici de moarte, pentru că nu păziţi pe domnul vostru, unsul Domnului. Priveşte, unde este suliţa regelui şi vasul cu apă care era la capul lui!”
1R26.17. Saul însă a cunoscut glasul lui David şi a zis: “Al tău este glasul acesta, fiul meu?” Iar David a răspuns: “Al meu, domnul meu, rege!”
1R26.18. Apoi a adăugat: “Pentru ce urmăreşte domnul meu pe robul său? Ce-am făcut eu? Sau ce rău este în mâna mea?
1R26.19. Să asculte dar regele, stăpânul meu, cuvintele robului său: Dacă Domnul te-a îndemnat împotriva mea, să fie aceasta din partea ta jertfă cu bună mireasmă; iar dacă fiii oamenilor te-au pus la cale, blestemaţi să fie ei înaintea Domnului, căci ei m-au izgonit acum, ca să nu mai fac parte din moştenirea Domnului, zicând: Mergi de slujeşte la dumnezei străini.
1R26.20. Să nu se verse însă sângele meu pe pământ înaintea Domnului; căci regele lui Israel a ieşit să caute un purice, cum se caută prepeliţele pe dealuri”.
1R26.21. Iar Saul a zis: “Am greşit! Întoarce-te, fiul meu David, că nu-ţi voi mai face rău, pentru că sufletul meu a fost acum scump în ochii tăi; nebuneşte m-am purtat şi am greşit foarte mult”.
1R26.22. David însă a răspuns şi a zis: “Iată suliţa regelui; să vină unul din oameni şi să o ia,
1R26.23. Şi să-i dea fiecăruia Domnul după dreptatea lui şi după credinţă, deoarece Domnul te-a dat pe tine astăzi în mâinile mele, dar cu n-am vrut să-mi ridic mâna mea asupra unsului Domnului;
1R26.24. Şi precum a fost acum viaţa ta preţioasă în ochii mei, aşa să se preţuiască viaţa mea în ochii Domnului şi să mă izbăvească El de toată strâmtorarea “.
1R26.25. Iar Saul a zis către David: “Binecuvântat să fii tu, fiul meu David; şi să lucrezi lucrul tău cu spor şi să-l isprăveşti cu bine”. Şi s-a dus David în drumul său, iar Saul s-a întors la locul lui.

CAPITOLUL 27
David în Ţiclag.

1R27.l. Atunci şi-a zis David în inima sa: “Voi cădea cândva în mâinile lui Saul şi nu-mi rămâne nimic mai bun decât să fug în ţara Filistenilor; astfel Saul va înceta de a mă mai căuta prin toate meleagurile lui Israel, iar eu voi scăpa din mâna lui”.
1R27.2. S-a sculat deci David şi a plecat el însuşi şi cei şase sute de bărbaţi care erau cu el, la Achiş, fiul lui Maoc, regele Gatului.
1R27.3. Şi a trăit David la Achiş în Gat, el şi oamenii lui, fiecare cu familia sa, David şi amândouă femeile sale, Ahinoam izreeliteanca şi Abigail carmeliteanca, fosta femeie a lui Nabal carmelitul.
1R27.4. Şi i s-a spus lui Saul că David a fugit în Gat şi nu s-a mai apucat să-l caute.
1R27.5. David însă a zis către Achiş: “De am aflat trecere înaintea ta, atunci să mi se dea loc în una din cetăţile ţării şi voi locui acolo; la ce să locuiască robul tău în cetatea regelui împreună cu tine?”
1R27.6. Atunci i-a dat Achiş Ţiclagul şi de aceea Ţiclagul a rămas al regilor Iudei până astăzi.
1R27.7. Tot timpul cât a trăit David în ţara Filistenilor a fost un an şi patru luni.
1R27.8. În vremea aceea a ieşit David cu oamenii săi şi au năvălit asupra Gheşurenilor, Ghirzenilor şi Amaleciţilor, care locuiau demult această ţară până la Şur şi până la ţara Egiptului.
1R27.9. Şi a pustiit David tara aceea şi n-a lăsat în viaţă nici bărbat, nici femeie; iar oile şi boii, asinii, cămilele şi lucrurile le-a luat şi, întorcându-se, a venit la Achiş.
1R27.10. Iar Achiş a zis către David: “Asupra cui ai năvălit acum?” Răspuns-a David: “Asupra laturii de miazăzi de Ierahmeel şi asupra laturii de miazăzi a Cheneilor”.
1R27.11. şi nu a lăsat David în viaţă nici bărbat, nici femeie, nici n-a adus în Gat, zicând: “Aceştia ar putea să ne pârască şi să zică: Aşa a fost David şi astfel a fost purtarea lui în timpul şederii lui în ţara Filistenilor”.
1R27.12. Şi s-a încrezut Achiş în David, zicând: “Acesta a ajuns să fie urât poporului său Israel şi va fi pe veci sluga mea”.

CAPITOLUL 28
Saul la vrăjitoarea din Endor.

1R28.1. În vremea aceea şi-au adunat Filistenii oştirea pentru război, ca să se bată cu Israel. Deci a zis Achiş către David: “Ştiut să-ţi fie că ai să mergi cu mine la război şi tu şi oamenii tăi”.
1R28.2. Iar David a răspuns lui Achiş: “Acum ai să afli ce are să facă robul tău”. Şi a zis Achiş lui David: “De aceea te şi fac eu paznicul capului meu pentru totdeauna”.
1R28.3. Murind Samuel, l-a plâns tot Israelul şi l-au îngropat în Rama, cetatea lui. Saul însă izgonise pe cei ce chemau morţii şi pe ghicitori din ţară.
1R28.4. S-au adunat deci Filistenii şi s-au dus de şi-au aşezat tabăra la Şunem; şi-a adunat şi Saul tot poporul lui Israel şi şi-a aşezat tabăra pe Ghilboa.
1R28.5. Văzând însă Saul tabăra Filistenilor, s-a spăimântat şi s-a tulburat tare inima lui.
1R28.6. Şi a întrebat Saul pe Domnul, dar Domnul nu i-a răspuns nici în vis, nici prin Urim, nici prin prooroci.
1R28.7. Atunci Saul a zis slugilor sale: “Căutaţi-mi o femeie vrăjitoare, ca să merg la ea s-o întreb”. Iar slugile i-au răspuns: “Este aici în Endor o femeie vrăjitoare”.
1R28.8. Apoi şi-a dezbrăcat Saul hainele sale şi a îmbrăcat altele şi s-a dus el însuşi cu doi oameni şi au venit la femeie noaptea; şi i-a zis Saul: “Rogu-te, ghiceşte-mi chemând un mort şi scoate-mi pe cine îţi voi spune eu!”
1R28.9. Dar femeia i-a răspuns: “Tu ştii ce a făcut Saul, cum a alungat el din ţară pe cei ce cheamă morţii şi pe ghicitori. Pentru ce dar întinzi tu cursă sufletului meu spre pieirea mea?”
1R28.10. Şi s-a jurat Saul pe Domnul, zicând: “Viu este Domnul, nu vei suferi nici un necaz pentru fapta aceasta”.
1R28.11. Atunci femeia a întrebat: “Pe cine să-ţi scot?” Răspuns-a el: “Pe Samuel să mi-l scoli!”
1R28.12. Când a văzut femeia pe Samuel, a răcnit tare. Apoi întorcându-se femeia către Saul, a zis: “Pentru ce m-ai amăgit? Tu eşti Saul”.
1R28.13. I-a zis regele: “Nu te teme. Spune-mi ce vezi?” Şi răspunzând, femeia a zis: “Văd parcă un dumnezeu, ieşind din pământ”.
1R28.14. “Ce înfăţişare are?” a întrebat-o regele. Ea a răspuns: “Iese din pământ un bărbat foarte bătrân, îmbrăcat cu o haină lungă”. Atunci a cunoscut Saul că acela este Samuel şi a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat.
1R28.15. A zis Samuel către Saul: “Pentru ce mă tulburi, ca să ies?” Iar Saul a răspuns: “Îmi este tare greu; Filistenii se luptă împotriva mea, iar Dumnezeu S-a depărtat de mine şi nu-mi mai răspunde nici prin prooroci, nici în vis, nici în vedenie; de aceea te-am chemat, ca să mă înveţi ce să fac”.
1R28.16. A zis Samuel: “La ce mă mai întrebi pe mine, dacă Domnul S-a depărtat de tine şi S-a făcut vrăjmaşul tău?
1R28.17. Domnul face ceea ce a grăit prin mine: Va lua Domnul domnia din mâinile tale şi o va da lui David, aproapele tău.
1R28.18. Deoarece tu n-ai ascultat glasul Domnului şi n-ai împlinit iuţimea mâniei Lui asupra lui Amalec, de aceea Domnul face aceasta cu tine acum.
1R28.19. Şi va da Domnul pe Israel împreună cu tine în mâinile Filistenilor; mâine tu şi fiii tăi veţi fi cu mine şi tabăra lui Israel o va da Domnul în mâinile Filistenilor”.
1R28.20. Atunci Saul a căzut deodată cu tot trupul său la pământ, căci se spăimântase grozav de cuvintele lui Samuel; afară de aceasta şi puterile îl părăsiseră, căci nu mâncase pâine toată ziua aceea şi toată noaptea.
1R28.21. Şi s-a apropiat femeia aceea de Saul şi văzând că este tare înspăimântat, a zis: “Iată roaba ta a ascultat glasul tău şi şi-a pus viaţa în primejdie şi a împlinit porunca ce i-ai dat.
1R28.22. Rogu-te dar acum, ascultă şi tu glasul roabei tale; îţi voi aduce o bucăţică de pâine; mănâncă, să prinzi putere, ca să pleci la drum”.
1R28.23. Dar el n-a voit, ci a zis: “Nu voi mânca!” Şi au început slugile lui să-l îndemne, precum şi femeia; şi el a ascultat glasul lor şi s-a sculat de la pământ şi a şezut pe pat.
1R28.24. Iar femeia avea la casa ei şi un viţel îngrăşat şi s-a grăbit să-l taie; apoi, luând făină, a frământat şi a copt azime.
1R28.25. Şi a pus înaintea lui Saul şi slugilor lui şi ei au mâncat; apoi s-au sculat şi au plecat în aceeaşi noapte.

CAPITOLUL 29
David trimis înapoi de Filisteni.

1R29.1. Atunci şi-au adunat Filistenii toate cetele la Afec, iar Israeliţii şi-au aşezat tabăra la fântâna cea din Izreel.
1R29.2. Căpeteniile Filistenilor mergeau cu sutele şi cu miile lor; iar David şi cu oamenii lui mergeau în urmă cu Achiş.
1R29.3. Căpeteniile Filistenilor însă au zis: “Ce este cu Evreii aceştia?” Achiş a răspuns căpeteniilor Filistenilor: “Nu ştiţi oare că acesta este David, robul lui Saul, regele lui Israel? El este la mine de mai bine de un an şi n-am găsit nimic rău la el de când a venit şi până acum”.
1R29.4. Şi s-au mâniat pe el căpeteniile Filistenilor: “Dă drumul omului acestuia să se ducă să şadă la locul lui pe care i l-ai hotărât tu şi să nu mai meargă cu noi la război pentru ca să nu se facă în război vrăjmaşul nostru. Cu ce poate el să dobândească mila domnului său decât cu capetele acestor oameni?
1R29.5. Nu este oare el acel David, căruia i se cânta la horă: Saul a biruit mii, iar David zeci de mii?”
1R29.6. Atunci a chemat Achiş pe David şi i-a zis: “Viu este Domnul! Tu eşti om cinstit şi ochilor mei le-ar fi plăcut ca tu să intri şi să ieşi cu mine în tabere; căci eu n-am văzut rău la tine de când ai venit la mine şi până în ziua aceasta; dar în ochii căpeteniilor tu nu eşti bun.
1R29.7. Întoarce-te dar acum şi mergi sănătos, ca să nu arăţi pe căpeteniile Filistenilor”.
1R29.8. David însă a zis către Achiş: “Ce-am făcut eu oare şi ce-ai găsit tu la robul tău de când am venit înaintea feţei ţale şi până în ziua aceasta? Pentru ce să nu merg şi să mă lupt cu vrăjmaşii domnului meu, regele?”
1R29.9. Răspuns-a Achiş lui David: “Fii încredinţat că în ochii mei tu eşti bun, ca un înger al lui Dumnezeu; dar căpeteniile Filistenilor au zis: El să nu meargă cu noi la război.
1R29.10. Aşadar scoală-te dimineaţă, tu şi robii stăpânului tău, care au venit cu tine, şi duceţi-vă la locul pe care vi l-am rânduit eu şi să nu ai gând râu în inima ta. Sculaţi-vă dar dimineaţă şi, când se va lumina, plecaţi”.
1R29.11. Şi s-a sculat David, şi oamenii lui, dimineaţa ca să plece şi să se întoarcă în pământul Filistenilor, iar Filistenii s-au dus la război în Israel.

CAPITOLUL 30
David biruieşte pe Amalec.

1R30.1. A treia zi după ce David şi oamenii lui au plecat la Ţiclag, Amaleciţii au năvălit din miazăzi asupra Ţiclagului şi, luându-l, l-au ars cu foc.
1R30.2. Iar femeile şi pe toţi câţi erau în el de la mic până la mare nu i-au ucis, ci i-au luat în robie şi s-au dus în drumul lor.
1R30.3. Când au ajuns David şi oamenii săi Ia cetate, iată aceasta era arsă cu foc, iar femeile lor şi fiii şi fiicele erau duşi în robie.
1R30.4. Atunci David şi poporul ce era cu el au ridicat bocet şi au plâns până când li s-au istovit puterile de plâns.
1R30.5. Şi au fost duse în robie şi amândouă femeile lui David, Ahinoam izreeliteanca şi Abigail carmeliteanca, fosta femeie a lui Nabal.
1R30.6. David a fost tare tulburat, deoarece poporul voise să-l ucidă cu pietre, căci poporul tot era amărât la suflet, fiecare pentru fiii săi şi pentru fiicele sale.
1R30.7. Dar David s-a întărit cu nădejdea în Domnul Dumnezeul său şi a zis către preotul Abiatar, fiul lui Ahimelec: “Adu-mi efodul”. Şi a adus Abiatar efodul la David.
1R30.8. Şi a întrebat David pe Domnul zicând: “Să urmăresc eu oare această ceată? O voi ajunge oare?” şi i s-a răspuns: “Urmăreşte-o, o vei ajunge şi-i vei lua prăzile”.
1R30.9. Atunci s-a dus David el însuşi şi cei şase sute de bărbaţi care erau cu el şi, sosind la pârâul Besor, s-au oprit acolo cei osteniţi.
1R30.10. David însă cu patru sute de oameni au urmărit înainte, iar două sute de oameni s-au oprit, pentru că n-au mai fost în stare să treacă prin Besor.
1R30.11. Atunci au găsit în câmp pe un egiptean şi l-au adus la David, i-au dat pâine să mănânce şi l-au adăpat cu apă.
1R30.12. I-au mai dat încă o jumătate de legătură de smochine, două legături de stafide şi a mâncat acela şi s-a întărit, căci nu mâncase pâine şi nu băuse apă de trei zile şi trei nopţi.
1R30.13. Apoi David i-a zis: “Al cui şi de unde eşti tu?” Iar acela a zis: “Eu sunt fiu de egiptean, robul unui amalecit şi m-a lepădat stăpânul meu, pentru că mă îmbolnăvisem de vreo trei zile.
1R30.14. Noi am năvălit în latura de miazăzi a Cheretienilor, în ţara lui Iuda şi în latura de miazăzi a lui Caleb, iar Ţiclagul l-am ars cu foc”.
1R30.15. I-a zis David: “Poţi să mă duci până la această ceată?” şi el a zis: “Jură-mi pe Dumnezeu că nu mă vei omorî şi nu mă vei da în mâinile stăpânului meu şi eu te voi duce la această ceată”.
1R30.16. David i s-a jurat şi el l-a dus. Şi iată Amaleciţii se risipiseră prin toată ţara aceea, mâncau, beau şi jucau de bucurie pentru marea pradă care o luaseră ei din ţara Filistenilor şi din pământul lui Iuda.
1R30.17. Atunci a năvălit asupra lor David şi i-a măcelărit din zori şi până a doua zi seara şi nimeni din ei n-a scăpat, afară de patru sute de tineri care s-au suit pe cămile şi au fugit.
1R30.18. Apoi a luat David toate câte răpiseră Amaleciţii şi a luat şi pe cele două femei ale sale.
1R30.19. Şi n-a pierit din al lor nimic, nici mare, nici mic, nici din fii, nici din fiice, nici din prăzi; nici din tot ce luaseră Amaleciţii de la ei: toate le-a adus înapoi David.
1R30.20. Şi a luat David toate vitele mari şi mici şi cei ce mânau turma aceasta ziceau: “Aceasta este prada lui David”.
1R30.21. După aceea a venit David la cele două sute de oameni care nu fuseseră în stare să-i urmeze şi pe care îi lăsase la pârâul Besor; şi au ieşit aceştia în întâmpinarea lui David şi în întâmpinarea oamenilor care erau cu el. Iar David, apropiindu-se de acei oameni, i-a întrebat de sănătate.
1R30.22. Atunci cei răi şi netrebnici dintre oamenii cei ce merseseră cu David au început să zică: “Pentru că ei n-au mers cu noi, nu le vom da din prăzile ce am luat, ci să-şi ia fiecare numai femeia sa şi copiii săi şi să plece”.
1R30.23. David însă a zis: “Să nu faceţi aşa cu fraţii mei, acum, după ce Domnul ne-a dat nouă acestea şi ne-a păzit şi a dat în mâinile noastre taberele celor ce veniseră asupra noastră.
1R30.24. Şi apoi cine vă va asculta pe voi, în această treabă? Aceştia nu sunt mai răi decât noi. Ce parte au cei ce au mers la război, aceeaşi parte trebuie să se împartă şi celorlalţi”.
1R30.25. Aşa a fost totdeauna, din timpul acela şi până acum, căci a pus aceasta ca lege şi ca dreptar până în ziua de astăzi.
1R30.26. Apoi a venit David în Ţiclag şi a trimis din prăzi bătrânilor lui Iuda, prietenii săi:
1R30.27. Celor din Betel, din Rama de miazăzi şi din Iatir;
1R30.28. Celor din Aroer, din Amada, din Sifmot, din Eştemoa şi din Gat;
1R30.29. Celor din Chimat, din Safec, din Timat, din Racal, din cetăţile Ierahmeeliţilor şi din cetăţile cheneene;
1R30.30. Celor din Horma, din Coraşan şi din Atac;
1R30.31. Celor din Hebron şi din toate locurile pe unde fusese David şi oamenii lui, zicând: “Iată vă trimit dar din prăzile luate de la vrăjmaşii Domnului”.

CAPITOLUL 31
Moartea lui Saul.

1R31.1. Filistenii însă s-au bătut cu Israeliţii şi au fugit aceştia de Filisteni şi au căzut ucişi pe muntele Ghelboa.
1R31.2. Şi au ajuns Filistenii pe Saul şi pe fiii lui şi au ucis pe Ionatan, pe Aminadab şi pe Melchişua, fiii lui Saul.
1R31.3. Lupta contra lui Saul ajunsese cumplită şi arcaşii îl loviră pe acesta, rănindu-l greu.
1R31.4. Atunci a zis Saul purtătorului său de arme: Trage-ţi sabia şi mă străpunge cu ea, ca să nu vină aceşti netăiaţi împrejur să mă ucidă şi să-şi bată joc de mine”. Purtătorul de arme însă n-a voit, căci se temea cumplit. Atunci Saul şi-a luat sabia şi s-a aruncat în ea.
1R31.5. Văzând purtătorul de arme că Saul a murit, s-a aruncat şi el în sabia sa şi a murit cu el.
1R31.6. Aşa a murit în ziua aceea Saul şi cei trei fii ai lui şi purtătorul de arme al său, precum şi toţi oamenii lui.
1R31.7. Israeliţii, care locuiau peste vale şi peste Iordan, văzând că ostaşii israeliţi au fugit şi că Saul şi fiii lui au murit, şi-au părăsit cetăţile şi au fugit, iar Filistenii au venit şi s-au aşezat în ele.
1R31.8. A doua zi Filistenii au venit să jefuiască pe cei ucişi şi au găsit pe Saul şi pe cei trei fii ai lui căzuţi pe muntele Ghelboa.
1R31.9. Ei i-au tăiat capul, au luat armele de pe el şi au trimis în toată ţara Filistenilor ca să se vestească despre aceasta în capiştile idolilor lor şi poporului.
1R31.10. Armele lui le-au pus în capiştea Astartei, iar trupul lui l-au spânzurat pe zidurile cetăţii Bet-San.
1R31.11. Auzind locuitorii Iabeşului din Galaad cele ce făcuseră Filistenii cu Saul,
1R31.12. S-au ridicat toţi oamenii puternici, au mers toată noaptea şi au luat trupul lui Saul şi trupurile fiilor lui de pe zidurile cetăţii Bet-San şi le-au adus în Iabeş şi le-au ars acolo;
1R31.13. Iar oasele lor le-au luat şi le-au îngropat sub un stejar în Iabeş. Apoi au postit şapte zile.

(Visited 86 times, 1 visits today)

Leave a Reply

+ + +