Cartea a doua a Regilor

Cartea a doua a Regilor

CAPITOLUL 1
David plânge pe Saul şi pe Ionatan.

2R1.l. După moartea lui Saul, când David se întorcea din războiul ce-l purtase împotriva Amaleciţilor şi după ce s-a oprit două zile în Ţiclag,
2R1.2. Iată că a treia zi a venit un om din tabăra lui Saul. Acesta avea pe el hainele rupte şi pe cap ţărână şi după ce a ajuns la David, a căzut la pământ şi i s-a închinat.
2R1.3. Iar David i-a zis: “De unde vii tu?” “Am fugit din tabăra lui Israel”, răspunse acela.
2R1.4. “Spune-mi, a zis David, ce s-a întâmplat?” “Poporul, a zis omul, a fugit din luptă şi mulţime din popor a căzut şi a murit, şi a murit şi Saul şi fiul său Ionatan”.
2R1.5. “Cum ştii că Saul şi fiul său Ionatan au murit?” a întrebat David pe tânărul care-i adusese vestea.
2R1.6. “Din întâmplare, m-am dus pe muntele Ghelboa, a zis omul ce-i grăia, şi iată Saul stătea sprijinit pe suliţa sa, iar carele şi călăreţii îl ajungeau.
2R1.7. Atunci el s-a întors şi, văzându-mă pe mine, m-a strigat şi eu am răspuns: “Iată-mă!”
2R1.8. şi el mi-a zis: “Cine eşti tu?” şi eu i-am răspuns: “Sunt un amalecit!”
2R1.9. Atunci el mi-a zis: “Apropie-te de mine şi mă ucide, că durerea morţii m-a cuprins şi sufletul meu este încă tot în mine!”
2R1.10. Şi eu m-am apropiat şi l-am ucis, căci ştiam că n-are să mai trăiască după căderea sa. Apoi am luat cununa regească de pe capul lui, brăţara ce era la mâna lui şi le-am adus aici la stăpânul meu”.
2R1.11. Atunci a apucat David hainele sale şi le-a rupt; asemenea şi oamenii cei ce erau cu el şi-au rupt hainele lor,
2R1.12. Şi au plâns şi s-au tânguit şi au postit până seara după Saul şi după fiul său Ionatan, după poporul Domnului şi după casa lui Israel, care căzuseră de sabie.
2R1.13. Apoi David a zis către omul care-i spusese acestea: “De unde eşti tu?” “Eu, a zis acela, sunt fiul unui străin amalecit”.
2R1.14. Şi David a zis: “Cum nu te-ai temut tu să-li ridici mâna, ca să ucizi pe unsul Domnului?”
2R1.15. Apoi chemând David pe unul din slujitori, i-a zis: “Vino de-l ucide!” şi l-a ucis.
2R1.16. Iar David a zis către el: “Sângele tău să fie pe capul tău, căci buzele tale au mărturisit împotriva ta, când ai zis: Eu am ucis pe unsul Domnului”.
2R1.17. Şi a plâns David pe Saul şi pe Ionatan, fiul lui, prin această cântare de jale,
2R1.18. Pe care a poruncit să o înveţe fiii lui Iuda, după cum este scrisă în cartea dreptului, unde se zice:
2R1.19. “Podoaba ta, Israele, a fost doborâtă pe înălţimile tale! Cum au căzut vitejii!
2R1.20. Nu vestiţi în Gat şi nu daţi de ştire pe uliţele Ascalonului, ca să nu se bucure fiicele Filistenilor, ca să nu prăznuiască fiicele celor netăiaţi împrejur!
2R1.21. Munţilor Ghelboa, să nu mai cadă pe voi nici rouă, nici ploaie; şi să nu mai fie pe voi ţarini roditoare, căci acolo a fost doborât scutul celor războinici, scutul lui Saul, ca şi cum n-ar fi fost uns cu untdelemn sfinţit.
2R1.22. Arcul lui Ionatan nu se întorcea fără sânge de răniţi, fără grăsimea celor puternici, nici sabia lui Saul nu se învârtea zadarnic!
2R1.23. Saul şi Ionatan, cei iubiţi şi uniţi în viaţa lor, nici la moarte nu s-au despărţit. Fost-au mai iuţi decât vulturii şi mai puternici decât leii!
2R1.24. Fiicele lui Israel, plângeţi pe Saul, cel ce v-a îmbrăcat în purpură cu podoabe şi v-a pus pe haine podoabe de aur!
2R1.25. Cum au căzut vitejii în toiul luptei! Ucis a fost Ionatan pe înălţimile tale, Israele!
2R1.26. Frate Ionatane, întristat sunt după tine, căci tu mi-ai fost foarte scump şi iubirea ta a fost pentru mine mai presus de iubirea femeiască!
2R1.27. Cum au căzut cei viteji! Pierit-a arma de război!”

CAPITOLUL 2
David rege. Răzvrătirea lui Işboşet.

2R2.1. După aceasta David a întrebat pe Domnul şi a zis: “Să mă duc, oare, în vreuna din cetăţile lui Iuda?” “Du-te!”, i-a zis Domnul. “Unde să mă duc?”, a întrebat iarăşi David. “În Hebron”, i s-a răspuns.
2R2.2. Şi s-a dus acolo David şi cele două femei ale sale, Ahinoam izreeliteanca şi Abigail carmeliteanca, fosta femeie a lui Nabal.
2R2.3. Şi pe oamenii cei ce fuseseră cu el i-a adus David pe fiecare cu familia lui şi s-a aşezat în cetatea Hebron.
2R2.4. Atunci au venit bărbaţii lui Iuda şi au uns acolo pe David rege pentru casa lui Iuda, spunându-i-se lui David că locuitorii din Iabeşul Galaadului au îngropat pe Saul.
2R2.5. Atunci a trimis David soli la locuitorii din Iabeşul Galaadului, ca să le spună: “Binecuvântaţi sunteţi voi de Domnul, pentru că aţi arătat milă lui Saul, domnul vostru şi unsul Domnului, şi l-aţi îngropat pe el şi pe fiul lui, Ionatan.
2R2.6. Să vă răsplătească dar Domnul cu milă şi cu credincioşie, şi eu vă voi face bine, pentru că aţi făcut aceasta.
2R2.7. Să se întărească mâinile voastre şi să fiţi curajoşi, căci stăpânul vostru Saul a murit şi casa lui luda m-a uns pe mine rege peste voi.
2R2.8. Dar Abner, fiul lui Ner, căpetenia oştirilor lui Saul, a luat pe Işboşet, fiul lui Saul, şi l-a dus din tabăra lui la Mahanaim
2R2.9. Şi l-a făcut rege peste Galaad, Aşer, Izreel, Efrem, Veniamin şi peste tot Israelul.
2R2.10. Işboşet însă, fiul lui Saul, era ca de patruzeci de ani când s-a făcut rege peste Israel şi a domnit doi ani; iar cu David a rămas numai casa lui Iuda.
2R2.11. Tot timpul cât a domnit David în Hebron peste casa lui Iuda, au fost şapte ani şi şase luni.
2R2.12. Atunci Abner, fiul lui Ner, şi slugile lui Işboşet, fiul lui Saul, au ieşit din Mahanaim la Ghibeon şi a ieşit şi Ioab, fiul Ţeruiei, cu slugile lui David şi s-au întâlnit la iazul Ghibeonului.
2R2.13. Şi s-au aşezat unii de o parte de iaz, iar alţii de cealaltă parte a iazului.
2R2.14. Şi a zis Abner către Ioab: “Să se scoale tinerii şi să joace înaintea noastră!” “Să se scoale!”, a zis Ioab.
2R2.15. Şi s-au sculat şi s-au dus un număr de doisprezece Veniamineni din partea lui Işboşet, fiul lui Saul, şi doisprezece dintre slugile lui David.
2R2.16. Şi s-au apucat de cap unul pe altul şi şi-au înfipt sabia unul altuia în coastă şi au căzut împreună. Şi s-a numit locul acela Helcat-Haţurim, (Locul Săbiilor), care se află în Ghibeon.
2R2.17. Apoi s-a dat în ziua aceea bătălia cea mai crâncenă şi Abner cu oamenii lui Israel au fost bătuţi de slugile lui David.
2R2.18. Acolo se aflau trei feciori ai Ţeruiei: Ioab, Abişai şi Asael. Asael însă era sprinten de picior, ca o căprioară de câmp.
2R2.19. Şi a alergat Asael după Abner şi l-a urmărit, fără să se abată nici la dreapta, nici la stânga de pe urmele lui.
2R2.20. Şi uitându-se Abner înapoi, a zis: “Asael, tu eşti oare?” “Eu!” a zis acesta.
2R2.21. “Abate-te la dreapta sau la stânga, a zis Abner, şi alege-ţi unul din oameni şi ia armele lui!”
2R2.22. Dar Asael nu a voit să se lase de el. Şi a zis iarăşi Abner către Asael: “Lasă-te de mine, ca să nu te dobor la pământ. Atunci cu ce obraz mă voi arăta înaintea lui Ioab, fratele tău? Ce este aceasta? întoarce-te la fratele tău!”
2R2.23. Dar acela nu a voit să se lase. Atunci Abner, întorcându-şi lancea, l-a lovit în pântece şi lancea a trecut printr-însul şi el a căzut chiar acolo şi a murit pe loc. Şi toţi cei ce treceau pe la locul unde căzuse şi murise Asael se opreau.
2R2.24. Ioab şi Abişai încă urmăreau pe Abner. Soarele asfinţise când au sosit aceştia la dealul Amma ce vine în faţa Ghiahului, pe calea ce duce spre pustiul Ghibeonului.
2R2.25. Şi atunci, adunându-se Veniaminenii împrejurul lui Abner, au alcătuit o oştire şi au stat pe vârful unui deal,
2R2.26. De unde a strigat Abner către Ioab şi a zis: “Oare mereu va sfâşia sabia? Dare nu ştii tu că urmările au să fie dureroase? Până când nu vei zice oamenilor să înceteze de a mai urmări pe fraţii lor?”
2R2.27. “Viu este Dumnezeu, a zis Ioab, dacă tu ne-ai fi grăit altfel, încă de dimineaţă ar fi încetat oamenii mei de a mai urmări pe fraţii lor”.
2R2.28. Apoi a sunat Ioab din trâmbiţă şi tot poporul s-a oprit şi mai mult n-au mai urmărit pe Israeliţi, încetând lupta.
2R2.29. Abner însă şi oamenii lui au mers pe şes toată noaptea aceea şi au trecut Iordanul şi, străbătând tot Bitronul, au venit la Mahanaim.
2R2.30. Ioab însă s-a întors din urmărirea lui Abner şi a adunat tot poporul şi au lipsit de la număr, dintre oamenii lui David, nouăsprezece inşi, precum şi Asael.
2R2.31. Iar slugile lui David, lovind pe Veniamineni şi pe oamenii lui Abner, au căzut din aceştia trei sute şaizeci de oameni.
2R2.32. Şi luând pe Asael, l-au îngropat în mormântul tatălui său, ce se află în Betleem. Apoi Ioab cu oamenii săi au mers toată noaptea şi în revărsatul zorilor au ajuns la Hebron.

CAPITOLUL 3
Abner ucis de Ioab.

2R3.l. Şi a ţinut multă vreme duşmănia între casa lui Saul şi casa lui David. David însă se întărea mereu, iar casa lui Saul slăbea din ce în ce mai mult.
2R3.2. Lui David i s-au născut şase fii în Hebron. Întâiul său născut a fost Amnon din Ahinoam, izreeliteanca.
2R3.3. Al doilea fiu al lui a fost Chileab din Abigail carmeliteanca, fosta femeie a lui Nabal. Al treilea a fost Abesalom, fiul Maachei, fiica lui Talmai, regele Gheşurului.
2R3.4. Al patrulea a fost Adonia, fiul Haghitei. Al cincilea a fost Şefatia, fiul Abitalei.
2R3.5. Iar al şaselea a fost Itream din Egla, femeia lui David. Aceştia i s-au născut lui David în Hebron.
2R3.6. Pe când era duşmănie între casa lui Saul şi casa lui David, Abner ţinea cu casa lui Saul.
2R3.7. Saul avusese o concubină cu numele Riţpa, fiica lui Aia. Abner a intrat la ea, iar Işboşet a zis către Abner: “La ce ai intrat tu la concubina tatălui meu?”
2R3.8. Abner însă, mâniindu-se straşnic de vorbele lui Işboşet, a zis: “Au doară eu sunt cap de câine? Eu, împotriva casei lui Iuda, am arătat acum milă casei lui Saul, tatăl tău, fraţilor lui şi prietenilor lui, şi nu te-am dat în mâinile lui David; iar tu îmi găseşti acum vină pentru o femeie?
2R3.9. Aşa şi aşa să facă Dumnezeu lui Abner şi încă şi mar mult să-i facă! Precum s-a jurat Domnul lui David, tocmai aşa voi şi face în ziua aceasta:
2R3.10. Voi lua domnia de la casa lui Saul şi voi pune tronul lui David peste caţa lui Israel şi peste Iuda, de la Dan până la Beer-Şeba”.
2R3.11. Şi n-a putut Işboşet să răspundă lui Abner nimic, căci se temea de el.
2R3.12. Abner însă a trimis din partea sa vestitori la David în Hebron, unde se afla el, să-i zică: “Al cui este pământul acesta?”, şi să-i mai zică încă: “Încheie legământ cu mine şi mâna mea va fi cu tine, ca să întoarcă la tine pe tot poporul lui Israel!”
2R3.13. Iar David a răspuns: “Bine, voi încheia legământ cu tine; dar te rog un lucru anume: nu vei vedea faţa mea, dacă nu vei aduce cu tine şi pe Micol, fiica lui Saul, când vei veni să te vezi cu mine”.
2R3.14. Apoi a trimis David soli la Işboşet, fiul lui Saul, să-i zică: “Dă-mi pe femeia mea, Micol, pe care am luat-o de femeie pentru o sută de prepuţuri filistene”.
2R3.15. Şi a trimis Işboşet şi a luat-o de la bărbatul ei, de la Paltiel, fiul lui Laiş;
2R3.16. Şi s-a dus cu ea şi bărbatul ei şi a petrecut-o cu plângere până la Bahurim. Dar Abner a zis către el: “Du-te înapoi!” Şi acela s-a întors.
2R3.17. Atunci s-a întors Abner către bătrânii lui Israel şi a zis: “Voi şi ieri şi alaltăieri aţi dorit ca David să fie rege peste voi;
2R3.18. Acum faceţi aceasta, căci Domnul a zis către David: Prin mâna robului Meu David voi izbăvi poporul Meu Israel din mâna Filistenilor şi din mâna tuturor vrăjmaşilor lui”.
2R3.19. La fel a grăit Abner şi Veniaminenilor. S-a dus apoi Abner la Hebron, ca să spună lui David tot ce dorea Israel şi toată casa lui Veniamin.
2R3.20. Şi a venit Abner la David în Hebron, şi cu el au venit şi douăzeci de oameni, şi a făcut David ospăţ pentru Abner şi pentru însoţitorii lui.
2R3.21. Abner a zis lui David: “Eu mă voi scula şi mă voi duce şi voi aduna la regele, stăpânul meu, tot poporul lui Israel ca să facă legământ cu tine şi vei fi rege peste toţi, după cum doreşte sufletul tău”. Iar David a dat drumul lui Abner şi s-a dus cu pace.
2R3.22. Şi iată slugile lui David cu Ioab au venit de la bătălie şi au adus cu ei pradă multă. Dar Abner nu mai era cu David în Hebron, căci David îi dăduse drumul şi se dusese cu pace.
2R3.23. Şi când Ioab şi toată oştirea lui au venit, i s-a spus lui Ioab: “Abner, fiul lui Ner, a venit la rege şi acesta i-a dat drumul de s-a dus cu pace”.
2R3.24. Atunci a venit Ioab la rege şi a zis: “Ce ai făcut? Iată a venit la tine Abner; de ce n-ai dat drumul să plece?
2R3.25. Tu ştii pe Abner, fiul lui Ner; el a venit să te înşele şi să afle pe unde intri şi pe unde ieşi şi să cunoască tot ceea ce faci tu”.
2R3.26. Ieşind apoi Ioab de la David, a trimis oameni după Abner şi l-au întors aceştia de la fântâna Sira, fără ştirea lui David.
2R3.27. Şi când Abner s-a întors la Hebron, Ioab l-a băgat pe poartă înăuntru, ca şi cum ar fi vrut să vorbească cu el în taină, şi acolo l-a lovit în pântece. Şi a murit Abner pentru sângele lui Asael, fratele lui Ioab.
2R3.28. Auzind în urmă David de aceasta, a zis: “Nevinovat sunt eu şi regatul meu în veac înaintea Domnului de sângele lui Abner, fiul lui Ner; cadă el pe capul lui Ioab şi peste toată casa tatălui său;
2R3.29. Niciodată să nu lipsească din casa lui Ioab cei ce pătimesc de scurgere, cei leproşi, cei ce merg în cârji, cei omorâţi de sabie şi cei lipsiţi de pâine”.
2R3.30. Ioab însă şi fratele său Abişai uciseseră pe Abner, pentru că acesta omorâse pe fratele lor Asael în lupta de la Ghibeon.
2R3.31. David însă a zis către Ioab şi către toţi oamenii care erau cu el: “Rupeţi-vă hainele şi vă încingeţi cu sac şi jeliţi pe Abner!”
2R3.32. Apoi regele David a mers după sicriul lui şi, când a fost îngropat Abner în Hebron, regele a plâns tare la mormântul lui Abner şi a plâns şi tot poporul.
2R3.33. Şi a zis regele, când plângea pe Abner:
2R3.34. “Cum să moară Abner ca un rău? Mâinile nu ţi-au fost legate, nici picioarele nu-ţi erau încătuşate, ci ai căzut ca cei doborâţi de tâlhari!”
2R3.35. Atunci tot poporul a început să plângă încă şi mai tare după el. Şi a venit tot poporul să aducă lui David pâine, când încă era ziuă; însă David s-a jurat, zicând: “Aşa şi aşa să facă Dumnezeu cu mine şi încă şi mai mult să facă, de voi gusta pâine sau altceva înainte de asfinţitul soarelui”.
2R3.36. Şi a aflat de aceasta tot poporul şi i-a plăcut aceasta, cum plăcea întregului popor tot ceea ce făcea regele.
2R3.37. Şi a aflat în ziua aceea tot poporul şi tot Israelul că nu din pricina regelui s-a săvârşit uciderea lui Abner, fiul lui Ner.
2R3.38. Şi a zis regele către slugile sale: “Ştiţi voi oare că astăzi a căzut în Israel un bărbat şi o căpetenie mare?
2R3.39. Eu astăzi sunt încă slab, deşi sunt uns rege; iar oamenii aceştia, fiii Ţeruiei, sunt mai tari decât mine. Să răsplătească deci Domnul celui ce face rău după răutatea lui!”

CAPITOLUL 4
Işboşet ucis; David îl răzbună.

2R4.1. Auzind Işboşet, fiul lui Saul, că a murit Abner în Hebron, i-au slăbit mâinile şi tot Israelul s-a tulburat.
2R4.2. Işboşet, fiul lui Saul, avea două căpetenii de oştire; numele unuia era Baana şi numele celuilalt era Rechab, feciorii lui Rimon Beeroteanul, din urmaşii lui Veniamin, căci şi Beerotul se socotea al lui Veniamin.
2R4.3. Şi au fugit Beerotenii la Ghitaim rămânând acolo ca străini până azi.
2R4.4. De la Ionatan, fiul lui Saul, rămăsese ura fiu şchiop. Acesta era de cinci ani, când a venit din Israel vestea despre moartea lui Saul şi a lui Ionatan, iar doica lui l-a luat şi a fugit. Dar pe când fugea ea grăbită, el a căzut şi a rămas şchiop. Numele lui era Mefiboşet.
2R4.5. Atunci au plecat Rechab şi Baana, fiii lui Rimon Beeroteanul, şi au venit în casa lui Işboşet chiar în arşiţa zilei; acesta însă dormea de amiază în patul său.
2R4.6. Iar portarului casei, care curăţise grâu, îi venise somn şi adormise. Atunci Rechab şi Baana, fratele său, au intrat în casă, ca şi-cum ar fi vrut să ia grâu, şi l-au lovit pe Işboşet în stomac şi apoi au fugit.
2R4.7. Şi când intraseră ei în casă, Işboşet dormea în patul său, în odaia sa de dormit, şi ei l-au lovit şi l-au omorât şi i-au tăiat capul şi au luat capul lui cu ei şi au mers prin câmpie toată noaptea
2R4.8. Şi au adus capul lui Işboşet la David, în Hebron, şi au zis către rege: “Iată capul lui Işboşet, fiul lui Saul, duşmanul tău, care a căutat sufletul tău. Acum Domnul a răzbunat pe domnul meu regele, împotriva lui Saul, vrăjmaşul tău, şi împotriva urmaşilor lui”.
2R4.9. Şi răspunzând David lui Rechab şi lui Baana, fratele lui, feciorii lui Rimon Beeroteanul, le-a zis: “Viu este Domnul, Care a izbăvit sufletul meu din tot necazul,
2R4.10. Că dacă pe cel ce mi-a adus vestea şi a zis: “Iată a murit Saul şi Ionatan”, şi se socotea pe sine vestitor de bucurie, eu, în loc să-l răsplătesc, l-am prins şi l-am ucis în Ţiclag,
2R4.11. Apoi acum, când nişte oameni netrebnici au ucis un om nevinovat în casa lui şi în patul lui, oare nu voi cere sângele lui din mâinile voastre şi nu vă voi stârpi de pe pământ?”
2R4.12. Şi a poruncit David slugilor şi i-au ucis, şi le-au tăiat mâinile şi picioarele şi le-au spânzurat deasupra iazului din Hebron. Iar capul lui Işboşet l-au luat şi l-au îngropat în mormântul lui Abner, în Hebron.

CAPITOLUL 5
David rege peste tot Israelul.

2R5.l. Atunci au venit toate triburile lui Israel la David în Hebron şi au zis:
2R5.2. “Iată, noi suntem oasele tale şi carnea ta. Încă de pe când Saul domnea peste noi, tu ai povăţuit pe Israel şi Domnul a zis către tine: Tu vei paşte pe poporul Meu Israel şi tu vei fi povăţuitorul lui Israel”.
2R5.3. Au venit toţi bătrânii lui Israel la rege în Hebron şi a încheiat cu ei regele David legământ în Hebron, înaintea Domnului; şi au uns pe David rege peste tot Israelul.
2R5.4. David însă era ca de treizeci de ani când s-a făcut rege şi a domnit patruzeci de ani.
2R5.5. în Hebron a domnit peste Iuda şapte ani şi şase luni, iar în Ierusalim a domnit treizeci şi trei de ani peste tot Israelul şi peste Iuda.
2R5.6. Atunci au pornit regele şi oamenii lui la Ierusalim, împotriva Iebuseilor, locuitorii ţării aceleia. Dar aceştia au zis către David: “Nu vei intra aici, căci te vor goni orbii şi şchiopii care zic: David nu va intra aici!”
2R5.7. David însă a luat cetatea Sionului; aceasta este cetatea lui David.
2R5.8. Şi a zis David în ziua aceea: “Tot cel ce va ucide pe Iebusei să lovească cu lancea şi pe şchiopii şi pe orbii care urăsc sufletul lui David”. De aceea se şi zice: “Orbul şi şchiopul nu vor intra în casa Domnului!”
2R5.9. Atunci s-a mutat David în cetate şi a numit-o cetatea lui David; şi a făcut întărituri de jur împrejur, de la Milo şi până înăuntru.
2R5.10. Şi a propăşit David şi s-a înălţat, şi Domnul Dumnezeul Savaot era cu el.
2R5.11. În vremea aceea a trimis Hiram, regele Tirului, soli la David şi lemn de cedru, tâmplari, pietrari şi zidari, şi aceştia au făcut casă lui David.
2R5.12. Şi a înţeles David că Domnul l-a întărit rege peste Israel şi a înălţat regatul său din pricina poporului său Israel.
2R5.13. Şi şi-a mai luat David femei şi concubine din Ierusalim, după ce a venit din Hebron.
2R5.14. Şi i s-au mai născut lui David fii şi fiice. Iată şi numele celor ce i s-au născut în Ierusalim: Şamua şi Şobab, Natan şi Solomon;
2R5.15. Ibhar şi Elişua, Nefeg şi Iafia;
2R5.16. Elişama, Eliada şi Elifelet; Samae, Iesivat, Natan, Galamaan, Ievaar, Teisus, Elfalat, Naged, Nafec, Ionatan, Leasamis, Baalimat şi Elifaat.
2R5.17. Iar dacă au auzit Filistenii că David a fost uns rege peste Israel, s-au ridicat Filistenii cu toţii să caute pe David. Auzind însă David, s-a dus în cetate;
2R5.18. Iar Filistenii au venit şi s-au aşezat în valea Refaim.
2R5.19. Şi a întrebat David pe Domnul, zicând: “Să mă duc oare împotriva Filistenilor? Îi vei da Tu, oare, în mâinile mele?” “Du-te, a zis Domnul către David, căci Eu voi da pe Filisteni în mâinile tale!”
2R5.20. Atunci s-a dus David la Baal-Peraţim şi i-a lovit acolo şi a zis David: “Domnul a măturat pe vrăjmaşii mei dinaintea mea, ca şi cum i-ar fi luat apa”. Şi de aceea s-a şi dat locului aceluia numele de Baal-Peraţim.
2R5.21. Filistenii însă şi-au lăsat acolo idolii lor, iar David şi oamenii săi i-au luat şi a poruncit să-i ardă cu foc.
2R5.22. Dar Filistenii au năvălit iarăşi şi s-au aşezat în valea Refaim.
2R5.23. David a întrebat din nou pe Domnul, zicând: “Să mă duc oare împotriva Filistenilor şi îi vei da Tu oare în mâinile mele?” “Să nu ieşi înaintea lor, i-a răspuns El, ci i-ai pe la spate şi înaintează spre ei dinspre dumbrava murelor;
2R5.24. Şi când vei auzi un zgomot, ca şi cum ar veni pe vârful arborilor dumbrăvilor, atunci să porneşti, căci atunci a pornit Domnul înaintea ta, ca să lovească oştirea Filistenilor”.
2R5.25. Şi a făcut David cum i-a poruncit Domnul şi a lovit pe Filisteni de la Ghibeon până la Ghezer.

CAPITOLUL 6
David sărbătoreşte aducerea chivotului.

2R6.1. După aceea a adunat David din nou pe toţi aleşii săi din Israel, ca la treizeci de mii.
2R6.2. Şi, David, cu tot poporul care era cu el, a pornit la Baalat în Iuda, ca să aducă chivotul Domnului, asupra căruia este chemat numele Domnului Savaot Cel ce şade pe heruvimi.
2R6.3. Şi punând chivotul Domnului într-un car nou, l-au scos din casa lui Aminadab; iar fiii lui Aminadab, Uza şi Ahio, duceau carul cel nou.
2R6.4. Şi l-au adus cu chivotul Domnului din casa lui Aminadab cea de pe deal şi Ahio mergea înaintea chivotului Domnului.
2R6.5. Iar David şi toţi fiii lui Israel cântau înaintea Domnului din tot felul de instrumente muzicale de lemn de chiparos, din harpe, din psaltire, din timpane, din fluiere şi din chimvale.
2R6.6. Când însă au ajuns la aria lui Nachon, Uza şi-a întins mâinile sale spre chivotul Domnului ca să-l sprijine, şi s-a apucat de el, căci boii erau gata să-l răstoarne.
2R6.7. Domnul însă s-a mâniat pe Uza şi l-a lovit Dumnezeu chiar acolo pentru îndrăzneala lui şi a murit el acolo lingă chivotul Domnului.
2R6.8. Atunci s-a întristat David că a lovit Domnul pe Uza şi locul acesta şi până astăzi se cheamă Perei-Uza.
2R6.9. Şi s-a temut David în ziua aceea de Domnul şi a zis: “Cum va intra chivotul Domnului la mine?”
2R6.10. Şi n-a voit David să ducă chivotul Domnului la sine, în cetatea lui David, ci l-au întors în casa lui Obed-Edom Gateanul.
2R6.11. Şi a rămas chivotul Domnului în casa lui Obed-Edom Gateanul trei luni şi a binecuvântat Domnul pe Obed-Edom şi toată casa lui.
2R6.12. Iar când i s-a spus regelui David şi i s-a zis: “Domnul a binecuvântat casa lui Obed-Edom şi toate câte erau ale lui pentru chivotul Domnului”, atunci s-a dus David şi a adus cu alai chivotul Domnului din casa lui Obed-Edom în cetatea lui David.
2R6.13. Dar când cei ce duceau chivotul Domnului făceau câte şase paşi, el aducea jertfă un viţel şi un berbec.
2R6.14. Şi David dănţuia cât putea înaintea Domnului şi era îmbrăcat cu efod de in.
2R6.15. Aşa a adus David şi tot poporul chivotul Domnului cu strigăte şi cu sunete de trâmbiţă.
2R6.16. Iar când a intrat chivotul Domnului în cetatea lui David, Micol, fiica lui Saul, se uita pe fereastră şi, văzând pe regele David sărind şi jucând înaintea Domnului, l-a dispreţuit în inima sa.
2R6.17. Şi au dus chivotul Domnului şi l-au pus la locul lui, în mijlocul cortului, pe care-l făcuse pentru el David; apoi David a adus arderi de tot înaintea Domnului şi jertfe de împăcare.
2R6.18. Iar dacă a isprăvit David de adus arderile de tot şi jertfele de împăcare, a binecuvântat poporul în numele Domnului Savaot.
2R6.19. Şi a împărţit la tot poporul, la toată mulţimea lui Israel de la Dan până la Beer-Şeba, fiecăruia, atât bărbaţilor cât şi femeilor, câte o pâine şi câte o bucată de carne friptă şi câte o turtă. Şi s-a dus tot poporul, mergând fiecare la casa sa.
2R6.20. Dar când s-a întors David ca să binecuvânteze casa sa, atunci Micol, fiica lui Saul, i-a ieşit întru întâmpinare şi i-a zis: “Câtă cinste şi-a făcut azi regele lui Israel, descoperindu-se înaintea ochilor roabelor şi robilor săi, cum se descoperă un om de nimic”.
2R6.21. “Înaintea Domnului voi juca, a zis David către Micol; binecuvântat este Domnul, Cel ce m-a ales pe mine în locul tatălui tău şi a casei lui întregi, întărindu-mă cârmuitor al poporului Domnului, Israel; cânta-voi şi voi juca înaintea Domnului.
2R6.22. Şi încă şi mai mult mă voi înjosi şi voi fi încă şi mai mic în ochii tăi, iar înaintea slujnicilor de care grăieşti tu, voi fi în cinste”.
2R6.23. Şi Micol, fiica lui Saul, n-a avut copii până în ziua morţii ei.

CAPITOLUL 7
Domnul vorbeşte lui David prin proorocul Natan.

2R7.1. Pe când regele trăia în casa sa şi-l liniştise Domnul dinspre toţi vrăjmaşii săi de primprejur,
2R7.2. A zis regele către proorocul Natan: “Iată, eu locuiesc în casă de cedru, iar chivotul Domnului stă în cort”.
2R7.3. “Tot ce ai la inimă, a zis Natan către rege, mergi şi fă, căci Domnul este cu tine!”
2R7.4. Şi chiar în noaptea aceea a fost cuvântul Domnului către Natan, zicând:
2R7.5. “Mergi şi spune robului Meu David: Aşa grăieşte Domnul: Tu oare ai să-Mi zideşti casă pentru locuinţa Mea,
2R7.6. Când Eu n-am locuit în casă din timpul în care am scos pe fiii lui Israel din Egipt şi până astăzi, ci am trecut din cort în cort?
2R7.7. Pe oriunde am umblat cu toţi fiii lui Israel, am spus Eu, oare, măcar o vorbă cuiva din seminţii, căruia i-am încredinţat să păstorească poporul Meu Israel şi am zis Eu oare: Pentru ce nu-Mi faceţi casă de cedru?
2R7.8. Şi acum aşa să zici robului Meu David: Aşa zice Domnul Savaot: Te-am luat de la stână, de la oi, ca să fii povăţuitorul poporului Meu Israel;
2R7.9. Am fost cu tine pretutindeni; oriunde ai umblat, am stârpit pe toţi vrăjmaşii tăi dinaintea feţei tale şi am făcut numele tău mare, ca numele celor mari de pe pământ.
2R7.10. Voi tocmi loc pentru poporul Meu, pentru Israel, îl voi înrădăcina şi va trăi el în pace la locul său şi mai mult nu se va mai nelinişti; oamenii necredincioşi nu-l vor mai strâmtora, ca mai înainte,
2R7.11. Pe vremea când puneam judecători peste poporul Meu Israel. Ba te voi linişti şi pe tine dinspre vrăjmaşii tăi.
2R7.12. Iată Domnul îţi vesteşte că-ţi va întări casa, iar când se vor împlini zilele tale şi vei răposa cu părinţii tăi, atunci voi ridica după tine pe urmaşul tău, care va răsări din coapsele tale şi voi întări stăpânirea sa.
2R7.13. Acela va zidi casă numelui Meu şi Eu voi întări scaunul domniei lui în veci.
2R7.14. Eu voi fi aceluia tată, iar el Îmi va fi fiu; de va greşi, îl voi pedepsi Eu cu toiagul bărbaţilor şi cu loviturile fiilor oamenilor,
2R7.15. Dar mila Mea nu o voi lua de la el cum am luat-o de la Saul, pe care l-am lepădat înaintea feţei tale.
2R7.16. Casa ta va fi neclintită, regatul tău va rămâne veşnic înaintea ta şi tronul tău va sta în veci”.
2R7.17. Toate cuvintele acestea şi toată vedenia aceasta le-a spus Natan lui David.
2R7.18. Atunci s-a dus regele David şi, stând înaintea feţei Domnului, a zis: “Cine sunt eu, Doamne Dumnezeul meu, şi ce este casa mea, de m-ai mărit aşa?
2R7.19. Ba încă aceasta s-a părut lucru mic în ochii Tăi, Doamne Dumnezeul meu, şi ai mai vestit încă şi de viitorul casei robului Tău! Este aceasta, oare lucru omenesc, Doamne Dumnezeul Meu?
2R7.20. Ce mai poate să-ţi spună David? Tu ştii pe robul Tău, Doamne Dumnezeule!
2R7.21. Pentru cuvântul Tău şi după inima Ta faci aceasta, descoperind toată mărirea aceasta robului Tău.
2R7.22. În toate eşti mare, Doamne Dumnezeule, căci nu este asemenea ţie şi nu este Dumnezeu afară de Tine, după toate câte am auzit noi cu urechile noastre.
2R7.23. Cine este asemenea poporului Tău Israel, singurul popor de pe pământ, pentru care a venit Dumnezeu, ca să şi-I câştige de popor, să-Şi preaslăvească numele Lui şi să săvârşească lucruri mari şi minunate, înaintea poporului Tău, pe care Tu ţi l-ai câştigat de la Egipteni, izgonind popoarele şi zeii lor?
2R7.24. Şi Tu ţi-ai întărit pe poporul Tău Israel, ca popor al Tău pe veci, şi Tu; Doamne, Te-ai făcut Dumnezeul lui.
2R7.25. Şi acum, Doamne Dumnezeule, întăreşte pe veci cuvântul pe care l-ai rostit despre robul Tău şi despre casa lui şi împlineşte ceea ce i-ai sortit,
2R7.26. Ca să preaînalţe numele Tău în veci şi să se zică: Domnul Savaot este Dumnezeu peste Israel. Casa robului Tău David să fie tare înaintea feţei Tale.
2R7.27. De vreme ce Tu, Doamne Savaot, Dumnezeul lui Israel, ai descoperit robului Tău, zicând: “Îţi voi face casă”, apoi robul Tău şi-a gătit inima sa, ca să se roage ţie cu această rugăciune.
2R7.28. Deci, Doamne Dumnezeul meu, Tu eşti Dumnezeu şi cuvintele Tale sunt neschimbate şi Tu ai vestit robului Tău un astfel de bine.
2R7.29. Începe acum şi binecuvântează casa robului Tău, ca să fie ea veşnic înaintea feţei Tale, căci Tu, Doamne Dumnezeule, ai vestit aceasta, şi, prin binecuvântarea Ta, se va face casa robului Tău binecuvântată, ca să fie înaintea Ta în veci”.

CAPITOLUL 8
David biruitor, rânduieşte dregători.

2R8.l. După aceasta David a lovit pe Filisteni şi i-a supus şi a luat David Meteg-Haama din mâna Filistenilor.
2R8.2. Apoi a bătut şi pe Moabiţi şi i-a măsurat cu funia, punându-i la pământ; şi a măsurat două funii spre ucidere, şi o funie spre cruţare şi lăsare în viaţă. Atunci au ajuns Moabiţii robi lui David şi birnici.
2R8.3. Apoi a bătut David pe Hadad-Ezer, fiul lui Rehob, regele din Ţoba, pe când acesta mergea ca să-şi întemeieze din nou domnia sa la râul Eufratului;
2R8.4. Şi a luat David de la el o mie şapte sute de călăreţi şi douăzeci de mii de pedestraşi şi a tăiat David vinele la toţi caii de la care, lăsând pentru sine din ei numai pentru o sută de care.
2R8.5. Atunci au venit Sirienii din Damasc în ajutor lui Hadad-Ezer, regele Ţobei; însă David a omorât douăzeci şi două de mii de Sirieni.
2R8.6. Şi a pus David oşti de pază în Siria Damascului, iar Sirienii au ajuns robi şi birnici lui David. Domnul însă a păzit pe David pretutindeni unde s-a dus.
2R8.7. Atunci a luat David scuturile cele de aur care s-au găsit la robii lui Hadad-Ezer şi le-a dus la Ierusalim.
2R8.8. Pe acestea le-a luat apoi Şişac, regele Egiptului, în timpul năvălirii lui asupra Ierusalimului, în zilele lui Roboam, fiul lui Solomon. Iar din Tebah şi Beritai, cetăţile lui Hadad-Ezer, regele David a luat foarte multă aramă.
2R8.9. Auzind Tou, regele Hamatului, că David a bătut toată oştirea lui Hadad-Ezer,
2R8.10. A trimis pe Hadoram, fiul său, la regele David să-l salute şi să-i mulţumească, pentru că s-a războit cu Hadad-Ezer şi l-a biruit. Căci Hadad-Ezer se afla în război cu Tou. Iar în mâinile lui Hadoram se aflau vase de argint, de aur şi de aramă.
2R8.11. Pe acestea încă le-a hărăzit David Domnului, împreună cu aurul Şi argintul pe care îl afierosise din cele luate de la toate popoarele supuse: de la Sirieni, Filisteni şi Amaleciţi şi din prada de la Hadad-Ezer, fiul lui Rehob, regele Ţobei.
2R8.12. Astfel şi-a făcut David nume, întorcându-se de la înfrângerea celor optsprezece mii de Sirieni din Valea Sărată.
2R8.13. Apoi a pus oştiri de pază în Idumeea; în toată Idumeea a pus oştiri de pază şi toţi Idumeii au ajuns robii lui David.
2R8.14. Iar Domnul a păzit pe David pretutindeni pe unde a fost.
2R8.15. Şi a domnit David peste tot Israelul, făcând judecată şi dreptate în tot poporul său.
2R8.16. Ioab, fiul lui Ţeruia, era căpetenia oştirii, iar Iosafat, fiul lui Ahilud, era cronicar.
2R8.17. Ţadoc, fiul lui Ahitub, şi Ahimelec, fiul lui Abiatar, au fost preoţi, iar Seraia a fost dregător.
2R8.18. Benaia, fiul lui Iehoiada, a fost căpetenie peste Cheretieni şi Peletieni, iar fiii lui David erau cei dintâi la curte.

CAPITOLUL 9
David face bine lui Mefiboşet (Meribaal).

2R9.1. “N-a mai rămas, oare, cineva din casa lui Saul? – zise David. Eu i-aş arăta milă din pricina lui Ionatan”.
2R9.2. În casa lui Saul însă fusese un rob, cu numele Ţiba. Pe acesta l-au chemat la David şi i-a zis regele: “Tu eşti Ţiba?” “Eu, robul tău”, a răspuns acesta.
2R9.3. “Nu cumva mai este cineva din casa lui Saul? a întrebat regele, că i-aş arăta mila lui Dumnezeu”. “Ba este, fiul lui Ionatan, cel şchiop de picioare”, a zis Ţiba către rege.
2R9.4. Iar regele zise: “Unde este?” “Iată, a răspuns Ţiba regelui, el este în casa lui Machir, fiul lui Amiel, din Lodebar”.
2R9.5. Şi a trimis regele David de l-au luat de la casa lui Machir, fiul lui Amiel, din Lodebar.
2R9.6. Şi a venit Mefiboşet, fiul lui Ionatan, la David şi, căzând cu faţa la pământ, s-a închinat regelui. Şi a zis regele: “Mefiboşet!” “Da, robul tău!” a răspuns acesta.
2R9.7. “Nu te teme, a zis regele David, că eu îţi voi arăta milă pentru tatăl tău, Ionatan, şi-ţi voi întoarce toate ţarinile lui Saul, bunicul tău, şi tu vei mânca totdeauna pâine la masa mea”.
2R9.8. Atunci s-a închinat Mefiboşet şl a zis: “Ce este robul tău, de ai căutat tu la un asemenea câine mort, cum sunt eu?”
2R9.9. Regele însă a chemat pe Ţiba, sluga lui Saul, şi i-a zis: “Toate câte au fost ale lui Saul şi ale întregii lui case le dau fiului stăpânului tău:
2R9.10. Deci lucrează pentru el pământul, tu cu fiii tăi şi cu robii tăi, şi strânge roadele lui, ca fiul stăpânului tău să aibă pâine de hrană. Mefiboşet, fiul stăpânului tău, va mânca totdeauna la masa mea”.
2R9.11. Ţiba avea cincisprezece feciori şi douăzeci de robi. Şi a zis Ţiba către rege: “Tot ce porunceşte regele, stăpânul meu, robului său, robul tău va îndeplini”.
2R9.12. Şi mânca Mefiboşet la masa lui David, ca unul din copiii regelui. Mefiboşet avea un copil mic cu numele Micha. Şi toţi cei ce trăiau în casa lui Ţiba erau slugile lui Mefiboşet.
2R9.13. Iar Mefiboşet era olog. Trăia în Ierusalim şi mânca totdeauna la masa regelui.

CAPITOLUL 10
Răzvrătirea Amoniţilor şi pedeapsa lor.

2R10.1. Trecând câtăva vreme, a murit regele Amoniţilor, iar în locul lui s-a făcut rege Hanun, fiul lui.
2R10.2. Atunci a zis David: “Voi arăta milă lui Hanun, fiul lui Nahaş, pentru binefacerea ce mi-a arătat tatăl său”. Apoi a trimis David pe slugile sale să mângâie pe Hanun de moartea tatălui său. Şi au venit slugile lui David în ţara Amoniţilor.
2R10.3. Însă căpeteniile Amoniţilor au zis către Hanun, domnul lor: “Socotiţi, oare, că David din dragoste către tatăl tău a trimis mângâietori la tine? Nu cumva a trimis David slugile sale la tine ca să iscodească cetatea şi să vadă ce este în ea şi apoi s-o dărâme?
2R10.4. Atunci a luat Hanun pe slugile lui David şi a ras fiecăruia jumătate de barbă şi le-a tăiat hainele pe jumătate, până la şolduri, şi apoi le-a dat drumul.
2R10.5. Când i s-a spus aceasta lui David, acesta a trimis înaintea lor, deoarece erau foarte batjocoriţi. Şi a poruncit regele să li se spună: “Rămâneţi în Ierihon până vă vor creşte bărbile şi atunci vă veţi întoarce”.
2R10.6. Amoniţii insă, văzând că s-au făcut nesuferiţi înaintea lui David, au trimis să tocmească cu plată pe Sirienii din Bet-Rehov şi pe Sirienii din Ţoba, douăzeci de mii de pedestraşi, de la regele Amalecit din Maacha o mie de oameni şi din Iştov douăsprezece mii de oameni.
2R10.7. Când a auzit de aceasta, David a trimis pe Ioab cu toată oştirea de viteji.
2R10.8. Şi ieşind, Amoniţii s-au aşezat în rânduri de luptă la poartă, iar Sirienii din Ţoba, din Rehov, din Iştov şi din Maacha au stat deoparte în câmp.
2R10.9. Văzând Ioab că oştirea duşmană era aşezată împotriva lui şi înainte şi în urmă, a ales oştenii cei mai de seamă ai lui Israel şi i-a pus în rânduri de luptă împotriva Sirienilor.
2R10.10. Iar cealaltă parte de oameni a încredinţat-o lui Abişai, fratele său, ca să-i pună în rânduri de luptă împotriva Amaleciţilor:
2R10.11. Apoi a zis Ioab: “Dacă Sirienii mă vor birui pe mine, tu să mă ajuţi, iar dacă Amoniţii te vor birui pe tine, îţi voi veni eu în ajutor.
2R10.12. Fii curajos şi să ne ţinem cu bărbăţie pentru poporul nostru şi pentru cetăţile Dumnezeului nostru, şi Domnul va face ce va binevoi”.
2R10.13. După aceea a întrat Ioab şi poporul ce era cu el în luptă cu Sirienii, dar aceştia au fugit de el.
2R10.14. Amoniţii, văzând că Sirienii pleacă, au fugit şi ei de Abişai şi s-au dus în cetate. Întorcându-se Ioab de la Amoniţi, a intrat în Ierusalim.
2R10.15. Sirienii însă, văzând că au fost biruiţi de Israeliţi, s-au adunat la un loc.
2R10.16. Şi a trimis Hadad-Ezer de au chemat pe Sirienii cei de peste râul Eufrat şi aceştia au venit la Helam, iar Sovac, căpetenia oştirii lui Hadad-Ezer, îi conducea.
2R10.17. Când s-a spus de aceasta lui David, acesta a adunat pe toţi Israeliţii şi, trecând Iordanul, a venit la Helam. Sirienii s-au aşezat împotriva lui David şi s-au bătut cu el.
2R10.18. Dar au fugit Sirienii de Israeliţi şi David a nimicit Sirienilor şapte sute de care şi patruzeci de mii de călăreţi; ba a lovit şi pe căpetenia Sovac, care a şi murit acolo.
2R10.19. Şi când regii supuşi lui Hadad-Ezer au văzut că sunt învinşi de Israeliţi, au încheiat pace cu Israeliţii şi s-au supus acestora. Iar Sirienii s-au temut să mai dea ajutor Amoniţilor.

CAPITOLUL 11
David şi Urie.

2R11.l. Peste un an, pe vremea când regii pornesc la război, David a trimis pe Ioab şi slugile sale cu el şi pe toţi Israeliţii şi aceştia au lovit pe Amoniţi şi au împresurat Raba;
2R11.2. Dar David a rămas în Ierusalim. Odată, spre seară, sculându-se David din pat şi plimbându-se pe acoperişul casei domneşti, a văzut de pe acoperiş o femeie scăldându-se, şi femeia aceasta era foarte frumoasă.
2R11.3. Atunci a trimis David să se cerceteze cine este acea femeie. Şi i s-a spus că este Batşeba, fiica lui Eliam, femeia lui Urie Heteul.
2R11.4. Apoi David a trimis slugile să o ia; ea a venit la el şi el s-a culcat cu ea. Iar dacă s-a curăţit ea de necurăţia ei, s-a întors la casa sa.
2R11.5. Femeia aceasta a rămas însărcinată şi a trimis de s-a vestit lui David, zicând: “Eu sunt însărcinată”.
2R11.6. Atunci a trimis David să se zică lui Ioab: “Trimite la mine pe Urie Heteul!” Şi a trimis Ioab pe Urie la David.
2R11.7. Venind Urie la David, acesta l-a întrebat de sănătatea lui Ioab, de starea poporului şi de mersul războiului.
2R11.8. Apoi a zis David către Urie: “Du-te acasă şi-ţi spală picioarele!” Ieşind Urie din casa regelui, în urma lui i s-a trimis un dar de la masa regelui.
2R11.9. Dar Urie a dormit la poarta casei regelui cu toate slugile stăpânului său şi nu s-a dus la casa sa.
2R11.10. Şi i s-a spus lui David, zicând: “Urie nu s-a dus la casa sa”. “Iată, a zis David către Urie, tu ai venit de pe drum, de ce nu te-ai dus la casa ta?”
2R11.11. Iar Urie a zis: “Chivotul Domnului şi Israel şi Iuda sunt în corturi; stăpânul meu Ioab şi robii domnului meu sunt în tabără, iar eu să mă duc la casa mea să mănânc, să beau şi să mă culc cu femeia mea? Mă jur pe viaţa ta şi pe viata sufletului tău că nu voi face aceasta”.
2R11.12. “Rămâi aici şi ziua aceasta, a zis David lui Urie, iar mâine îţi voi da drumul”. Şi a rămas Urie în Ierusalim în ziua aceea până a doua zi.
2R11.13. Şi l-a chemat David şi a mâncat Urie înaintea lui şi a băut şi David i-a arătat cinste. Dar seara Urie s-a dus să se culce în patul său cu robii stăpânului său, iar la casa sa nu s-a dus.
2R11.14. Dimineaţa David a scris scrisoare lui Ioab şi a trimis-o pe Urie.
2R11.15. În scrisoarea aceea el scria aşa: “Puneţi pe Urie unde va fi luptă mai crâncenă şi retrageţi-vă de la el, ca să fie lovit şi ucis”.
2R11.16. De aceea, când Ioab a împresurat cetatea, a pus pe Urie într-un astfel de loc, de care ştia că este apărat de oameni viteji.
2R11.17. Şi au ieşit oamenii din cetate şi s-au luptat cu Ioab şi au căzut câţiva din popor, din slugile lui David. Acolo a fost ucis şi Urie Heteul.
2R11.18. Atunci a trimis Ioab să se facă cunoscut lui David tot mersul luptei.
2R11.19. Şi a poruncit trimisului şi i-a zis: “După ce vei povesti regelui tot mersul luptei,
2R11.20. Şi vei vedea că regele se mânie şi-ţi zice: “De ce v-aţi apropiat să vă luptaţi aşa aproape de cetate? Nu ştiaţi voi că de pe zidurile cetăţii pot să arunce în voi?
2R11.21. Cine oare a ucis pe Abimelec, fiul lui Ierubaal? Au nu o femeie, care a aruncat în el de pe zid o bucată de râşniţă şi l-a lovit şi el a murit în Tebeţ? De ce v-aţi apropiat aşa tare de cetate?” Atunci să-i zici: “Şi robul tău Urie Heteul a fost lovit şi a murit”.
2R11.22. S-a dus deci trimisul lui Ioab la rege în Ierusalim şi, ajungând, a povestit lui David despre toate, pentru care fusese trimis de Ioab şi de tot mersul luptei. Şi s-a mâniat David pe Ioab şi a zis trimisului: “De ce v-aţi apropiat aşa tare de cetate să vă luptaţi? Nu ştiaţi voi oare că vă pot lovi de pe zidurile cetăţii? Cine a ucis pe Abimelec, fiul lui Ierubaal? Oare nu o femeie care a aruncat în el de pe zid cu o bucată de râşnită, şi a murit în Tebeţ? De ce v-aţi apropiat aşa tare de zid?”
2R11.23. Atunci trimisul a spus lui David: “Acei oameni ne-au răpus pe noi şi au ieşit asupra noastră în câmp, dar noi i-am alungat până la poartă.
2R11.24. Atunci au început a săgeta arcaşii de pe ziduri asupra robilor tăi şi au murit câţiva din robii regelui; şi a murit de asemenea şi robul tău Urie Heteul”.
2R11.25. Atunci David a zis: “Aşa să spui lui Ioab: Să nu te tulbure lucrul acesta, căci sabia o dată mănâncă pe unul, altă dată mănâncă pe altul. Înteţeşte lupta împotriva cetăţii şi dărâm-o. Aşa să-l încurajezi”.
2R11.26. Şi auzind femeia lui Urie că a murit Urie, bărbatul ei, a plâns după el.
2R11.27. Iar dacă s-a isprăvit vremea plângerii, a trimis David şi a luat-o în casa sa şi ea a ajuns femeia lui şi i-a născut un fiu. Fapta aceasta, pe care a făcut-o David, a fost rea înaintea Domnului.

CAPITOLUL 12
Natan mustră pe David.

2R12.1. Atunci a trimis Domnul pe Natan proorocul la David şi a venit acela la el şi i-a zis: “Erau într-o cetate doi oameni: unul bogat şi altul sărac.
2R12.2. Cel bogat avea foarte multe vite mari şi mărunte,
2R12.3. Iar cel sărac n-avea decât o singură oiţă, pe care el o cumpărase de mică şi o hrănise şi ea crescuse cu copiii lui. Din pâinea lui mâncase şi ea şi se adăpase din ulcica lui, la sânul lui dormise şi era pentru el ca o fiică.
2R12.4. Dar iată că a venit la bogat un călător, şi gazda nu s-a îndurat să ia din oile sale sau din vitele sale, ca să gătească cină pentru călătorul care venise la el, ci a luat oiţa săracului şi a gătit-o pe aceea pentru omul care venise la el”.
2R12.5. Atunci s-a mâniat David cumplit asupra acelui om şi a zis către Natan: “Precum este adevărat că Domnul este viu, tot aşa este de adevărat că omul care a făcut aceasta este vrednic de moarte;
2R12.6. Pentru oaie el trebuie să întoarcă împătrit, pentru că a făcut una ca aceasta şi pentru că n-a avut milă”.
2R12.7. Atunci Natan a zis către David: “Tu eşti omul care a făcut aceasta. Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Eu te-am uns rege pentru Israel şi Eu te-am izbăvit din mâna lui Saul,
2R12.8. Ţi-am dat casa domnului tău şi femeile domnului tău la sânul tău; ţi-am dat ţie casa lui Israel şi a lui Iuda şi, dacă aceasta este puţin pentru tine, ţi-aş mai adăuga.
2R12.9. Pentru ce însă ai nesocotit tu cuvântul Domnului, făcând rău înaintea ochilor Lui? Pe Urie Heteul tu l-ai lovit cu sabia, pe femeia lui ţi-ai luat-o de soţie, iar pe el l-ai ucis cu sabia Amoniţilor.
2R12.10. Deci nu se va depărta sabia de deasupra casei tale în veac, pentru că tu M-ai nesocotit pe Mine şi ai luat pe femeia lui Urie Heteul, ca să-ţi fie nevastă.
2R12.11. Aşa zice Domnul: Iată Eu voi ridica asupra ta rău chiar din casa ta şi voi lua pe femeile tale înaintea ochilor tăi şi le voi da aproapelui tău şi se va culca acela cu femeile tale în văzul soarelui acestuia.
2R12.12. Tu ai făcut pe ascuns, iar Eu voi face aceasta înaintea a tot Israelul şi înaintea soarelui”. “Am păcătuit înaintea Domnului”, a zis David către Natan.
2R12.13. “Şi Domnul a ridicat păcatul de deasupra ta, a zis Natan, şi tu nu vei muri.
2R12.14. Dar fiindcă tu prin această faptă ai dat vrăjmaşilor Domnului pricină să-L hulească, de aceea va muri fiul ce ţi se va naşte”.
2R12.15. Apoi s-a dus Natan la casa sa, iar Domnul a lovit copilul pe care i-l născuse lui David femeia lui Urie şi acela s-a îmbolnăvit.
2R12.16. Şi s-a rugat David Domnului pentru copil, a postit şi, ducându-se deoparte, a petrecut noaptea întins pe pământ.
2R12.17. Atunci au intrat la el bătrânii casei lui ca să-l ridice de la pământ, dar el n-î voit şi nici n-a mâncat pâine cu ei.
2R12.18. După şapte zile a murit copilul şi slugile lui David se temeau să-i spună că a murit copilul. Căci ei îşi ziceau: “Când copilul era încă viu şi noi îl mângâiam, el nu ne băga în seamă; cum să-i spunem acum: A murit copilul? Ar putea să facă vreun rău”.
2R12.19. Dar văzând David că slugile sale şoptesc între ele, a priceput că a murit copilul şi le-a întrebat: “A murit copilul?” “A murit”, i s-a răspuns.
2R12.20. Atunci David s-a sculat de la pământ, s-a spălat, s-a uns şi şi-a schimbat hainele şi s-a dus în casa Domnului şi s-a rugat. Întorcându-se apoi acasă, a cerut să i se dea pâine şi a mâncat.
2R12.21. Şi i-au zis slugile: “Ce va să zică aceasta? Când copilul era încă în viaţă, ai postit, ai plâns şi n-ai dormit; iar după ce copilul a murit, te-ai sculat, ai mâncat şi ai băut?”
2R12.22. “Câtă vreme copilul era viu, a zis David, am postit şi am plâns, căci socoteam: Cine ştie, poate mă va milui Domnul şi va trăi copilul.
2R12.23. Dar acum el a murit; de ce să mai postesc? Îl mai pot eu, oare, întoarce? Eu mă voi duce la el, iar el nu se va mai întoarce la mine”.
2R12.24. Şi a mângâiat David pe Batşeba, femeia sa, a intrat la ea, s-a culcat cu ea şi ea a zămislit şi a mai născut un fiu şi i-a pus numele Solomon. Domnul l-a iubit pe acesta,
2R12.25. Şi a trimis pe proorocul Natan, şi acesta i-a pus numele Iedida, adică iubitul Domnului, cum îi spusese Domnul.
2R12.26. Ioab însă lupta împotriva cetăţii Amoniţilor, Raba, şi aproape luase cetatea domnească.
2R12.27. Atunci a trimis Ioab la David să i se spună: “Am tăbărât asupra cetăţii Raba şi am luat cetatea prin apă.
2R12.28. Adună acum celălalt popor şi vino asupra cetăţii şi o ia; căci de o voi lua eu, atunci se va slăvi numele meu”.
2R12.29. Atunci a adunat David tot poporul şi s-a dus asupra cetăţii Raba, s-a luptat împotriva ei şi a luat-o.
2R12.30. Şi a luat David de pe capul regelui ei coroana, care era de un talant de aur şi cu pietre scumpe, şi a pus-o pe capul său; a luat şi foarte multă pradă din cetate.
2R12.31. Iar pe poporul care se afla în ea l-a scos şi l-a pus sub fierăstrău şi sub grapă de fier şi sub securi de fier şi i-a aruncat în cuptoarele de ars cărămidă. Aşa a făcut el cu toate cetăţile Amoniţilor. După aceea David s-a întors la Ierusalim cu tot poporul.

CAPITOLUL 13
Amnon ucis de slugile lui Abesalom.

2R13.1. După aceea s-au petrecut următoarele: Abesalom, fiul lui David, avea o soră frumoasă, cu numele Tamara. Pe aceasta o iubea Amnon, alt fiu al lui David.
2R13.2. Şi s-a chinuit Amnon până într-atâta, că s-a îmbolnăvit din pricina surorii sale Tamara, căci aceasta era fecioară şi lui Amnon i se părea greu să-i facă ceva.
2R13.3. Avea însă Amnon un prieten, anume Ionadab, fiul lui Şama, fratele lui David.
2R13.4. Ionadab era om foarte şiret. Acesta i-a zis: “Fiul regelui, de ce slăbeşti tu aşa pe fiecare zi? Spune mie!” “Iubesc pe Tamara, sora lui Abesalom, fratele meu”, a zis Amnon către el.
2R13.5. “Culcă-te în patul tău, i-a zis Ionadab, şi te fă bolnav; iar când tatăl tău va veni să te cerceteze, să-i zici: Lasă să vină Tamara, sora mea, să mă întărească cu hrană, pregătind mâncare înaintea ochilor mei, ca să văd şi să mănânc din mâinile ei!”
2R13.6. Şi s-a culcat Amnon şi s-a făcut bolnav şi a venit regele să-l cerceteze. Atunci Amnon a zis către rege: “Lasă pe Tamara, sora mea, să vină şi să coacă înaintea ochilor mei o turtă sau două şi să mănânc din mâinile ei”.
2R13.7. Şi a trimis David la Tamara acasă să-i spună: “Du-te acasă la Amnon, fratele tău, şi-i fă de mâncare!”
2R13.8. şi s-a dus ea acasă la fratele său Amnon; acesta sta culcat. Şi a luat ea făină, a frământat-o, a făcut înaintea ochilor lui turte şi le-a copt;
2R13.9. Apoi a luat tigaia şi a pus-o înaintea lui, dar el n-a vrut să mănânce. şi a zis Amnon: “Să iasă toţi de la mine!”
2R13.10. Şi au ieşit de la el toţi oamenii. Apoi Amnon a zis către Tamara: “Du mâncarea în odaia cea din fund şi voi mânca acolo din mâinile tale”. Atunci a luat Tamara turtele ce le gătise şi le-a dus lui Amnon, fratele său, în odaia cea din fund.
2R13.11. Dar când le-a pus înaintea lui ca să mănânce, el a apucat-o şi i-a zis: “Vino şi te culcă cu mine, sora mea!”
2R13.12. “Nu, frate, a zis ea, nu mă necinsti, căci aceasta nu se face în Israel; nu face ticăloşia aceasta!
2R13.13. Căci unde mă voi duce eu cu necinstea mea? Şi tu vei fi în Israel cu unul din cei fără de minte. Vorbeşte cu regele şi el nu se va împotrivi să mă dea după tine”.
2R13.14. El însă n-a vrut să asculte cuvintele ei, ci a silit-o şi s-a culcat cu ea şi a necinstit-o.
2R13.15. După aceea a urât-o Amnon cu ura cea mai mare, aşa încât ura cu care a urât-o el era mai mare decât iubirea pe care o avusese către ea. Şi i-a zis ei Amnon: “Scoală şi pleacă!”
2R13.16. “Ba nu, frate, i-a zis Tamara, a mă alunga este un rău şi încă şi mai mare decât cel dintâi, pe care mi l-ai făcut tu mie”.
2R13.17. Dar el n-a vrut să o asculte, ci a chemat pe omul său care-l slujea şi i-a zis: “Alungă pe aceasta de la mine afară şi încuie uşa după ea”.
2R13.18. Ea însă era îmbrăcată cu haină pestriţă, căci astfel de haine purtau pe deasupra fetele regelui care erau fecioare. Şi a scos-o sluga afară şi a încuiat uşa după ea.
2R13.19. Iar Tamara şi-a presărat cenuşă pe capul său şi-a rupt haina cea pestriţă, cu care era îmbrăcată şi, punându-şi mâinile pe cap, mergea aşa şi striga.
2R13.20. Atunci a zis către ea Abesalom, fratele ei: “Nu cumva Amnon, fratele tău, a umblat cu tine? Dar taci acum, sora mea, căci el este fratele tău; nu-ţi zdrobi inima pentru fapta aceasta”. Şi a şezut Tamara părăsită în casa lui Abesalom, fratele său.
2R13.21. Şi a auzit regele David de toate cele întâmplate şi s-a mâniat foarte tare, dar n-a stricat inima lui Amnon, fiul său, căci îl iubea, pentru că era întâiul său născut.
2R13.22. Abesalom însă nu grăia cu Amnon nici bine, nici rău, căci Abesalom ura pe Amnon, pentru că acesta necinstise pe Tamara, sora sa.
2R13.23. Iar după doi ani, pe vremea când tundeau oile lui Abesalom în Baal-Haţor, care se află în Efraim, a chemat Abesalom pe toţi fiii regelui.
2R13.24. şi venind Abesalom la rege, a zis: “Iată acum este tunsul oilor la robul tău; deci să meargă regele şi slugile sale la robul tău!”
2R13.25. Regele însă a zis către Abesalom: “Ba nu, fiul meu, nu vom merge cu toţii, ca să nu te împovărăm”. Abesalom însă l-a rugat cu mare stăruinţă, dar el n-a vrut să se ducă, ci l-a binecuvântat.
2R13.26. Atunci Abesalom a zis către el: “Dacă nu, să meargă cu noi măcar Amnon, fratele meu”. “De ce să meargă el cu tine?” a zis regele.
2R13.27. Dar stăruind Abesalom, regele a dat drumul lui Amnon şi la toţi fiii regelui să se ducă cu el. Şi a făcut Abesalom ospăţ, ca ospăţul unui rege.
2R13.28. Şi a mai poruncit Abesalom slugilor sale, zicând: “Luaţi seama, că îndată ce inima lui Amnon se va veseli de vin şi când eu voi zice: Loviţi pe Amnon, să-l ucideţi şi să nu vă temeţi; eu vă poruncesc aceasta, să fiţi curajoşi şi viteji!”
2R13.29. Şi au făcut slugile lui Abesalom cu Amnon cum le poruncise Abesalom. Atunci s-au sculat fiii regelui cu toţii şi, încălecând fiecare pe catârul său, au fugit.
2R13.30. Şi încă pe cale fiind ei, a ajuns la David vestea că Abesalom a omorât pe coti fiii regelui şi n-a mai rămas nici unul din ei.
2R13.31. Atunci s-a sculat regele şi şi-a rupt hainele sale şi s-a aruncat la pământ; şi toate slugile sale, care stăteau înaintea sa, şi-au rupt veşmintele lor.
2R13.32. Atunci Ionadab, fiul lui Şama, fratele lui David, a zis: “Să nu creadă regele, stăpânul meu, că au omorât pe toţi băieţii, fiii regelui; numai singur Amnon a murit, căci Abesalom avea aceasta în gând încă din ziua când Amnon a necinstit pe sora sa, Tamara.
2R13.33. Deci, regele, stăpânul meu, să nu se tulbure cu gândul că ar fi murit toţi fiii regelui, căci numai Amnon singur a murit”.
2R13.34. Atunci a fugit Abesalom, iar omul de strajă, ridicându-şi ochii săi, a privit şi iată popor mult venea pe drumul de pe coasta muntelui. Şi venind straja, a dat de veste regelui, zicând: “Am văzut oameni pe drumul Bahurim, de pe coasta muntelui”.
2R13.35. Atunci Ionadab a zis către rege: “Iată vin fiii regelui; cum a zis robul tău aşa şi este”.
2R13.36. Şi cum a sfârşit el vorbele acestea, iată au sosit şi fiii regelui şi au ridicat strigăt şi au plâns. Şi a plâns şi regele însuşi şi toate slugile lui plângere mare.
2R13.37. Iar Abesalom a fugit şi s-a dus la Talmai, fiul lui Amihud, regele Gheşurului. Şi a plâns regele David după fiul său în toate zilele.
2R13.38. Iar Abesalom, fugind şi ducându-se în Gheşur, a stat acolo trei ani. Dar regele David nu s-a apucat să urmărească pe Abesalom, căci se mângâiase de moartea lui Amnon.

CAPITOLUL 14
Iertarea lui Abesalom.

2R14.1. Cunoscând Ioab, fiul Ţeruiei, că inima regelui s-a întors spre Abesalom,
2R14.2. A trimis Ioab la Tecoa şi a luat de acolo o femeie înţeleaptă şi i-a zis: “Fă-te că eşti bocitoare, îmbracă-te cu haine de jale, nu te unge cu untdelemn şi fii ca a femeie care a plâns zile multe după un mort;
2R14.3. Şi du-te la rege şi zi către el aşa şi aşa”. Şi i-a spus Ioab ce anume să zică.
2R14.4. Venind deci femeia cea din Tecoa la rege şi căzând cu faţa la pământ, s-a închinat şi a zis: “Ajutor, o, rege, ajutor!”
2R14.5. “Ce ai?” a zis regele către ea. “Sunt de mult văduvă, a zis ea, căci mi-a murit bărbatul.
2R14.6. Şi avea roaba ta doi feciori şi aceştia s-au sfădit în ţarină; şi, neavând cine-i despărţi, a lovit unul din ei pe celălalt şi l-a omorât.
2R14.7. Şi iată s-au sculat toate rudele asupra roabei tale şi zic: “Dă-ne pe ucigaşul fratelui său să-l omorâm pentru sufletul fratelui său pe care l-a pierdut el şi vom pierde chiar şi pe moştenitorul lui”. Şi aşa vor să stingă ei şi cea din urmă scânteie a mea, ca să nu mai lase bărbatului meu nici nume, nici urmaşi pe faţa pământului”.
2R14.8. “Mergi în pace la casa ta, a zis regele către femeie, căci voi da poruncă pentru tine”.
2R14.9. Dar femeia cea din Tecoa a zis către rege: “O, rege, stăpânul meu, asupra mea să fie vina şi asupra casei tatălui meu; iar regele şi tronul lui este nevinovat”.
2R14.10. “pe cel ce va fi împotriva ta, a zis regele, să-l aduci la mine şi mai mult nu te va mai atinge”.
2R14.11. “Porunceşte, o, rege, în numele Domnului Dumnezeului tău, a zis ea, ca să nu se înmulţească răzbunătorii sângelui şi să nu piardă pe fiul meu”. “Viu este Domnul, a zis regele, nici un fir de păr de al fiului tău nu va cădea pe pământ!”
2R14.12. “Îngăduie roabei tale, a zis femeia, să mai spun o vorbă regelui, stăpânului meu”.
2R14.13. “Spune”, a zis el. “Pentru ce cugeţi tu aşa împotriva poporului Domnului?, a zis femeia. Rostind cuvântul acesta, regele s-a osândit pe sine însuşi, pentru că nu aduce înapoi pe izgonitul său.
2R14.14. Noi vom muri şi vom fi ca apa vărsată pe pământ, care nu se mai poate aduna. Dumnezeu însă nu voieşte să piardă sufletul şi se gândeşte cum ar face să nu lepede de la Sine nici pe cel înlăturat.
2R14.15. Şi acum eu am venit să spun regelui, stăpânul meu, cuvintele acestea, pentru că poporul mă sperie şi roaba ta a zis: “Am să grăiesc eu cu regele, să văd nu va face el după cuvântul roabei sale?
2R14.16. De bună seamă regele va asculta şi va izbăvi pe roaba sa din mâna oamenilor care voiesc să mă piardă împreună cu fiul meu din moştenirea lui Dumnezeu.
2R14.17. Şi roaba ta a zis: Să fie cuvântul regelui, stăpânul meu, spre mângâierea mea, căci regele, stăpânul meu, este ca îngerul lui Dumnezeu şi poate ca să asculte şi bune şi rele, şi Domnul Dumnezeul tău va fi cu tine”.
2R14.18. Şi răspunzând, regele a zis către femeie: “Să nu ascunzi de mine ceea ce am să te întreb!” “Grăieşte, a zis femeia, o, rege, stăpânul meu!”
2R14.19. “Nu cumva este mâna lui Ioab în tot ce spui tu?” a zis regele. Iar femeia i-a răspuns şi a zis: “Să trăiască sufletul tău, o, rege! Nu pot să mă abat nici la dreapta, nici la stânga de la ceea ce a zis regele, stăpânul meu. Adevărat, robul tău Ioab mi-a poruncit şi el a pus în gura roabei tale toate cuvintele acestea;
2R14.20. Şi tot robul tău m-a învăţat ca prin pildă să dau lucrului această înfăţişare. Dar regele, stăpânul meu, este înţelept, cum este înţelept îngerul lui Dumnezeu, ca să cunoască tot ce este pe pământ”.
2R14.21. Atunci regele a zis către Ioab: “Iată, fac lucrul acesta; du-te dar şi adu înapoi pe băiatul Abesalom”.
2R14.22. Atunci Ioab a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat şi a binecuvântat pe rege, zicând: “Acum robul tău cunoaşte că a aflat bunăvoinţă înaintea ochilor tăi, o, rege, stăpânul meu, de vreme ce regele a făcut cum a zis robul tău”.
2R14.23. Şi sculându-se, Ioab s-a dus în Gheşur şi a adus pe Abesalom la Ierusalim.
2R14.24. Şi a zis regele: “Să se întoarcă la casa sa, dar fata mea nu o va vedea”. Şi s-a întors Abesalom la casa sa; dar faţa regelui n-a văzut-o.
2R14.25. În tot Israelul nu era bărbat aşa de frumos ca Abesalom şi aşa de lăudat ca el; din tălpile picioarelor şi până în creştetul capului nu avea nici o meteahnă.
2R14.26. Când îşi tundea capul său – şi şi-l tundea în fiecare an, pentru că-l îngreuia – părul de pe capul lui cântărea două sute de sicli, după cântarul regesc.
2R14.27. Şi i s-au născut lui Abesalom trei băieri şi o fată, anume Tamara. Aceasta a fost o femeie frumoasă la chip şi a ajuns soţia lui Roboam, fiul lui Solomon şi i-a născut pe Abia.
2R14.28. Abesalom a rămas în Ierusalim doi ani, dar faţa regelui n-a văzut-o.
2R14.29. Şi a trimis Abesalom după Ioab, ca să-l trimită la rege, dar acesta n-a vrut să vină la el. şi a trimis şi a doua oară şi acesta tot n-a vrut să vină.
2R14.30. Atunci a zis Abesalom slugilor sale: “Vedeţi voi partea de ţarină a lui Ioab, care este lângă a mea şi unde el are semănat orz? Duceţi-vă şi-i daţi foc!” Şi au ars slugile lui Abesalom acea parte de ţarină cu foc. Deci venind slugile lui Ioab la. acesta cu hainele rupte, au zis: “Slugile lui Abesalom au ars ogorul tău cu foc”.
2R14.31. Atunci s-a sculat Ioab şi a venit la Abesalom acasă şi i-a zis: “Pentru ce slugile tale au ars cu foc ogorul meu?”
2R14.32. Iar Abesalom a zis: “Iată, eu am trimis la tine şi am zis: Vino încoace, ca să te trimit la rege să-i zici: Pentru ce am venit din Gheşur? Mai bine-mi era să fi rămas acolo. Vreau să văd faţa regelui. De sunt vinovat, atunci ucide-mă”.
2R14.33. Şi s-a dus Ioab la rege şi i-a spus aceasta. Şi a chemat regele pe Abesalom şi a venit acesta la rege şi, căzând cu faţa sa la pământ înaintea regelui, i s-a închinat, iar regele a sărutat. pe Abesalom.

CAPITOLUL 15
Fuga lui David dinaintea lui Abesalom.

2R15.1. După aceasta Abesalom şi-a înjghebat care şi cai şi cincizeci de bărbaţi, care mergeau înaintea sa.
2R15.2. Şi se scula Abesalom dis-de-dimineaţă, se oprea la poartă lângă cale, şi, când venea cineva la rege să se judece pentru vreo pricină, Abesalom îl chema la sine şi-l întreba: “Din ce cetate eşti tu?” Şi când acela îi răspundea: “Robul tău este din cutare trib al lui Israel”,
2R15.3. Atunci Abesalom îi zicea: “Iată pricina ta este bună şi dreaptă, dar la rege n-are cine să te asculte”.
2R15.4. Şi mai zicea Abesalom: “O, de m-ar pune pe mine judecător în ţara aceasta, ar veni la mine oricine ar avea neînţelegeri şi judecată şi eu l-aş judeca drept”.
2R15.5. Şi de se apropia cineva să i se închine, el îşi întindea mâna şi-l îmbrăţişa şi-l săruta.
2R15.6. Aşa se purta Abesalom cu tot israelitul care venea pentru judecată la rege şi a intrat Abesalom la inima Israeliţilor.
2R15.7. După patruzeci de ani de domnie a lui David, a zis Abesalom către rege: “Mă duc la Hebron să-mi împlinesc o făgăduinţă, pe care am făcut-o Domnului,
2R15.8. Căci eu, robul tău, pe când trăiam la Gheşur în Siria, am făcut făgăduinţa aceasta: De mă va întoarce Domnul la Ierusalim, voi aduce jertfă Domnului”.
2R15.9. Şi i-a zis regele: “Du-te cu pace!” Şi el s-a sculat şi s-a dus la Hebron.
2R15.10. Atunci a trimis Abesalom şapte fete la toate triburile lui Israel, zicând: “Când veţi auzi sunetul cornului, să ziceţi: Abesalom s-a făcut rege în Hebron”.
2R15.11. Şi s-au dus cu Abesalom două sute de oameni din Ierusalim, care fuseseră poftiţi de el, dar s-au dus din nevinovăţie, neştiind ce este la mijloc.
2R15.12. În timpul jertfei, Abesalom a trimis şi a chemat pe Ahitofel Ghiloneanul, sfetnicul lui David, din cetatea lui, Ghilo. Şi s-a făcut răzvrătire mare şi curgea poporul şi se înmulţea împrejurul lui Abesalom.
2R15.13. Deci a venit un vestitor la David şi a zis: “Inima Israeliţilor a înclinat în partea lui Abesalom”.
2R15.14. Iar David a zis către toate slugile sale, care erau cu el în Ierusalim: “Sculaţi-vă să fugim, căci nu vom scăpa de Abesalom. Grăbiţi-vă să plecăm, ca să nu ne ajungă şi să ne prindă, ca să nu aducă necaz asupra noastră şi să strice cetăţile cu sabia”.
2R15.15. Şi slugile regelui au zis către rege: “La tot ce va voi regele, stăpânul nostru, noi slugile tale suntem gata”.
2R15.16. Şi a ieşit regele pe jos şi după el a mers toată casa lui. Regele însă a lăsat zece femei din concubinele sale, ca să păzească casa.
2R15.17. Şi au plecat regele şi tot poporul pe jos şi s-au oprit la Bet-Merhac.
2R15.18. Toate slugile lui mergeau pe lângă el, iar toţi Cheretienii şi toţi Peletienii şi toţi Gateienii, ca la şase sute de oameni, care veniseră împreună cu el din Gat, mergeau înaintea regelui.
2R15.19. “Pentru ce mergi şi tu cu noi? a zis regele către Itai din Gat. Întoarce-te şi rămâi cu regele, căci tu eşti străin şi ai venit aici din ţara ta.
2R15.20. Ieri ai venit şi astăzi să te silesc să mergi cu noi? Eu mă duc unde se va întâmpla. Întoarce-te şi întoarce şi pe fraţii tăi cu tine. Domnul să facă milă şi dreptate cu tine”.
2R15.21. “Precum e adevărat că Domnul este viu, a răspuns Itai regelui, şi precum este viu regele, stăpânul meu, tot aşa este de adevărat că oriunde va fi regele, stăpânul meu, la viaţă şi la moarte, acolo va fi şi robul tău”.
2R15.22. “Atunci, a zis regele David către Itai, vino şi umblă cu mine”. Şi s-a dus Itai din Gat şi toţi oamenii lui şi toţi copiii care erau cu el.
2R15.23. Şi a plâns toată ţara cu glas mare şi tot poporul a trecut pârâul Chedron şi a trecut şi regele pârâul Chedron şi s-a dus tot poporul cu regele pe calea spre pustiu.
2R15.24. Şi iată era acolo şi Ţadoc preotul, împreună cu toţi Leviţii care duceau chivotul legământului Domnului din Betar şi au pus acolo chivotul lui Dumnezeu; iar Abiatar a stat pe un loc înalt până ce a ieşit tot poporul din cetate.
2R15.25. “Întoarce chivotul lui Dumnezeu în cetate, a zis regele către Ţadoc, ca să stea la locul lui. De voi afla milă în ochii Domnului, mă va întoarce şi-mi va da să-L văd pe El şi locaşul Lui.
2R15.26. Iar dacă El îmi va zice: “Nu mai este bunăvoinţa Mea cu tine”, atunci iată-mă, facă cu mine ce va binevoi”.
2R15.27. “Înţelegi tu? a mai zis regele către Ţadoc preotul, întoarce-te cu pace în cetate, cu Ahimaaţ, fiul tău şi cu Ionatan, fiul lui Abiatar, amândoi fiii voştri.
2R15.28. Să ştiţi, eu am să rămân în câmpia din pustiu până îmi va veni veste de la voi”.
2R15.29. Atunci Ţadoc şi Abiatar au întors chivotul lui Dumnezeu în Ierusalim şi au rămas acolo.
2R15.30. Iar David s-a dus în Muntele Eleonului şi, mergând, plângea; capul îi era acoperit şi picioarele desculţe. Şi toţi oamenii care erau cu el îşi acoperiseră fiecare capul şi mergeau plângând.
2R15.31. Atunci s-a spus lui David: “Şi Ahitofel este în numărul răzvrătiţilor cu Abesalom”. “Doamne, Dumnezeul meu, a zis atunci David, risipeşte planurile lui Ahitofel!”
2R15.32. Iar când David a ajuns pe vârful muntelui, unde s-a închinat lui Dumnezeu, iată a venit în întâmpinarea lui Huşai Archianul, cel mai bun prieten al lui David. Acesta avea haina sfâşiată şi pe cap cenuşă.
2R15.33. “De vei merge cu mine, i-a zis David, îmi vei fi o povară.
2R15.34. Iar de te vei întoarce în cetate şi vei zice lui Abesalom: “Rege, fraţii tăi au trecut; a trecut şi regele, tatăl tău, şi acum eu sunt robul tău; iasă-mă cu viaţă. Până acum am fast robul tatălui tău, iar acum sunt robul tău”. Atunci vei strica planurile lui Ahitofel cele împotriva mea.
2R15.35. Iată este acolo cu tine Ţadoc şi Abiatar preoţii şi tot cuvântul ce vei auzi la casa regelui să-l spui preoţilor Ţadoc şi Abiatar.
2R15.36. Acolo sunt şi cei doi fii ai lor: Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc şi Ionatan, fiul lui Abiatar. Prin aceştia să trimiteţi la mine orice veste veţi auzi”.
2R15.37. Şi a venit Huşai, prietenul lui David, în cetate. Abesalom însă intra atunci în Ierusalim.

CAPITOLUL 16
David mustrat de Şimei.

2R16.l. După ce David a trecut puţin de vârful muntelui, iată îl întâmpină Ţiba, sluga lui Mefiboşet, cu o pereche de asini încărcaţi, pe care se aflau două sute de pâini, o sută de legături de stafide, o sută de legături de smochine şi un burduf de vin.
2R16.2. Şi regele a zis către Ţiba: “Ce sunt acestea?” “Asinii, a răspuns Ţiba, sunt pentru rege, ca să umble, pâinile şi fructele pentru hrana oamenilor, iar vinul, ca să bea cei ce vor slăbi în pustie”.
2R16.3. “Unde este fiul stăpânului tău?” a întrebat regele. “A rămas în Ierusalim”, a răspuns Ţiba regelui; căci a zis: “Acum casa lui Israel îmi va întoarce mie domnia tatălui meu”.
2R16.4. “Ale tale să fie toate câte are Mefiboşet”, a zis regele către Ţiba. “Să aflu milă în ochii domnului meu, regele”, a răspuns Ţiba, închinându-se.
2R16.5. Iar când a ajuns regele David la Bahurim, ieşea de acolo un om din neamul casei lui Saul, cu numele de Şimei, fiul lui Ghera. El mergea şi blestema,
2R16.6. Aruncând cu pietre asupra lui David şi asupra tuturor robilor lui David; Iar poporul tot şi toţi oamenii de luptă erau la dreapta şi la stânga regelui.
2R16.7. “Pleacă, pleacă, ucigaşule şi nelegiuitule, zicea Şimei, blestemând pe rege.
2R16.8. Domnul a întors asupra ta tot sângele casei lui Saul, în locul căruia te-ai făcut tu rege şi a dat Domnul domnia în mâinile lui Abesalom; fiul tău; şi iată tu eşti în necaz, pentru că eşti băutor de sânge”.
2R16.9. “Pentru ce acest câine leşinat blesteamă pe domnul meu, rege?, a zis Abişai, fiul Ţeruiei. Mă duc să-i iau capul”.
2R16.10. “Fiii Ţeruiei, a zis regele, ce ne priveşte aceasta pe mine şi pe voi? Lăsaţi-l să blesteme, căci Domnul i-a poruncit să blesteme pe David. Cine deci poate să-i zică: “De ce faci tu aşa?”
2R16.11. Apoi David a mai zis lui Abişai şi tuturor slugilor sale: “Iată, dacă fiul; meu, care a ieşit din coapsele mele, caută sufletul meu, cu atât mai vârtos fiul unui veniaminean. Lăsaţi-l să blesteme, căci Domnul i-a poruncit.
2R16.12. Poate va căuta Domnul la umilirea mea şi-mi va răsplăti cu bine pentru acest blestem al lui”.
2R16.13. Şi s-a dus David şi oamenii lui în drumul lor, iar Şimei mergea pe coasta muntelui în preajma lui, mergea şi blestema, aruncând spre el cu pietre şi cu praf.
2R16.14. Apoi, ajungând regele şi tot poporul ce era cu el la Aiefim, s-a odihnit acolo.
2R16.15. Abesalom însă şi tot poporul lui Israel au venit în Ierusalim şi împreună cu ei a venit şi Ahitofel. 2R16.16. Şi când Huşai Archianul, prietenul lui David, a venit la Abesalom şi i-a zis: “Trăiască regele!”
2R16.17. Abesalom a zis către Huşai: “Aşa dragoste ai tu către prietenul tău? De ce nu te-ai dus şi tu cu prietenul tău?”
2R16.18. “Nu, a zis Huşai către Abesalom, eu urmez pe acela pe care l-a ales Domnul şi acest popor şi tot Israelul; cu acela sunt eu şi cu acela rămân.
2R16.19. Şi apoi cui am să slujesc? Oare nu fiului său? Cum am slujit tatălui tău, aşa am să-ţi slujesc şi ţie”.
2R16.20. “Daţi-mi sfat, a zis Abesalom către Ahitofel, ce să facem!”
2R16.21. “Intră la concubinele tatălui tău, a răspuns Ahitofel, pe care le-a lăsat el să păzească casa sa; şi vor auzi toţi Israeliţii că tu ai ajuns să fii urât de tatăl tău şi se vor întări mâinile tuturor celor ce sunt cu tine”.
2R16.22. Atunci au întins pentru Abesalom un cort pe acoperişul casei. Şi a intrat Abesalom la concubinele tatălui său, înaintea ochilor a tot Israelul.
2R16.23. Iar sfaturile lui Ahitofel, pe care le dădea el, se socoteau atunci ca şi cum ar fi cerut cineva povaţă de la Dumnezeu. Aşa fusese orice sfat al lui Ahitofel atât pentru David, cât şi pentru Abesalom.

CAPITOLUL 17
Sfatul lui Ahitofel şi moartea lui.

2R17.1. “Eu, a zis Ahitofel către Abesalom, am să aleg douăsprezece mii de oameni şi mă voi ridica să mă duc noaptea asta în urmărirea lui David;
2R17.2. Şi voi năvăli asupra lui când va fi ostenit şi cu mâinile slăbănogite, şi-l voi umple de groază şi toţi oamenii care sunt cu el se vor împrăştia şi voi ucide numai pe rege,
2R17.3. Iar pe oameni îi voi întoarce pe toţi la tine. Şi când nu va mai fi unul, al cărui suflet îl cauţi tu, atunci tot poporul va fi în pace”.
2R17.4. Şi a plăcut vorba aceasta lui Abesalom şi tuturor bătrânilor lui Israel.
2R17.5. “Chemaţi pe Huşai Archianul, a zis Abesalom, să auzim ce zice el”.
2R17.6. Atunci a venit Huşai la Abesalom şi Abesalom i-a zis: “Iată ce zice Ahitofel; să facem oare cum zice el? Iar dacă nu, spune-mi tu!”
2R17.7. “De data aceasta, a zis Huşai către Abesalom, nu este bun sfatul pe care l-a dat Ahitofel”.
2R17.8. “Tu cunoşti pe tatăl tău şi pe oamenii lui, urmă mai departe Huşai. Ei sunt viteji şi foarte îndârjiţi, ca ursoaica pustiului când i se răpesc puii şi ca vierul sălbatic din câmp. Şi apoi tatăl tău este om războinic; el nu stă să rămână cu poporul.
2R17.9. Iată acum ei, de bună seamă, se ascunde în vreo peşteră sau în alt loc; şi de cade cineva la cel dintâi atac asupra lor, se va auzi şi se va zice: “Au fost înfrânţi oamenii care au urmat lui Abesalom”.
2R17.10. Atunci până şi cel mai viteaz care are inima ca de leu va cădea cu duhul; căci la tot Israelul este cunoscut cât de viteaz este tatăl tău şi cât de curajoşi sunt cei ce se află cu el.
2R17.11. De aceea eu vă sfătuiesc: Să se adune la tine tot Israelul de la Dan până la Beerşeba, la număr tocmai ca nisipul mării, şi să mergi tu însuţi în mijlocul lor.
2R17.12. Atunci vom merge asupra lui, în orice loc s-ar afla, şi vom năvăli asupra lui, cum cade roua pe pământ, şi nu-i va mai rămâne pe lângă el nici un om din cei ce se află cu el.
2R17.13. Iar de va intra în vreo cetate, atunci tot Israelul va aduce frânghii la cetatea aceea şi o vom târî în râu, încât nu va rămâne din ea nici pietricică”.
2R17.14. “Sfatul lui Huşai Archianul, au zis atunci Abesalom şi tot Israelul, e mai bun decât sfatul lui. Ahitofel”. Aşa a judecat Domnul să strice sfatul cel mai bun al lui Ahitofel, ca să aducă Domnul pieirea asupra lui Abesalom.
2R17.15. Apoi Huşai a zis către preoţii Ţadoc şi Abiatar: “Aşa şi aşa a sfătuit Ahitofel pe Abesalom şi pe bătrânii lui Israel, iar eu i-am sfătuit aşa şi aşa”.
2R17.16. Deci trimiteţi acum repede să spună lui David aşa: Tu, noaptea asta, să nu rămâi pe câmp în pustiu, ci să treci mai repede, ca să nu piară regele şi oamenii care sunt cu el”.
2R17.17. În vremea aceasta Ionatan şi Ahimaaţ stăteau la En-Roghel. Deci s-a dus o slujnică şi le-a spus acestora, iar aceştia s-au dus şi au vestit pe regele David, căci ei nu se puteau arăta în cetate.
2R17.18. Dar i-a zărit un tânăr şi a spus lui Abesalom. Ei însă au plecat amândoi repede şi s-au dus la Bahurim, în casa unui om, în ograda căruia se afla o fântână, şi s-au ascuns în ea;
2R17.19. Iar femeia omului a luat o pătură şi a întins-o pe gura fântânii, a pus pe ea nişte grâu pisat, aşa încât nu se vedea nimic.
2R17.20. Şi venind slujitorii lui Abesalom în casă la femeie, i-au zis: “Unde sunt Ahimaaţ şi Ionatan?” “Au trecut pârâul”, le-a răspuns femeia. Şi i-au căutat oamenii lui Abesalom, dar nu i-au găsit şi s-au întors la Ierusalim.
2R17.21. Iar dacă au plecat aceştia, ei au ieşit din fântână şi s-au dus de au spus lui David: “Ridicaţi-vă şi treceţi repede apa, căci acestea a sfătuit Ahitofel împotriva voastră”.
2R17.22. Atunci s-a ridicat David şi toţi oamenii care erau cu el şi au trecut Iordanul şi până la ziuă n-a rămas niciunul care să nu fi trecut.
2R17.23. Ahitofel însă, văzând că planul său n-a fost urmat, a pus şaua pe asin, a plecat şi s-a dus la casa sa, în cetatea sa, şi şi-a făcut testamentul în folosul casei sale, apoi s-a spânzurat şi a murit şi a fost înmormântat în cetatea tatălui său.
2R17.24. David a venit după aceea la Mahanaim, iar Abesalom a trecut Iordanul şi tot Israelul era cu el.
2R17.25. În locul lui Ioab, Abesalom a pus peste oştire pe Amasa. Amasa era fiul unui om cu numele Itra, din Israel, care intrase la Abigail, fiica lui Nahaş, sora Ţeruiei, mama lui Ioab.
2R17.26. Israel cu Abesalom şi-au aşezat tabăra în ţinutul Galaad.
2R17.27. Când David a venit la Mahanaim, Şobi, fiul lui Nahaş, din “Raba Amoniţilor, Machir, fiul lui Amiel din Lodebar, şi Barzilai Galaaditeanul, din Roghelim,
2R17.28. Au adus zece paturi pregătite, zece talere, vase de lut, grâu, orz, făină, grăunte prăjite, bob, linte şi pâine;
2R17.29. Miere, unt, oi şi brânză de vaci şi le-au dat lui David şi oamenilor care erau cu el, căci zicea: “Poporul este flămând şi ostenit şi a suferit de sete în pustie”.

CAPITOLUL 18
Moartea lui Abesalom.

2R18.1. Atunci a numărat David pe oamenii care erau cu el şi a pus căpetenii peste sute şi căpetenii peste mii.
2R18.2. Şi a trimis David pe oamenii săi: a treia parte sub comanda lui Ioab, a treia parte sub comanda lui Abişai, fiul Ţeruiei, fratele lui Ioab, şi a treia parte sub comanda lui Itai Gateul. Şi a zis regele către oameni “şi eu însumi voi merge cu voi”.
2R18.3. “Să nu mergi; i-au zis oamenii, că noi chiar de vom fugi, nu se va tine seamă de aceasta; şi chiar de ar muri jumătate din noi, de asemenea nu se va line seamă; iar tu singur eşti cât noi, zece mii. Deci pentru noi este mai bine ca tu să ne dai ajutor din cetate!”
2R18.4. “Ce vi se pare că este bine, a răspuns regele, aceea voi face”. Atunci a stat regele la poartă şi a ieşit tot poporul rânduit pe sute şi pe mii.
2R18.5. Apoi regele a dat poruncă lui Ioab, lui Abişai şi lui Itai şi le-a zis: “Să-mi cruţaţi pe băiatul Abesalom!” Şi tot poporul a auzit cum a poruncit regele tuturor căpeteniilor pentru Abesalom.
2R18.6. Au ieşit deci oamenii la câmp în întâmpinarea Israeliţilor, şi s-a dat bătălia în pădurea lui Efraim.
2R18.7. Acolo a fost în ziua aceea bătălie mare; poporul israelit a fost înfrânt de robii lui David, căzând ucişi douăzeci de mii de oameni.
2R18.8. Lupta s-a întins în tot ţinutul acela şi pădurea a mâncat în ziua aceea mai mulţi oameni decât a doborât sabia.
2R18.9. Când s-a întâlnit Abesalom cu oamenii lui David, era călare pe un catâr. Când catârul a fugit cu el pe sub crăcile unui stejar mare, părul lui Abesalom s-a încurcat în crengile stejarului şi el a rămas spânzurat în văzduh, iar catârul de sub el s-a dus înainte.
2R18.10. Atunci cineva a văzut aceasta şi a spus lui Ioab, zicând: “Iată, am văzut pe Abesalom spânzurat de un stejar”.
2R18.11. “Dacă l-ai văzut, a zis Ioab către omul care-i adusese vestea, de ce nu l-ai doborât acolo, la pământ? ţi-aş fi dat zece sicli de argint şi o cingătoare!”
2R18.12. “De mi-ai fi pus în mână şi o mie de sicli de argint, a răspuns acela lui Ioab, nici atunci nu mi-aş fi ridicat mâna asupra fiului regelui, căci în auzul nostru ţi-a poruncit regele ţie şi lui Abişai şi lui Itai şi a zis: “Cruţaţi-mi pe băiatul Abesalom!”
2R18.13. Şi dacă eu însumi aş fi făcut altfel cu primejdia vieţii mele, aceasta nu s-ar fi putut ascunde de rege şi tu singur te-ai fi ridicat asupra mea”.
2R18.14. “N-am la ce să mai zăbovesc cu tine”, a zis Ioab. Apoi a luat în mână trei săgeţi şi le-a înfipt în inima lui Abesalom, care era încă viu în crengile stejarului.
2R18.15. Apoi au împresurat pe Abesalom zece tineri care duceau armele lui Ioab şi, lovindu-l, l-au ucis.
2R18.16. După aceea Ioab a sunat din trâmbiţă şi s-au întors oamenii de la urmărirea lui Israel, căci Ioab a cruţat poporul.
2R18.17. Apoi au luat pe Abesalom şi l-au aruncat acolo în pădure într-o groapă adâncă şi au aruncat deasupra lui o grămadă mare de pietre. Iar Israeliţii s-au împrăştiat cu toţii, ducându-se fiecare la casa sa.
2R18.18. Abesalom însă îşi făcuse un monument încă de pe când trăia, în Valea Regelui; căci îşi zisese: “Eu n-am fiu, ca să mi se păstreze amintirea!” şi a dat monumentului numele său, aşa că şi astăzi se numeşte el: Monumentul lui Abesalom.
2R18.19. Iar Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, a zis către Ioab: “Mă duc să vestesc pe regele că Domnul prin judecata Sa l-a izbăvit din mâinile duşmanilor lui”.
2R18.20. “Astăzi, a răspuns Ioab, n-ai să fii un bun vestitor. Îl vei vesti în altă zi, iar nu astăzi, căci a murit fiul regelui”.
2R18.21. “Du-te, a zis apoi Ioab către Huşai, du-te şi spune regelui ceea ce ai văzut”. Huşai, închinându-se înaintea lui Ioab, s-a dus numaidecât,
2R18.22. Iar Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, a zis stăruitor către Ioab: “Fie ce-o fi, dar eu mă duc cu Huşai”. “De ce să te duci, fiul meu? a zis Ioab. Nu duci o veste bună!”
2R18.23. “Fie şi aşa, a răspuns Ahimaaţ, dar eu tot mă duc”. “Du-te”, i-a zis Ioab. Şi a apucat Ahimaaţ la fugă pe un drum mai de-a dreptul şi a întrecut pe Huşai.
2R18.24. David şedea atunci între cele două porţi; iar straja se suise pe acoperişul porţii, pe zid, şi, ridicându-şi ochii, a văzut pe cel ce venea şi a strigat şi a zis către rege: “Iată un om vine în fugă”.
2R18.25. “Dacă este numai unul, a zis regele, atunci ne aduce o veste”. Omul însă se apropia din ce în ce mai mult.
2R18.26. Atunci straja a mai văzut un om venind în fugă; şi a strigat straja la portar şi a zis: “Iată că mai aleargă un om”. “Şi acela este un vestitor”, a zis regele. “Eu văd, a zis straja, că mersul omului dinainte seamănă cu mersul lui Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc”.
2R18.27. “Acesta este om bun, a zis regele, şi vine cu veste bună!”
2R18.28. Şi a strigat Ahimaaţ şi a zis către rege: “Pace!” Apoi s-a închinat regelui cu faţa până la pământ şi a zis: “Binecuvântat este Domnul Dumnezeul tău, Care a dat în mâinile noastre pe oamenii care îşi ridicaseră mâinile lor împotriva regelui, stăpânul meu!”
2R18.29. “Dar băiatul Abesalom este sănătos?” a întrebat regele. “Am văzut tulburare mare acolo când Ioab, robul regelui, a trimis pe robul tău, a zis Ahimaaţ, dar eu nu ştiu ce era acolo”.
2R18.30. “Treci şi rămâi aici”, a zis regele. Şi Ahimaaţ a trecut şi a stat acolo.
2R18.31. Atunci a sosit şi Huşai. Şi Huşai a zis către rege: “Veste bună aduc regelui, stăpânul meu! Domnul ţi-a făcut astăzi dreptate, izbăvindu-te din mâna tuturor celor ce s-au ridicat împotriva ta”.
2R18.32. “Băiatul Abesalom este oare el sănătos?”, a întrebat regele pe Huşai. “Întâmple-se duşmanilor regelui, stăpânul meu, a răspuns Huşai, şi tuturor celor ce au uneltit rele împotriva ta, ce i s-a întâmplat lui!”
2R18.33. Atunci regele s-a tulburat şi s-a dus în foişorul de deasupra porţii şi a plâns, iar când se ducea, zicea: “O, fiul meu Abesalom, Abesalom, fiul meu! Mai bine muream eu în locul tău! Abesalom, Abesalom, fiul meu!”

CAPITOLUL 19
David iarăşi rege.

2R19.1. Atunci i s-a spus lui Ioab: “Iată regele plânge după Abesalom”.
2R19.2. Astfel biruinţa din ziua aceea s-a prefăcut în plângere pentru tot poporul, căci poporul a auzit chiar în ziua aceea şi zicea că regele este întristat după fiul său.
2R19.3. Atunci a intrat poporul în cetate pe furiş, cum se furişează oamenii ruşinaţi care au luat-o la fugă în timpul luptei.
2R19.4. Regele însă, acoperindu-şi fata, striga tare: “Abesalom, Abesalom, fiul meu!”
2R19.5. Dar venind Ioab la rege în casă, a zis: “Tu astăzi ai umplut de ruşine pe toate slugile tale care au izbăvit acum viaţa ta şi viaţa fiilor şi fiicelor tale, viaţa femeilor şi concubinelor tale.
2R19.6. Tu iubeşti pe cei ce te urăsc şi pe cei ce te iubesc îi urăşti; căci ai arătat astăzi că pentru tine sunt nimic şi căpeteniile şi slugile; astăzi am aflat eu că de ar fi rămas Abesalom cu viaţă, iar noi am fi murit cu toţii, aceasta ţi-ar fi fost mai plăcut.
2R19.7. Deci, scoală şi ieşi de grăieşte după inima slugilor tale. Căci mă jur pe Domnul că dacă nu ieşi, în noaptea aceasta nu-ţi va mai rămâne nici un om. Şi aceasta va fi pentru tine cea mai mare din toate nenorocirile care au venit asupra ta din tinereţea ta şi până acum!”
2R19.8. Atunci s-a sculat regele şi a şezut la poartă, iar poporului întreg s-a vestit că regele stă la poartă. şi a venit tot poporul în faţa regelui la poartă, iar Israeliţii au fugit pe la vetrele lor.
2R19.9. Tot poporul din toate triburile lui Israel vorbea şi zicea: “Regele David ne-a izbăvit din mâinile vrăjmaşilor noştri şi ne-a scăpat din mâinile Filistenilor, iar acum el însuşi a fugit din ţara aceasta, din regatul său, de frica lui Abesalom.
2R19.10. Abesalom insă, pe care noi l-am uns rege pentru noi, a murit în război. Pentru ce dar întârziem noi acum a aduce înapoi pe rege?” Şi aceste vorbe au străbătut tot Israelul şi au ajuns şi până la rege.
2R19.11. Atunci regele David a trimis să se spună preoţilor Ţadoc şi Abiatar: “Spuneţi bătrânilor lui luda: Pentru ce voiţi să fiţi cei din urmă în a aduce înapoi pe rege, când cuvintele a tot Israelul au ajuns până la rege, în casa lui?
2R19.12. Voi sunteţi fraţii mei; oasele mele şi carnea mea voi sunteţi. Pentru ce dar voiţi să fiţi cei din urmă în a aduce pe rege înapoi?
2R19.13. Iar lui Amasa să-i ziceţi: “Nu eşti tu oare osul meu şi carnea mea? Aşa şi aşa să-mi facă mie Dumnezeu şi încă şi mai rău să-mi facă, dacă tu nu ai să fii căpetenia oştirii mele pentru totdeauna în locul lui Ioab!”
2R19.14. Şi aşa a înduplecat regele inima tuturor Iudeilor ca a unui singur om; iar aceştia au trimis la rege să-i spună: “Întoarce-te tu însuţi şi toate slugile tale!
2R19.15. Şi s-a întors regele şi a venit la Iordan, iar Iudeii au venit la Ghilgal, ca să întâmpine pe rege şi să-l treacă Iordanul.
2R19.16. Atunci Şimei, fiul lui Ghera, un veniaminean din Bahurim, s-a grăbit să iasă cu Iudeii în întâmpinarea regelui David.
2R19.17. Acesta avea cu el o mie de oameni veniamineni, şi pe Ţiba, sluga casei lui Saul, cu cei cincisprezece fii ai săi şi cu douăzeci de robi ai săi. Aceştia au trecut Iordanul înaintea regelui şi au pregătit pentru rege trecerea Iordanului.
2R19.18. Când însă au pornit luntrea, ca să aducă pe rege şi casa lui, ca să-i slujească, atunci Şimei, fiul lui Ghera, a căzut cu faţa la pământ înaintea regelui, îndată ce acesta a trecut Iordanul,
2R19.19. şi a zis către rege: “Domnul meu, să nu-mi socoteşti ca o nelegiuire şi să nu pomeneşti ceea ce ţi-a greşit robul tău în ziua aceea când regele, stăpânul meu, a ieşit din Ierusalim şi să nu iei în seamă, o, rege, aceasta!
2R19.20. Căci robul tău ştie că a greşit. şi iată eu acum am venit cel dintâi din toată casa lui Iosif, ca să ies în întâmpinarea regelui, stăpânul meu”.
2R19.21. “Se poate oare, a zis Abişai, fiul Ţeruiei, ca Şimei să nu moară pentru că a blestemat pe unsul Domnului?”
2R19.22. “Fiii Ţeruiei, ce este între mine şi voi? a zis David, şi pentru ce vă împotriviţi voi astăzi mie? E timpul oare astăzi să se ucidă cineva în Israel? Nu văd eu, oare, acum că sunt rege peste Israel?”
2R19.23. Iar lui Şimei i-a zis regele: “Nu, tu nu vei muri!” şi i s-a jurat regele.
2R19.24. Mefiboşet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, a ieşit în întâmpinarea regelui. Acesta, din ziua în care ieşise regele şi până în ziua când se întorsese cu pace, nu-şi mai spălase picioarele, nici nu-şi mai tăiase unghiile, nici nu-şi îngrijise barba şi nici hainele nu şi le mai spălase.
2R19.25. Şi când a ieşit din Ierusalim în întâmpinarea regelui, regele i-a zis: “Mefiboşet, pentru ce n-ai mers şi tu cu mine?”
2R19.26. “Stăpânul meu, rege, a răspuns acela, sluga mea m-a înşelat, căci eu, robul tău, am zis: “Voi pune şaua pe asin şi voi încăleca şi mă voi duce c; regele, deoarece robul tău este olog.
2R19.27. Iar el a clevetit pe robul tău înaintea regelui, stăpânul meu. Dar regele, stăpânul meu, este ca un înger al lui Dumnezeu. Fă ce binevoieşti.
2R19.28. Deşi toată casa tatălui meu a fost vinovată de moarte înaintea domnului meu, regele, totuşi tu ai pus pe robul tău printre cei ce mănâncă la masa ta. Ce drept am eu oare să mă jeluiesc înaintea regelui?”
2R19.29. “De ce grăieşti tu toate acestea? i-a zis regele. Eu am zis ca tu şi Ţiba să împărţiţi între voi ţarina!”
2R19.30. “Să ia chiar toată ţarina, a răspuns Mefiboşet. Bine că s-a întors cu pace domnul meu, regele, la casa sa!”
2R19.31. Atunci a venit şi Barzilai Galaaditeanul din Roghelim şi a trecut Iordanul cu regele, ca să-l petreacă pe acesta până peste Iordan.
2R19.32. Barzilai însă era foarte bătrân, ca de optzeci de ani, şi el ospătase pe rege în timpul şederii lui la Mahanaim, pentru că era om foarte bogat.
2R19.33. “Hai cu mine, a zis regele către Barzilai, şi te voi ospăta şi eu în Ierusalim”.
2R19.34. “Mult oare mi-a mai rămas de trăit, a răspuns Barzilai, ca să merg cu regele la Ierusalim?
2R19.35. Eu am acum optzeci de ani. Mai pot eu oare osebi binele de rău? Şi va afla oare robul tău gustul celor ce va mânca şi va bea? Sau voi fi eu în stare să aud glasul cântărelilor şi cântăreţelor? La ce dar să fie robul tău o povară pentru domnul meu, regele?
2R19.36. Robul tău va mai merge puţin dincolo de Iordan cu regele. Pentru ce să-mi răsplătească regele cu aşa milă?
2R19.37. Dă voie robului tău să se întoarcă, ca să moară în cetatea sa, lângă mormântul tatălui meu şi al mamei mele. Dar iată fiul meu Chimham, robul tău! Să meargă el cu domnul meu, regele, şi fă cu el ceea ce binevoieşti!
2R19.38. “Să meargă cu mine Chimham, a zis regele, şi voi face cu el ce vrei şi orice vei voi tu de la mine voi face pentru tine!”
2R19.39. Şi a trecut tot poporul Iordanul, de asemenea şi regele. Apoi a sărutat regele pe Barzilai şi l-a binecuvântat şi acesta s-a întors la casa sa.
2R19.40. După aceea regele s-a îndreptat spre Ghilgal şi s-a dus cu el şi Chimham, şi tot poporul lui Iuda şi jumătate din poporul lui Israel a petrecut pe rege.
2R19.41. Dar iată tot Israelul a venit la rege şi a zis către el: “Pentru ce bărbaţii lui Iuda, fraţii noştri, te-au răpit şi au trecut pe rege şi casa lui şi pe toţi oamenii lui David peste Iordan?” “Pentru aceea, că regele este mai apropiat de noi, au răspuns Israeliţilor toţi bărbaţii lui Iuda. şi de ce să vă supăraţi voi pentru aceasta? Am mâncat noi, oare, ceva de la rege, sau am primit daruri de la el, sau ne-a scutit de dări?”
2R19.42. Şi Israeliţii au răspuns bărbaţilor lui Iuda: “Noi suntem zece părţi din rege şi noi suntem încă şi întâi născuţi fală de vor. Pentru ce dar ne-aţi dispreţuit? Oare nu noi trebuia să spunem cel dintâi cuvânt pentru întoarcerea regelui? Dar cuvântul bărbaţilor lui Iuda a fost mai puternic decât cuvântul Israeliţilor.

CAPITOLUL 20
Răzvrătirea lui Şeba Şi moartea lui.

2R20.1. Din întâmplare, se afla acolo un om netrebnic, anume Şeba, fiul lui Bicri veniamineanul. Acesta a sunat din trâmbiţă şi a zis: “Noi n-avem nici o împărtăşire cu David şi nici o legătură cu fiul lui Iesei! Fiecare la cortul său, Israele!”
2R20.2. Atunci s-au despărţit de David toţi Israeliţii şi s-au dus după Şeba, fiul lui Bicri. Iudeii însă au rămas de partea regelui lor, de la Iordan, până la Ierusalim.
2R20.3. Ajungând apoi David la casa sa în Ierusalim, a luat regele pe cele zece concubine pe care le lăsase să aibă în grijă casa şi le-a pus într-o casă deosebită, sub supraveghere şi le purta de grijă, dar nu se ducea la ele. Şi au trăit ele acolo până la moartea lor, ca văduve.
2R20.4. Apoi a zis David către Amasa: “În timp de trei zile cheamă pe Iudei la mine şi să vii şi tu aici!”
2R20.5. Şi s-a dus Amasa să cheme pe Iudei, dar a zăbovit mai multă vreme decât i se dăduse.
2R20.6. Atunci David a zis lui Abişai: “Acum Şeba, fiul lui Bicri, are să ne facă mai mult rău decât Abesalom. Ia tu slugile stăpânului tău şi urmăreşte-l, ca să nu-şi găsească cetăţi întărite şi să nu scape din ochii noştri!”
2R20.7. Şi a plecat Abişai, urmat de oamenii lui Ioab, de Cheretieni şi Peletieni şi de toţi oamenii buni de luptă din Ierusalim, să urmărească pe Şeba, fiul lui Bicri.
2R20.8. Dar pe când erau ei aproape de piatra cea mare, de lângă Ghibeon, s-a întâlnit cu ei Amasa. Ioab era îmbrăcat cu hainele sale ostăşeşti şi încins cu sabia care atârna la şold în teaca ei, în care intra şi ieşea foarte uşor.
2R20.9. “Eşti sănătos, frate?” a zis Ioab către Amasa. Apoi a apucat Ioab pe Amasa cu mâna de barbă, ca să-l sărute.
2R20.10. Amasa însă nu s-a ferit de sabia care era în mâna lui Ioab şi acesta l-a lovit cu ea în pântece şi i-a vărsat măruntaiele jos şi nu i-a mai dat altă lovitură. Şi Amasa a murit. Apoi Ioab cu fratele său Abişai au alergat după Şeba, fiul lui Bicri.
2R20.11. Unul din oamenii lui Ioab însă a rămas lângă Amasa şi striga: “Cine vrea pe Ioab şi cine este pentru David să urmeze pe Ioab!”
2R20.12. Amasa însă zăcea mort în sânge, în mijlocul drumului. Dar văzând omul acela al lui Ioab că tot poporul se opreşte la trupul lui Amasa, l-a târât pe acesta din drum în câmp şi a aruncat peste el o haină, deoarece vedea că orice trecător se apropia de el.
2R20.13. Iar după ce a fost târât din drum, tot poporul lui Israel s-a dus după Ioab, să urmărească pe Şeba, fiul lui Bicri.
2R20.14. Ioab însă a trecut prin toate triburile israelite până la Abel şi Bet-Maaca şi prin tot ţinutul Berim şi toţi locuitorii cetăţilor s-au adunat şi au mers după el.
2R20.15. Venind apoi, au împresurat pe Şeba în Abel şi în Bet-Maaca şi au ridicat un val împrejurul cetăţii; şi apropiindu-se de zid, toţi cei ce erau cu Ioab se sileau să spargă zidul.
2R20.16. Atunci o femeie înţeleaptă a strigat de pe zidul cetăţii: “Ascultaţi, ascultaţi, spuneţi lui Ioab să vină încoace, că am să-i vorbesc!”
2R20.17. Apropiindu-se Ioab, femeia a zis: “Tu eşti Ioab?” “Eu!” a răspuns Ioab. “Ascultă vorba roabei tale!” a zis, femeia. “Ascult!” a răspuns Ioab.
2R20.18. “Odinioară era obiceiul, a adăugat ea, să se spună: Să se întrebe în Abel şi în Dan, dacă se mai păstrează ceea ce au hotărât credincioşii din Israel
2R20.19. Eu sunt din cetăţile paşnice şi credincioase ale lui Israel, şi tu voieşti să strici o cetate şi încă mama cetăţilor lui Israel. De ce să strici tu moştenirea Domnului?”
2R20.20. “Departe, departe de mine gândul de a strica sau de a dărâma! a răspuns Ioab.
2R20.21. Lucrul nu era aşa, ci un om din munţii lui Efraim, anume Şeba, fiul lui Bicri, şi-a ridicat mâna asupra regelui David. Daţi-mi-l numai pe el singur şi mă voi depărta de cetate”. “Iată, a zis femeia către Ioab, capul lui îţi va fi aruncat peste zid!”
2R20.22. Şi s-a dus femeia cu vorba ei înţeleaptă la tot poporul şi a spus la tot poporul ca să taie capul lui Şeba, fiul lui Bicri. Şi au tăiat capul lui Şeba, fiul lui Bicri, şi l-au aruncat lui Ioab. Atunci Ioab a sunat din trâmbiţă şi toţi oamenii s-au depărtat de cetate şi s-au dus pe la casele lor. Iar Ioab s-a întors în Ierusalim la rege.
2R20.23. Şi era Ioab peste toată oştirea Israeliţilor, iar Benaia, fiul lui Iehoiada, era peste Cheretieni şi Peletieni.
2R20.24. Adoram era peste dări; Iosafat, fiul lui Ahilud, era cronicar;
2R20.25. Siva era secretar; Ţadoc şi Abiatar erau preoţi.
2R20.26. De asemenea şi Ira din Iair era sfetnic apropiat al lui David.

CAPITOLUL 21
David întâmpină foametea şi biruie pe Filisteni.

2R21.l. În zilele lui David a fost foamete în ţară trei ani, unul după altul. Şi a întrebat David pe Domnul şi Domnul a zis: “Aceasta este din pricina lui Saul şi a casei lui cea însetată de sânge, pentru că el a ucis pe Ghibeoniţi”.
2R21.2. Atunci regele a chemat pe Ghibeoniţi şi a vorbit eu ei. Ghibeoniţii însă nu erau din fiii lui Israel, ci rămăşiţe din Amorei, şi Israeliţii le făcuseră jurământ, dar Saul a voit să-i piardă din râvnă pentru fiii lui Israel şi ai lui Iuda.
2R21.3. “Ce să fac pentru voi, a zis David către Ghibeoniţi, şi cu ce să vă împac, ca să binecuvântaţi moştenirea Domnului?”
2R21.4. “Nouă nu ne trebuie nici aur, nici argint de la Saul sau de la casa lui, au răspuns Ghibeoniţii, şi nici nu trebuie să se ucidă cineva din Israel”. “Atunci ce voiţi să fac eu pentru voi?” a întrebat din nou David.
2R21.5. “Fiindcă acel om, au răspuns ei regelui, ne-a măcelărit şi a vrut să ne stârpească astfel ca să nu mai fim nici unul în ţinuturile lui Israel,
2R21.6. De aceea, dă-ne din urmaşii acelui om şapte bărbaţi şi noi îi vom spânzura, înaintea Domnului în Ghibeea lui Saul, alesul Domnului”. “Vă voi da!”, a zis regele.
2R21.7. Dar regele a cruţat pe Mefiboşet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, pentru jurământul pe numele Domnului, care era între ei, între David şi Ionatan, fiul lui Saul.
2R21.8. A luat însă regele pe cei doi fii pe care Riţpa, fiica lui Aia, îi născuse lui Saul, Armoni şi Mefiboşet, şi pe cei cinci fii pe care Merob, fiica lui Saul, îi născuse lui Adriel, fiul lui Barzilai din Mehola,
2R21.9. şi i-a dat în mâinile Ghibeoniţilor; iar aceştia i-au spânzurat, pe munte, înaintea Domnului; şi au pierit toţi şapte împreună. Ei au fost ucişi în cele dintâi zile ale secerişului orzului.
2R21.10. Atunci Riţpa, fiica lui Aia, a luat sac şi l-a întins pe stâncă în chip de cort şi a şezut de la începutul secerişului până a dat Dumnezeu ploaie din cer şi n-a lăsat să se atingă de ei ziua păsările cerului şi noaptea fiarele câmpului.
2R21.11. Şi i s-a spus lui David ce a făcut Riţpa; fiica lui Aia, concubina lui Saul.
2R21.12. Atunci David s-a dus şi a luat oasele lui Saul şi oasele lui Ionatan, fiul lui, de la locuitorii din Iabeşul Galaadului, pe care aceştia le luaseră pe ascuns din piaţa Bet-Sanului, unde fuseseră spânzurate de Filisteni, când Filistenii uciseseră pe Saul pe muntele Ghilboa.
2R21.13. Şi a strămutat el de acolo oasele lui Saul şi oasele lui Ionatan, fiul lui, şi a adunat şi oasele celor ce fuseseră spânzuraţi;
2R21.14. Şi a îngropat oasele lui Saul şi ale lui Ionatan, fiul lui, şi oasele celor spânzuraţi în ţinutul lui Veniamin, la Ţela, în mormântul lui Chiş, tatăl lui Saul. Şi s-a făcut tot ce a poruncit regele. ţi după aceea S-a milostivit Domnul asupra ţării.
2R21.15. Dar din nou s-a pornit război între Filisteni şi Israeliţi. Şi a ieşit David împreună cu slugile lui şi au luptat cu Filistenii. David însă a obosit.
2R21.16. Atunci Işbi-Benob, unul din urmaşii lui Rafa, a cărui suliţă era de trei sute de sicli de aramă, şi care era încins cu sabie nouă, a vrut să lovească pe David;
2R21.17. Dar i-a ajutat lui David Abişai, fiul Ţeruiei, şi a scăpat Abişai pe David şi a lovit pe filistean şi l-a omorât. Atunci oamenii lui David s-au jurat şi au zis: “Tu să nu mai ieşi cu noi la război, ca să nu se stingă făclia în Israel”.
2R21.18. După aceea a fost din nou război cu Filistenii la Gob. Atunci Sibecai Huşatitul a ucis pe Saf, unul din urmaşii lui Rafa.
2R21.19. Şi a mai fost o altă bătălie la Gob cu Filistenii. Atunci Elhanan, fiul lui Iaare Oreghim din Betleem, a ucis pe Goliat din Gat, a cărui coadă de suliţă era ca un sul de la războiul de ţesut.
2R21.20. Şi a mai fost încă o bătălie în Gat. Şi era acolo un om înalt, care avea câte şase degete la mână şi la picioare, în total deci douăzeci şi patru, tot din urmaşii lui Rafa.
2R21.21. Acesta hulea pe Israeliţi, dar l-a ucis Ionatan, fiul lui Şama, fratele lui David.
2R21.22. Toţi aceşti patru oameni erau din neamul lui Rafa, din Gat, şi au căzut de mâna lui David şi a slugilor lui.

CAPITOLUL 22
Cântarea de mulţumire a lui David pentru izbăvirea de vrăjmaşi.

2R22.1. Atunci a cântat David cântarea aceasta Domnului, în ziua când Domnul l-a izbăvit de toţi vrăjmaşii lui şi din mâinile lui Saul, şi a zis:
2R22.2. “Domnul este întărirea mea, scăparea mea şi izbăvitorul meu.
2R22.3. Dumnezeu este stânca mea cea de scăpare, Scutul meu şi puterea cea mântuitoare, Adăpostul meu cel tare şi scăparea mea! Mântuitorul meu, din necaz m-ai izbăvit!
2R22.4. Pe Domnul Cel vrednic de laudă L-am chemat Şi de vrăjmaşii mei am fost izbăvit.
2R22.5. Valurile morţii mă-mpresuraseră Şi eram potopit de şuvoaiele răutăţii;
2R22.6. Lanţurile iadului mă încătuşaseră şi eram prins în lanţurile morţii.
2R22.7. Dar în necazul meu am chemat pe Domnul, Strigăt am înălţat către Dumnezeul meu Şi El mi-a auzit glasul din locaşul Său Şi strigătul meu a ajuns la urechile Lui.
2R22.8. Atunci s-a clătinat şi s-a cutremurat pământul, Şi temeliile cerurilor s-au zguduit, Pentru că Se mâniase Domnul!
2R22.9. Fum ieşea din nările Lui, Din gura Lui ieşea foc mistuitor Şi cărbuni aprinşi ţâşneau.
2R22.10. Plecat-a cerurile şi S-a coborât Şi sub picioarele Lui era negură deasă.
2R22.11. Şezut-a pe heruvimi şi a zburat, zburat-a pe aripile vântului!
2R22.12. Din negură Şi-a făcut adăpost Şi cort împrejurul Său; Cu ape întunecoase şi cu nori negri era înfăşurat.
2R22.13. De strălucirea ce-I mergea înainte Se împrăştiau norii, Aruncând grindină şi cărbuni de foc.
2R22.14. Atunci Domnul a tunat în ceruri Şi Cel Preaînalt a făcut să răsuna glasul Său;
2R22.15. Slobozit-a săgeţile Sale şi a împrăştiat pe vrăjmaşi, Înmulţitu-Şi-a fulgerele şi i-a pus pe fugă.
2R22.16. De certarea Ta, Doamne, De suflarea nărilor Tale, S-au arătat fundurile mării Şi temeliile lumii s-au descoperit.
2R22.17. Tinzându-Şi El mâna de sus, m-a apucat Şi m-a scos din ape adânci;
2R22.18. Izbăvitu-m-a de vrăjmaşul meu cel puternic, De cei ce mă urau şi erau mai tari ca mine:
2R22.19. Aceştia mă împresuraseră în ziua necazului, Dar Domnul a fost ajutorul meu;
2R22.20. El m-a scos le loc larg, izbăvitu-m-a, pentru că m-a iubit!
2R22.21. Domnul mi-a dat după nevinovăţia mea, După curăţia mâinilor mele mi-s plătit.
2R22.22. Căci am urmat căile Domnului, Şi înaintea Dumnezeului meu m-am pocăit.
2R22.23. Toate poruncile Lui le-am avut înaintea mea Şi de la legea Lui nu m-am abătut.
2R22.24. Fără prihană am fost înaintea Lui Şi de nedreptate m-am păzit.
2R22.25. Deci Domnul mi-a plătit după nevinovăţia mea Şi după curăţia mâinilor mele pe care a cunoscut-o.
2R22.26. Căci Tu, Doamne, cu cel bun Te arăţi bun, Cu omul drept Te porţi cu dreptate,
2R22.27. Cu cel cuvios, Cuvios eşti, Iar cu cel îndărătnic, Te porţi după îndărătnicia lui.
2R22.28. Tu pe poporul smerit îl izbăveşti, Iar ochii cei mândri îi smereşti.
2R22.29. Tu eşti lumina mea, Doamne! Doamne, luminează întunericul meu!
2R22.30. Cu Tine mă voi arunca spre oştirea înarmată, Cu Dumnezeul meu voi doborî zidul.
2R22.31. Căile Domnului sunt desăvârşite, Cuvântul Domnului e lămurit prin foc. Şi scut este El tuturor celor ce nădăjduiesc în El;
2R22.32. Căci cine este Dumnezeu, dacă nu Domnul? Şi cine este apărător, dacă nu Dumnezeul nostru?
2R22.33. Dumnezeu este Cel ce mă încinge cu putere şi calea cea dreaptă-mi arată;
2R22.34. Care dă picioarelor mele sprinteneala cerbului, Şi la locurile cele înalte mă aşează;
2R22.35. Care-mi deprinde mâinile mele la război Şi braţele mele să întindă arzul de aramă.
2R22.36. Doamne, Tu mă aperi cu scutul Tău izbăvitor, Cu dreapta Ta mă sprijini şi înalţi cu bunătatea Ta,
2R22.37. Tu lărgeşti calea sub paşii mei Şi picioarele mele nu se poticnesc.
2R22.38. Urmări-voi pe vrăjmaşii mei şi-i voi prinde. Nu mă voi întoarce până nu-i stârpesc.
2R22.39. Îi voi lovi şi nu se vor putea ţine. Cădea-vor sub picioarele mele.
2R22.40. Tu mă încingi cu putere pentru război Şi faci să cadă potrivnicii sub mine
2R22.41. Pe vrăjmaşii mei Tu-i pui pe fugă înaintea mea şi pe cei ce mă urăsc îi spulberi.
2R22.42. Striga-vor, dar nimeni nu-i va scăpa, Pe Domnul vor striga, dar nu-i va auzi;
2R22.43. Ca praful ce-l ia vântul îi voi pisa şi-i voi călca în picioare ca tina uliţelor.
2R22.44. Tu mă izbăveşti de răzvrătirea poporului Şi în fruntea neamurilor mă pui.
2R22.45. Poporul pe care nu-l cunoşteam îmi slujeşte Şi dintr-un cuvânt mi se supune.
2R22.46. Fiii celor de alt neam pălesc de frică şi tremură în zidurile cetăţii lor.
2R22.47. Viu este Domnul şi binecuvântat este numele Lui! Lăudat fie Dumnezeu, Cel ce mă izbăveşte,
2R22.48. Dumnezeu, Cel ce mă răzbună, Care pune popoarele sub stăpânirea mea Şi de vrăjmaşii mei mă izbăveşte.
2R22.49. Doamne, Tu mă înalţi peste vrăjmaşii mei Şi de omul nedrept mă izbăveşti.
2R22.50. De aceea Te voi lăuda printre popoare şi voi da slavă numelui Tău,
2R22.51. Cel ce dă biruinţă strălucită regelui Său Şi face milă cu unsul Său, David, Şi cu urmaşii lui din veac în veac”.

CAPITOLUL 23
Cele din urmă cuvinte ale lui David şi vitejii săi.

2R23.l. Iată cele din urmă cuvinte ale lui David: “Cuvintele lui David, fiul lui Iesei, Graiurile bărbatului suspus, Ale unsului lui Dumnezeu, celui din Iacov, Ale dulcelui cântăreţ din Israel:
2R23.2. “Duhul Domnului grăieşte prin mine, Şi cuvântul Lui este pe limba mea.
2R23.3. Dumnezeul lui Israel a vorbit. Tăria lui Israel mi-a zis: Cel ce domneşte între oameni cu dreptate.
Cel ce stăpâneşte cu temere de Dumnezeu
2R23.4. E a lumina dimineţii când răsare soarele, E ca dimineaţa fără nori, Ca razele după ploaie ce fac să răsară iarba din pământ.
2R23.5. Nu este aşa oare, casa mea la Dumnezeu? Căci legământ veşnic a încheiat El cu mine, Aşezământ pe veci şi neschimbat, Şi El face să răsară toată voia şi nădejdea mea!
2R23.6. Iar cei răi sunt ca spinii aruncaţi, Care nu se pot lua cu mâna;
2R23.7. Ci se iau cu fierul sau cu coada unei suliţi, Şi-n răspântii de foc se ard”.
2R23.8. Iată acum şi numele vitejilor lui David: Ioşeb-Başebet Taşchemonitul, unul dintre marile căpetenii. Acesta şi-a ridicat lancea sa asupra a opt sute de oameni deodată şi i-a ucis.
2R23.9. După el vine Eleazar, fiul lui Dodo, fiul lui Ahohi, unul din cei trei viteji care împreună cu David au înfruntat pe Filisteni, când se adunaseră la război şi când Israeliţii se retrăseseră pe înălţimi.
2R23.10. Acesta s-a ridicat atunci şi a lovit în Filisteni până ce i-a obosit şi i s-a lipit mâna de sabia sa. În ziua aceea a dat Domnul biruinţă mare şi poporul s-a dus după el, numai ca să adune pe cei ucişi.
2R23.11. După el vine Şama, fiul lui Aghe, din Harar. Când Filistenii s-au adunat la Lehi, unde era o ţarină semănată cu linte, şi când poporul a fugit de Filisteni,
2R23.12. Acesta a rămas în ţarină şi a apărat-o, bătând pe Filisteni. Atunci Domnul a dat biruinţă mare.
2R23.13. Aceştia trei mai însemnaţi din cele treizeci de căpetenii s-au dus şi au intrat în vremea secerişului la David în peştera Adulam, când cetele Filistenilor tăbărâseră în valea Refaim.
2R23.14. David se afla într-un loc întărit, iar o ceată de Filisteni era în Betleem.
2R23.15. Şi fiindu-i sete lui David, a zis: “Cine mă va adăpa cu apă din fântâna Betleemului cea de la poartă?”
2R23.16. Atunci aceşti trei viteji au străbătut prin tabăra Filistenilor, au scos apă din fântâna Betleemului cea de la poartă şi au adus-o lui David; dar el n-a vrut s-o bea, ci a vărsat-o înaintea Domnului, zicând:
2R23.17. “Să mă ferească Dumnezeu să fac una ca aceasta! Aceasta nu este, oare, sângele oamenilor, care şi-au pus viaţa în primejdie?” Şi n-a vrut să bea. Iată ce-au făcut aceşti trei viteji.
2R23.18. Abişai, fratele lui Ioab, fiul Ţeruiei, era întâiul între alţi trei. El a ucis cu suliţa sa trei sute de oameni şi era în mare cinste între aceşti trei.
2R23.19. Între aceşti trei el era cel mai de seamă şi căpetenie, dar cu cei trei de mai sus nu se asemăna.
2R23.20. Benaia, fiul lui Iehoiada, un om din Cabţeel, viteaz şi vestit prin fapte mari, a ucis pe cei doi fii ai lui Ariel Moabitul şi s-a coborât într-o groapă şi a ucis un leu pe vreme de iarnă.
2R23.21. Tot el a ucis un egiptean de o statură falnică. Egipteanul avea suliţă în mână, iar el s-a dus la acela cu un băţ, i-a smucit suliţa şi l-a ucis cu ea.
2R23.22. Iată ce a făcut Benaia, fiul lui Iehoiada, şi era mult preţuit de cei trei.
2R23.23. El era cel mai de seamă între cei treizeci, dar cu cei trei de mai sus nu se asemăna. Şi David l-a primit între cei mai de aproape sfetnici ai săi.
2R23.24. Asael, fratele lui Ioab, este din numărul celor treizeci, Elhanan, fiul lui Dodo, din Betleem.
2R23.25. Şama Haroditeanul; Elica Haroditeanul;
2R23.26. Heleţ Paltianul; Ira, fiul lui Icheş, din Tecoa;
2R23.27. Abiezer din Anatot; Mebunai din Huşa.
2R23.28. Ţalmon Ahohitul; Maharai din Netof,
2R23.29. Heleb, fiul lui Baana, din Netof; Itai, fiul lui Ribai, din Ghibeea lui Veniamin;
2R23.30. Benaia din Piraton; Hidai din Nahale-Gaaş;
2R23.31. Abi-Baal din Araba; Azmavet din Bahurim;
2R23.32. Eliahba din Şaalbon; Ionatan unul din fiii lui Iaşen;
2R23.33. Şama din Harar; Ahiam, fiul lui Şarar, din Arar;
2R23.34. Elifelet, fiul lui Ahasbai, fiul unui Maacatean; Eliam, fiul lui Ahitofel, din Ghilo;
2R23.35. Heţrai din Carmel; Paarai din Arba;
2R23.36. Igal, fiul lui Natan, din Ţoba; Bani din Gad.
2R23.37. Ţelec Amonitul; Naharai din Beerot, armaşul lui Ioab, fiul Ţeruiei.
2R23.38. Ira din Ieter; Gareb din Ieter;
2R23.39. Urie Heteul. De toţi treizeci şi şapte.

CAPITOLUL 24
David numără poporul şi este pedepsit cu ciumă.

2R24.1. Mânia Domnului s-a aprins iarăşi asupra Israeliţilor, pentru că cineva din ei îndemnase pe David, zicând: “Mergi de numără pe Israel şi pe Iuda!”
2R24.2. Şi a zis regele către Ioab, căpetenia oştirii care era cu el: “Cutreieră toate triburile din Israel şi ale lui Iuda, de la Dan până la Beer-Şeba, numără poporul, ca să ştiu numărul oamenilor”.
2R24.3. “Domnul Dumnezeul tău, a răspuns Ioab, să înmulţească poporul încă pe atâta pe cât este, ba încă şi de o sută de ori atâta şi ochii domnului meu, regele, să vadă. Şi pentru ce domnul meu, regele, voieşte acest lucru?”
2R24.4. Dar cuvântul regelui, dat lui Ioab şi căpeteniilor oştirii, a biruit. Şi s-a dus Ioab cu căpeteniile oştirii de la rege să numere poporul lui Israel.
2R24.5. Trecând Iordanul, au poposit la Aroer, în partea dreaptă a cetăţii care este în mijlocul văii Gad, aproape de Iazer.
2R24.6. De acolo au mers în Galaad şi în pământul Tahtim-Hodşi, de unde au venit la Dan-Iaan,
2R24.7. Şi ocolind Sidonul, au mers la cetatea Tir şi prin toate cetăţile Heveilor şi Canaaneilor şi au ieşit în partea de miazăzi a Iudei, la Beer-Şeba.
2R24.8. Apoi au străbătut toată ţara aceasta şi după nouă luni şi douăzeci de zile au ajuns la Ierusalim.
2R24.9. Şi a dat Ioab regelui cartea cu numărătoarea poporului, din care se vedea că Israeliţii erau opt sute de mii de bărbaţi vârstnici, buni de război, iar cei din Iuda cinci sute de mii.
2R24.10. Atunci s-a cutremurat inima lui David după ce a numărat poporul. Şi a zis David către Domnul: “Greu am păcătuit eu, făcând aşa, şi acum mă rog înaintea Ta, Doamne, iartă păcatul robului Tău, căci m-am purtat peste măsură de nebuneşte!”
2R24.11. A doua zi dimineaţa s-a sculat David. Fusese însă cuvântul Domnului către Gad proorocul, ca să spună lui David viitorul, zicându-i:
2R24.12. “Mergi şi spune lui David: Aşa zice Domnul: Îţi arăt trei pedepse: alege-ţi una din ele, să vină asupra ta”.
2R24.13. Şi a venit Gad la David şi i-a vestit, zicându-i: “Alege-ţi ce vrei: foamete în ţara ta şapte ani; să fugi trei luni de vrăjmaşii tăi şi ei să te urmărească; sau timp de trei zile să fie ciumă în ţara ta? Chibzuieşte şi hotărăşte; ce să spun Celui ce m-a trimis”,
2R24.14. “E tare greu, a răspuns David lui Gad, dar să cad mai bine în mâna Domnului, căci mila Lui este mare; numai în mâinile oamenilor să nu cad!” Şi şi-a ales David ciuma în vremea secerişului grâului.
2R24.15. Şi a trimis Domnul ciumă asupra lui Israel de dimineaţă până la vremea hotărâtă. Şi a început molima în popor şi au murit de la Dan până la Beer-Şeba şaptezeci de mii de oameni.
2R24.16. Şi şi-a întins îngerul Domnului mâna asupra Ierusalimului, ca să-l pustiiască, dar I S-a făcut milă Domnului şi a zis îngerului care ucidea poporul: “Destul! Opreşte-i acum mâna!” Îngerul Domnului se afla atunci la aria lui Aravna Iebuseul.
2R24.17. Şi văzând David pe îngerul care lovea poporul, a zis către Domnul: “Iată eu am păcătuit! Fărădelegea am făcut-o eu. Dar aceste oi ce-au făcut? Deci îndreaptă-ţi mâna Ta asupra mea şi asupra casei tatălui meu!”
2R24.18. În ziua aceea Gad a venit la David şi a zis: “Mergi de ridică jertfelnic Domnului în aria lui Aravna Iebuseul”.
2R24.19. Şi s-a dus David, cum îi zisese proorocul Gad şi cum poruncise Domnul.
2R24.20. şi privind Aravna, a văzut pe rege şi slugile lui venind la el; şi a ieşit Aravna şi s-a închinat regelui cu faţa până la pământ.
2R24.21. “La ce a venit domnul meu, regele, la robul tău?” a întrebat Aravna. “Ca să cumpăr de la tine aria, a răspuns David, şi să fac acolo jertfelnic Domnului, pentru ca să înceteze moartea în popor”
2R24.22. “Să ia domnul meu, regele, şi să aducă jertfă Domnului ce voieşte, a zis Aravna către David. Iată boii pentru ardere de tot, iar carele şi jugurile boilor vor sluji de lemne.
2R24.23. Toate acestea le dăruiesc regelui. Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze!” a adăugat Aravna.
2R24.24. “Ba nu, a zis regele către Aravna, eu am să-ţi plătesc preţul şi nu voi aduce Domnului Dumnezeului meu arderi de tot, lucruri luate în darn. Şi a cumpărat David aria şi boii cu cincizeci de sicli de argint.
2R24.25. Şi a ridicat David acolo jertfelnic Domnului şi a adus arderi de tot şi jertfe de împăcare. Şi S-a milostivit Domnul asupra tării şi a încetat moartea în Israel.

(Visited 83 times, 1 visits today)

Leave a Reply

+ + +